ICCJ. Decizia nr. 3864/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3864/2003
Dosar nr. 621/2003
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Colegiul jurisdicţional Sălaj, prin sentinţa nr. 26 din 25 iunie 2002, a admis în parte actul de sesizare al Procurorului Financiar de pe lângă Camera de Conturi Sălaj şi, în consecinţă:
1) A obligat pe C.G. la plata sumelor de 7.108.700 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de deplasare decontate necuvenit şi 4.487.485 lei, foloase nerealizate, calculate la data pronunţării hotărârii pe baza taxei scontului (30,6%) către sucursala Sălaj a SC R. SA Zalău, constatând prejudiciul recuperat prin chitanţele fiscale nr. 7791042 din 15 ianuarie 2002 şi nr. 8284029 din 1 martie 2002.
2) A obligat pe pârâta C.G. la plata sumelor de 38.954.662 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând drepturi salariale nelegale şi 16.623.452 lei, foloase nerealizate calculate la data pronunţării hotărârii pe baza taxei scontului (30,6%) şi, în continuare, până la achitarea pagubei efective către SC R. SA, sucursala Sălaj.
3) A respins sesizarea faţă de pârâta L.O., ca neîntemeiată.
A obligat pe pârâta C.G. la 150.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în perioada 3 - 20 decembrie 2001 şi 3 - 30 ianuarie 2002, Direcţia de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Sălaj, a efectuat controlul privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare al patrimoniului la Societatea Română de Difuzare a Presei şi Tipăriturilor – R. SA, sucursala Sălaj.
Cu această ocazie, s-a constatat săvârşirea unor fapte, considerate ca fiind producătoare de prejudiciu, şi anume:
1. În perioada 1998 – 2001, au fost plătite nelegal cheltuieli de deplasare în sumă de 7.107.700 lei, plată nelegală care s-a efectuat prin decontarea a două locuri de cazare, faţă de un singur loc, cât prevedeau reglementările legale pentru persoanele care efectuau deplasări şi se cazau la unităţi hoteliere.
În acest mod, s-a considerat că au fost încălcate prevederile HG nr. 543/1995, republicată, din culpa fostei directoare a unităţii – C.G.
2. În anul 2000, s-au acordat salarii necuvenite personalului, plătit în cote procentuale, din unităţile de desfacere cu amănuntul, în sumă de 56.187.310 lei, urmare a faptului că procentele aplicate au fost de 10-16% la vânzările de presă realizate în zilele de luni - vineri, faţă de maximum 8%, cum era prevăzut în contractul colectiv de muncă pe anul 2000. Aceste cote procentuale legale au fost stabilite de conducătorul unităţii.
Aplicarea cotelor procentuale mai mari decât cele prevăzute în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, au determinat o cheltuială totală de 81.415.411 lei, din care salarii în sumă de 56.187.310 lei, pe lângă care unitatea a mai plătit şi C.A.S. în sumă de 15.676.259 lei, contribuţia la fondul de şomaj în sumă de 2.809.365 lei, contribuţia la fondul de sănătate în sumă de 3.933.212 lei, contribuţia la fondul pentru handicapaţi în sumă de 1.685.619 lei şi contribuţia la fondul de învăţământ în sumă de 1.123.746 lei,
Persoana considerată răspunzătoare pentru plata nelegală a fost C.G. – fost director al unităţii.
În baza actului de control, procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Sălaj a sesizat Colegiul jurisdicţional Sălaj, solicitând:
1. obligarea pârâtei C.G. la plata sumei de 7.108.700 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare plătite nelegal şi la dobânda aferentă;
2. obligarea pârâtei C.G. la plata sumei de 56.187.310 lei, reprezentând drepturi salariale acordate nelegal, precum şi foloasele aferente.
Referitor la primul capăt de sesizare, prima instanţă a reţinut că plata cheltuielilor de cazare trebuia făcută cu respectarea prevederilor art. 25 lit. a) din HG nr. 543/1995, privind drepturile băneşti ale salariaţilor instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării, detaşării, deplasării, în interesul serviciului, conform cărora în cazul cazării în structurile de primire turistică, aceasta se face în limita tarifelor practicate în structurile de două stele, pentru un pat, în cameră cu baie şi televizor.
Întrucât s-au decontat cheltuieli de cazare într-o cameră de hotel cu două paturi, dispoziţiile legale nu au fost respectate şi, ca atare, s-a produs o pagubă de 7.108.700lei, la care s-au calculat foloase nerealizate de 4.487.485 lei, autorul prejudiciului fiind pârâta C.G., care a şi achitat atât paguba efectivă, cât şi prejudiciul nerealizat.
Cu privire la fapta reţinută la pct. 2 din actul de sesizare, instanţa a considerat că SC R. SA, sucursala Sălaj, nu a avut temei legal să procedeze la majorarea salariilor vânzătorilor de presă remizieri, prin aplicarea unor cote procentuale mai mari decât cota maximă prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, atâta timp cât dispoziţiile art. 71 alin. (1) prevedeau că pentru vânzările de presă cu remizieri, procentul de remisă s-a stabilit a fi între 4 şi 8%, în funcţie de creşterea preţului pe exemplar.
Ca urmare, prin majorarea nejustificată a acestor cote în lunile aprilie – decembrie 2000, instanţa a considerat că au fost majorate nejustificat cheltuieli salariale cu suma de 81.415.411 lei, salariile nete necuvenite, dar încasate fiind în sumă de 38.954.662 lei, sumă reţinută în sarcina pârâtei C.G.
În ce priveşte pe pârâta L.O., instanţa a reţinut că aceasta nu a avut nici o contribuţie la producerea pagubei, astfel că, în ceea ce priveşte, sesizarea a fost respinsă.
Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 658 din 26 noiembrie 2002, a admis recursul jurisdicţional declarat de Procurorul Financiar de pe lângă Camera de Conturi Sălaj; a modificat sentinţa nr. 26/2002, în sensul majorării sumei la care C.G. a fost obligată de la 38.954.662 lei la 56.187.310 lei.
A înlăturat obligarea recurentei-pârâte C.G. la plata sumei de 16.632.452 lei, cu titlu de beneficiu nerealizat şi a obligat, cu acelaşi titlu de plata dobânzii de 30,60% pe an, calculată asupra salariilor brute plătire de la data fiecărei plăţi şi până la data achitării integrale a prejudiciului de 56.187.310 lei.
A respins recursul jurisdicţional declarat de C.G.
În ce priveşte recursul jurisdicţional declarat de C.G., susţinut în sensul că nu s-a demonstrat că s-ar fi acordat procente mai mari de 8%, din statele de plată nerezultând acest lucru; că nu s-au depus procesele-verbale de constatare încheiate cu ocazia controalelor efectuate de către organul de control intern al SC R. SA, nu s-a depus fişa postului de director filială; nu a fost admisă proba cu martori; nu au fost comunicate actele sau probele depuse la dosar; nu există nici un ordin prin care aceasta ar fi acordat procente mai mari, la salarii şi că s-a respins neîntemeiat sesizarea faţă de L.O., s-a reţinut că este nefondat.
În acest sens, cu privire la primul motiv de recurs, s-a reţinut că recurenta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a recunoscut că, pe parcursul anului 2000, au fost plătite drepturi salariale prin aplicarea unor cote procentuale mai mari decât cota maximă prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, considerând că, o atare situaţie, nu reprezintă o încălcare a legii, neprevăzându-se nicăieri o limită maximă a salariilor pentru societăţile comerciale, acordarea unor drepturi salariale mai mari nefiind cauzatoare de prejudicii pentru unitate.
Referitor la neadmiterea unor probe şi nedepunerea la dosar a unor acte, s-a reţinut că recurenta nu a evidenţiat relevanţa lor, la stabilirea situaţiei de fapt dedusă judecăţii; cu privire la fişa postului s-a reţinut că aceasta se află la dosar.
Cu privire la respingerea actului de sesizare faţă de L.O. s-a reţinut că solidaritatea pasivă este recunoscută în favoarea creditorului, iar debitorul nu o poate invoca.
Recursul jurisdicţional declarat de Procurorul Financiar a fost admis, cu motivarea că, din prejudiciul iniţial de 56.187.310 lei s-a dedus în mod nelegal contravaloarea contribuţiilor individuale ale salariaţilor, reţinute la sursă.
Împotriva deciziei a declarat recurs C.G., reiterând motivele invocate în recursul jurisdicţional, fără să invoce alte aspecte de casare.
Recursul este nefondat.
În adevăr, din actele dosarului, inclusiv recunoaşterea recurentei, rezultă că, pe parcursul anului 2000, au fost plătite drepturi salariale prin aplicarea unor cote procentuale mai mari decât cota maximă prevăzută în contractul colectiv de muncă pe anul 2000, în lipsa manifestării de voinţă a conducerii societăţii şi a reprezentanţilor salariaţilor, de comun acord, astfel că, în mod corect s-a reţinut răspunderea civilă delictuală a recurentei, pentru paguba cauzată.
În fine, se constată că în afară de reiterarea aspectelor invocate în recursul jurisdicţional, recurenta nu face referire la motive de casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G. împotriva deciziei nr. 658 din 26 noiembrie 2002 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3862/2003. Contencios. Restituire teren... | ICCJ. Decizia nr. 3866/2003. Contencios. Anulare decizieM.F.si... → |
|---|
