CSJ. Decizia nr. 401/2003. Contencios. Recurs nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 401/2003
Dosar nr. 636/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 ianuarie 2000, M.R. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Comerţului şi SC P.H. SA, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, MO3 nr. 3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât, în favoarea pârâtei secunde.
De asemenea, a cerut repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul radierii din cartea funciară, a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicţional.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, învestită cu soluţionarea pricinii, ca efect al casării, cu trimitere a unor hotărâri anterioare, prin sentinţa civilă nr. 49 din 17 ianuarie 2002, a respins acţiunea ca tadiv formulată.
Instanţa a reţinut că reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ, la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploieşti, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 11594 din 13 noiembrie 1998. Că, deci, înregistrarea acţiunii în contencios administrativ, abia la 21 ianuarie 2000, s-a făcut cu depăşirea termenului de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
Apărarea reclamantului, în legătură cu caracterul imprescriptibil al nulităţii absolute a actului juridic, a fost înlăturată, cu motivarea că în cauză, faţă de specificul acestui act, sunt aplicabile dispoziţiile organice mai sus menţionate, iar nu dispoziţiile dreptului comun.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul M.R.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că eronat prima instanţă a respins acţiunea pe baza excepţiei de tardivitate, deoarece în cazul nulităţii actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Că, invocarea acestei nulităţi poate fi făcută oricând, iar a celei relative, în termenul de 3 ani.
S-a mai susţinut că dacă s-ar ignora sancţiunea aplicabilă nulităţilor actelor juridice şi în general, regimul lor juridic, ar fi golită de conţinut, instituţia juridică a nulităţilor printr-un simplu act administrativ, ceea ce este de neconceput în teoria generală a actului civil.
Recursul este nefondat.
Sub raportul termenului de introducere a acţiunii în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului administrativ ori se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.
O atare concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 1 şi 11 alin.1 ale Legii nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, care se referă la anularea actului, fără a face nici o distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.
Pe de altă parte, obligaţia persoanei lezate de a folosi acţiunea administrativă prealabilă, are drept scop de a da posibilitatea autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.
Neândeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depăşirea termenelor legale, atrage soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă sau ca tardivă, după caz.
În speţă, curtea de apel a stabilit în mod judicios că reclamantul MR. Şi-a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim al legii organice şi calculat de la data la care, efectiv, el a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ.
Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui.
Respingând, aşadar, acţiunea ca tardiv formulată, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei-pârâte SC P.H. SA, suma de 10.000.000 lei, reprezentând onorariul avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Î
Respinge recursul declarat de MR., împotriva sentinţei civile nr. 49 din 17 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă pe recurentul-reclamant M.R. să plătească intimatei-pârâte SC P.H. SA, suma de 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 400/2003. Contencios.. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4019/2003. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
