CSJ. Decizia nr. 3785/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3785/2003
Dosar nr. 2330/2003
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 martie 2003, reclamantul A.V. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 4160 din 18 martie 2003 şi obligarea acestuia să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că a suferit consecinţele persecuţiei etnice, alături de ceilalţi membrii ai familiei, refugiaţi.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 201 din 12 mai 2003, a admis acţiunea.
Instanţa a reţinut că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, au acelaşi statut cu părinţii lor, întrucât au suferit persecuţii etnice pe toată perioada strămutată.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, susţinând că potrivit Precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, nu beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Recursul este nefondat.
Cu actele de stare civilă şi certificatul eliberat de Direcţia Judeţeană Buzău a Arhivelor Naţionale, A.V. a dovedit faptul naşterii sale la data de 27 noiembrie 1941. în localitatea Râmnicu Sărat, în timpul refugiului părinţilor din Oradea, determinat de aplicarea Dictatului de la Viena.
Curtea de Apel Oradea a reţinut corect această stare de fond. ca şi concluzia că Legea nr. 189/2000 nu-i exclude pe cei născuţi în timpul refugiului, de la beneficiul de statut prin art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, de vreme ce alături de părinţi săi, a suportat aceleaşi privaţiuni datorită strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Aşa fiind, şi având în vedere că Precizările Casei Naţionale nu pot contrazice spiritul şi litera legii, recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 201/CA/2003 - P din 12 mai 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 3782/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3786/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|