ICCJ. Decizia nr. 3778/2003. Contencios. Anulare partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3778/2003
Dosar nr. 2293/2003
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 ianuarie 2003, S.M. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parţială a HG nr. 1096/2002, respectiv a poziţiei nr. 8 din anexa 1 care se referă la Centrul Metodologic de Reumatologie Prof. Dr. I. Stoia, situat în Bucureşti, ca nelegală.
De asemenea, a cerut suspendarea actului administrativ atacat, în ceea ce priveşte imobilul menţionat mai sus, până la soluţionarea cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara acelui bun imobil, potrivit sentinţei civile nr. 6440/1996 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rectificată prin încheierea din 15 decembrie 1998.
Hotărârea, rămasă irevocabilă, a fost pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc.
Cu toate acestea, prin actul administrativ supus controlului jurisdicţional, autoritatea publică emitentă a aprobat trecerea mai multor imobile, inclusiv a celui moştenit de ea de la defunctul M.N., din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii, Familiei, în domeniul public al municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Procedând în modul arătat, pârâtul i-a produs o gravă vătămare a dreptului de proprietate, recunoscut şi ocrotit de Constituţia României şi legile în vigoare.
Prin sentinţa civilă nr. 339 din 18 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea guvernamentală în limitele precizate de reclamantă.
Totodată, a luat act de declaraţia acesteia că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, drept vătămat, însă, prin actul administrativ atacat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Guvernul României.
Recurentul a susţinut că în mod eronat curtea de apel a admis acţiunea, deoarece în imobilul situat în Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea Centrul Metodologic de Reumatologie Prof. Dr. I. Stoia.
Fiind vorba de o unitate sanitară de interes public, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fostul proprietar poate beneficia doar de măsura reparatorie prin echivalent, iar nu de retrocedarea în natură a imobilului.
Critica este neîntemeiată.
Aşa cum a reţinut prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 6440 din 25 iulie 1996, rectificată prin încheierea din 15 decembrie 1998, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea introdusă de reclamantul M.N. împotriva pârâţilor Consiliul Local al municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii.
Pe cale de consecinţă a obligat Consiliul Local să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie şi folosinţă, imobilul situat în Bucureşti.
După decesul acestuia, reclamanta S.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, în calitate de fiică a defunctului M.N.. Prin dispoziţia nr. 1725 din 4 decembrie 1996, Primarul general a dispus restituirea în proprietatea autorului reclamantei, a bunului imobil, iar prin procesele-verbale din 15 iulie 1996 şi respectiv 22 iunie 1999, executorul judecătoresc a confirmat punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite la retrocedarea imobilului.
Rezultă, aşadar că la data emiterii HG nr. 1096/2000, dreptul de proprietate asupra imobilului nu mai era litigios şi că numai cu nesocotirea dreptului reclamantei, stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, anterioară, pârâtul a aprobat trecerea bunului – construcţie şi terenul aferent, din domeniul privat al statului, în domeniul public al municipiului Bucureşti.
În raport de această constatare, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurent sunt inaplicabile în cauză.
Semnificativ rămâne şi faptul că, urmare a recursului administrativ exercitat de reclamanta S.M., prin adresa nr. 3241/I.F./1316/D.G.R.I. din 7.01.2003, Ministerul Administraţiei Publice a propus Secretariatului General al Guvernului, abrogarea poziţiei nr. 8, având datele de identificare în anexa 20 din HG nr. 1096/2002.
Propunerea are, indiscutabil, natura unui act oficial al autorităţii administraţiei centrale de specialitate prin care se recunoaşte, formal, nesocotirea dreptului subiectiv al reclamantei şi justeţea pretenţiei sale.
Având în vedere aceste considerente şi inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 339 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3773/2003. Contencios. Conflict negativ de... | CSJ. Decizia nr. 378/2003. Contencios → |
|---|
