ICCJ. Decizia nr. 3866/2003. Contencios. Anulare decizieM.F.si proces-verbal D.R.V.I.Constanta. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3866/2003

Dosar nr. 765/2003

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ, înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. 87 din 28 decembrie 2001, reclamanta C.N.F.R. N. SA Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Constanţa, anularea deciziei nr. 2007 din 11 decembrie 2001, a Ministerului Finanţelor Publice şi procesului-verbal nr. 27 din 12 octombrie 2001, întocmit de organele de control din cadrul Biroului vamal de control şi vămuire la frontieră Constanţa Sud, precum şi exonerarea sa de plata taxelor vamale, în sumă de 689.675.722 lei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal nr. 27 din 12 octombrie 2001, întocmit de organele Biroului vamal de control şi vămuire la frontieră Constanţa Sud, a fost obligată la plata sumei de 689.675.722 lei taxe vamale, pentru nejustificarea cantităţii de 461.170 kg şrot de soia, transbordat de la bordul navei A.P. Organul de control financiar a luat această măsură, întrucât reclamanta, în calitate de operator, nu a depus la dosarul vamal, certificatul de draft survey pentru cantitatea efectiv descărcată, în vederea transbordării, din care să rezulte o altă situaţie, decât cea înscrisă în factura furnizorului mărfii.

Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 151 din 8 noiembrie 2002, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.N.F.R. N. SA Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Constanţa. A desfiinţat Decizia nr. 2007 din 11 decembrie 2001, a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal de constatare nr. 27 din 12 octombrie 2001 al Biroului vamal de control şi vămuire Constanţa Sud şi a exonerat pe reclamantă de plata sumei de 689.675.722 lei.

Pentru motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamanta a importat cantitatea de 9538,83 tone soia boabe, iar nu cantitatea de 10.000 tone şi nu datorează taxele vamale stabilite prin actul de control.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, pentru Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Constanţa, în numele şi pe seama Direcţiei Generale a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că, reclamanta a declarat pe proprie răspundere cantitatea de 10.000 tone, în permisele de transbordare şi că nu a depus la autoritatea vamală, certificatul de draft survey pentru cantitatea efectiv descărcată, fapt pe care l-a făcut doar ulterior, în cadrul jurisdicţional.

Verificând cauza în funcţie de recursurile formulate, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a făcut dovada că a efectuat corect operaţiunile de transbordare pentru cantitatea de 9538,83 tone soia boabe.

Prin scrisoarea SC M. SA, nr. 1016 din 16 mai 2001, înregistrată la Biroul vamal şi control şi vămuire la frontieră Constanţa Sud, sub nr. 1007 din 16 mai 2001, se comunică, în baza documentelor transmise la Vama Constanţa Sud, că cele 10 barje care au preluat cantitatea de 9538,83 tone soia boabe au fost înscrise în regimul de tranzit.

Cu adresa nr. 1137 din 18 iunie 2001 a SC M. SA, înregistrată la vamă sub nr. 1270 din 18 iunie 2001, se solicită întocmirea corectă a documentelor vamale, în funcţie de actele prezentate, respectiv scrisoarea vânzătorului mărfii, care confirmă cantitatea de 9.538.83 tone, iar nu 10.000 tone.

Cargo, Reportul navei A.P., întocmit de comandantul navei, consemnează la 15 mai 2001, cantitatea de 9538,83 tone, descărcată efectiv din nava maritimă, în cele 10 barje.

În consecinţă, nava maritimă avea la bord în momentul acostării în portul Constanţa, cantitatea de 9538,83 tone boabe soia, fapt comunicat organelor vamale la data de 16 mai 2001, actul constatator nr. 27 din 12 octombrie 2002, fiind întocmit după cca 5 luni.

Aceste aspecte au fost consemnate şi în Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză.

Aşa fiind, recursurile declarate sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare, instanţa făcând o apreciere corectă a probelor administrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, pentru Ministerul Finanţelor Publice şi de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Constanţa, în numele şi pe seama Direcţiei Generale a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 151 din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ ca nefondate.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3866/2003. Contencios. Anulare decizieM.F.si proces-verbal D.R.V.I.Constanta. Recurs