ICCJ. Decizia nr. 3860/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3860/2003
Dosar nr. 510/2003
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 178 din 31 mai 2001, a admis în parte acţiunea formulată de SC B.C. SRL Cluj Napoca, a anulat parţial Decizia nr. 9 din 19 februarie 2001, hotărârea nr. 114 din 12 decembrie 2000 şi procesul-verbal nr. 10112 din 20 noiembrie 2000 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj, cu privire la suma de 75.365.910 lei T.V.A. suplimentar şi 94.876.165 lei majorări de întârziere aferente; a exonerat reclamanta de plata acestor sume.
S-a reţinut că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 17 pct. B lit. i) din OG nr. 17/2000, respectiv pct. B. 9.20 lit. b) din HG nr. 401/2000, privind T.V.A., în sensul că serviciile prestate de contribuabilii înregistraţi ca plătitori de T.V.A., contactate cu beneficiarii cu sediul sau domiciliul în străinătate şi a căror contravaloare a fost inclusă în valoarea în vamă, aferentă bunurilor din import, deoarece valoarea serviciilor prestate de reclamantă, munca încorporată în produsele exportate firmei din Ungaria a fost inclusă în construcţiile metalice asamblate şi importate în România de firmele OMV şi SHELL; aceste din urmă firme, au achitat statului cu ocazia importului taxele datorate, astfel că s-ar realiza o dublă impozitare în condiţiile în care şi reclamanta ar fi obligată la plata T.V.A., pentru serviciul prestat şi încorporate în bunul importat în ţară.
Prin urmare, s-a înlăturat dispoziţia referitoare la plata T.V.A. şi a majorărilor de întârziere.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 1169 din 26 martie 2002, în recursul reclamantei şi a pârâtelor, a casat cu trimitere cauza, în scopul administrării de dovezi, inclusiv a unei expertize de specialitate, care să stabilească dacă exportul a inclus în valoarea totală a facturii şi valoarea prestării serviciului de montare în scopul stabilirii dacă reclamanta beneficiază sau nu de cota 0 de T.V.A.
Rejudecând cauza, după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 519 din 21 noiembrie 2002, a admis acţiunea; a anulat actele administrative atacate şi a înlăturat obligarea reclamantei la plata sumelor de 75.365.910 lei T.V.A., 94.876.165 lei majorări de întârziere şi 32.078.727 lei majorări de întârziere.
Pe baza raportului de expertiză tehnico-contabile, efectuată în cauză după casare, s-a reţinut că valoarea în vamă a bunurilor importate de OMV şi SHELL România conţine elemente referitoare la preţul total al materialelor, costuri aferente manoperei executate în străinătate şi transport.
În privinţa costurilor aferente manoperei executate în străinătate, s-a reţinut că acestea includ valoarea tuturor prestaţiilor de serviciu efectuate de diverşi executanţi şi ocazionate de punerea în funcţiune a clădirilor importate pentru staţii de depozitare şi comercializare a produselor petroliere OMV şi SHELL; din această valoare totală, reclamantei îi revine o cotă parte compusă din valoarea lucrărilor de montaj, copertine, de spaţii de depozitare şi comercializare, de lucrări de reparaţii în perioada de garanţie.
Cu privire la acest aspect, s-a conchis că valoarea prestaţiilor de servicii executate de reclamantă, includ şi valoarea în vamă a bunurilor importate, fiind întrunite cerinţele pentru aplicarea cotei 0 de T.V.A., pre văzute de OG nr. 17/2000.
Referitor la majorările de întârziere, în sumă de 32.078.727 lei, s-a reţinut că reclamanta a criticat acest aspect atât în procedura administrativ jurisdicţională, cât şi prin acţiune, astfel că acţiunea este întemeiată în totalitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Cluj Napoca, pentru nelegalitatea şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Întâi, se susţine că în mod greşit au fost anulate actele administrative, pentru suma de 75.365.910 lei, reprezentând T.V.A. de plată identificat suplimentar şi, respectiv, 94.876.165, reprezentând majorări T.V.A., aferente T.V.A. identificat suplimentar, întrucât cota 0 T.V.A., aplicată în cazul prestărilor de servicii efectuate conform contractului încheiat cu partenerul străin SC M.G. SRL Ungaria, nu se încadrează în prevederile OG nr. 3/1992, republicată şi nici ale OUG nr. 17/2000, deoarece aceste prestări de servicii (asamblarea staţiilor de depozitare şi comercializare a produselor OMV şi SHELL) s-au efectuat pe teritoriul României; or, conform OG nr. 3/1992 şi OUG nr. 17/2000 Cap. III, precum şi Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 401/2000 pct. 3, aceste prestări de servicii se supun T.V.A.
În al doilea rând, se pretinde că suma de 32.078.727 lei, reprezintă majorări aferente unui debit, constând în T.V.A., provenind din anul 1999, debit achitat de reclamantă, dar cu întârziere, astfel că şi în privinţa acestei sume au fost greşit anulate actele administrative.
Recursul este fondat.
În adevăr, reclamanta nu beneficiază de cota 0 T.V.A., pentru prestările de servicii, efectuate în baza contractului de subantrepriză, încheiat cu partenerul străin SC M.G. SRL Ungaria, constând în lucrări de construcţii montaj la staţiile OMV şi SHELL din România, întrucât, în cauză, sunt incidente prevederile art. 17 lit. a) şi art. 4 alin. (3) din OG nr. 17/2000, potrivit cărora în România se aplică cota de 19% T.V.A., pentru operaţiunile de prestări servicii, iar prestările de servicii sunt impozabile în România, când locul prestării se consideră a fi România, în conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite prin normele de aplicare ale ordonanţei.
Potrivit Normelor de aplicare, aprobate prin HG nr. 401/2000 – Cap. III – „Teritorialitatea", sunt supuse T.V.A. lucrările de construcţii montaj executate pentru realizarea, repararea şi întreţinerea bunurilor imobile existente în România, indiferent de locul unde este situat sediul prestatorului – în ţară sau în străinătate.
Aşadar, reclamanta trebuia să emită partenerului străin facturi cu cota de 19% T.V.A., iar din suma ce i-a fost achitată, cu titlu de contravaloare a facturii, de către SC M.G. SRL Ungaria, să colecteze acest T.V.A. şi să-l vireze la bugetul de stat, întrucât nu are dreptul de deducere.
Deci, reclamanta era obligată să vireze cota de 19% T.V.A. la bugetul de stat, iar prin aceasta se face o singură operaţiune de plată a T.V.A., aferentă prestărilor de servicii de construcţii montaj, pentru instalarea staţiilor OMV şi SHELL în România, nu două operaţiuni.
În raport de aceste date, împrejurarea dacă în valoarea de vamă a bunurilor importate de OMV şi SHELL de la partenerul din Ungaria, este sau nu cuprinsă şi valoarea prestării de serviciu de construcţii montaj efectuată la staţiile SHELL şi OMV de către reclamantă, este fără relevanţă juridică.
Referitor la Raportul de expertiză contabilă, pe care instanţa primă a pus temei, fundamentându-şi soluţia adoptată, se constată că, concluziile acestuia sun contrare OG nr. 17/2000 şi normelor de aplicare aprobate prin HG nr. 401/2000, potrivit cărora reclamanta datorează cota de 19% T.V.A. la bugetul de stat, aferentă prestărilor de servicii de construcţii montaje, pentru instalarea staţiilor OMV şi SHELL.
Cu privire la suma de 32.078.727 lei, reprezentând majorări de întârziere în plata unui debit (T.V.A.), se constată că instanţa nu arată motivele pentru care înlătură obligarea reclamantei la plata acestei sume.
Or, în condiţiile date, în care debitul (T.V.A.) a fost, în adevăr, achitat cu întârziere, fapt necontestat de reclamantă, în mod greşit a fost înlăturată obligaţia de plată, privind majorări de întârziere.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, iar recursul fondat, urmând să fie admis, casată sentinţa şi în fond respinsă acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Cluj Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 519 din 21 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 386/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3861/2003. Contencios. Restituire teren... → |
|---|
