ICCJ. Decizia nr. 4019/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4019/2003
Dosar nr. 502/2002
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.E.P. SA a formulat acţiune, înregistrată la 19 iulie 2001 sub nr. 1364/2001, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin care a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Financiară a municipiului Giurgiu, să se dispună anularea deciziei nr. 941 emisă la 25 iunie 2001, de primul pârât şi a Notelor de contestare nr. 655 din 28 februarie 2001 şi nr. 749 din 29 martie 2001, întocmite de cel de-al doilea pârât.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin actele de control din februarie şi martie 2001, menţinute prin Decizia nr. 941/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, urmare a respingerii contestaţiei, s-a stabilit în mod eronat, prin aplicarea greşită a legii, că datorează la bugetul de stat suma de 32.524.381 lei, impozit pe salarii, 263.543.032 lei, impozit pe venituri salariale şi 4.177.210.745 lei, majorări de întârziere, datorii reţinute urmare a omisiunii făcute de Guvernul României, în elaborarea HG nr. 1074/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1599 din 26 noiembrie 2001, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că organul financiar de control a stabilit prin notele de control, compensarea impozitului pe salarii datorat de societate, cu sumele de 242.752.360 lei şi 47.700.000 lei, conform HG nr. 1074/2000, acestea fiind achitate de reclamantă în perioada 1 aprilie 1999 – 30 iunie 2000, perioadă ce face obiectul HG nr. 1074/2000, iar în ce priveşte eşalonarea unei datorii de 3.124.540.529 lei, pentru 48 rate, urmare a nerespectării achitării la termen a ratelor scadente pentru întreaga perioadă, eşalonarea s-a anulat. A mai reţinut instanţa de fond că autorităţile fiscale au respectat prevederile HG nr. 1047/2000, procedând la compensarea unor debite, iar susţinerea reclamantei privind omisiunea Guvernului, de a menţine în HG nr. 1074/2000, toate sumele anunţate în documentaţie de reclamantă, îndreptarea unei asemenea omisiuni nu intră în competenţa instanţei.
Împotriva acestei sentinţe cu nr. 1599/2001, pronunţată de secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamanta SC A.E.P. SA, susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, cu referire la HG nr. 1047/2000 şi sumele omise din acest act normativ, de 35.524.381 lei impozit pe salarii şi 263.543.032 lei impozit pe venituri salariale, după cum şi anularea eşalonării la plata obligaţiilor către bugetul de stat, care a generat calcularea majorărilor de 4.473.278.158 lei, este nelegală, fiind dispusă de Administraţia financiară, nu de Ministerul Finanţelor Publice, care aprobase această eşalonare, care oricum trebuiau anulate conform HG nr. 1074/2000.
Examinând sentinţa recurată în raport cu criticile formulate, a probelor administrate şi dispoziţiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Prin HG nr. 1074/2000, privind stingerea unor obligaţii bugetare, ale unor agenţi economici care au suferit pierderi, datorită blocării navigaţiei în trafic internaţional pe Dunăre, în perioada 1 aprilie 1999 – 30 iunie 2000, s-au acordate anumite facilităţi.
Astfel, în art. 1 se prevede că obligaţiile bugetare reprezentând impozite, taxe şi contribuţii, precum şi majorările de întârziere aferente, datorate pentru perioada 1 aprilie 1999 – 30 iunie 2000 şi neachitate, se acumulează, iar în art. 2 se stabileşte că pentru sumele achitate vor fi compensate în cadrul aceluiaşi buget cu obligaţii bugetare restante şi viitoare, altele decât cele prevăzute în anexă.
Din analiza făcută se reţine că organele de control financiar au stabilit în mod legal restanţele către buget în ce priveşte suma de 32.524.381 lei, impozit pe salarii, 263.543.432 lei, cât şi majorările de întârziere aferente, având în vedere şi aplicarea prevederilor HG nr. 1074/2000, că sumele astfel constatate sunt o reflectare reală a obligaţiilor restante la buget. Este de principiu că în materie fiscală, obligaţiile ce reprezintă taxe, impozite, ca şi amânările, eşalonările, anulările se stabilesc prin lege, nu sunt la aprecierea agentului economic.
Este nefondată şi critica privind anularea eşalonării de către organul financiar local.
În nota cu nr. 441877 din 20 mai 1999, prin care s-a aprobat eşalonarea la plată a sumei totale de 3.124.540.029 lei reprezentând impozit pe salarii, în sumă de 762.570.775 lei, T.V.A. în sumă de 1.257.349.517 lei, majorări întârziere aferente impozitului pe salarii, 522.744.835 lei majorări întârziere T.V.A. în sumă de 471.777.939 lei şi 110.097.463 lei majorări aferente impozitului pe profit, în alin. (5) se precizează că nerespectarea înlesnirilor la plată, astfel cum au fost acordate, respectiv data stabilită pentru plata ratelor, cuantumul acestora, precum şi condiţiile stipulate, conduce la pierderea valabilităţii aprobării, la calcularea majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă şi la continuarea procedurii de executare silită.
Rezultă că organul de control financiar nu a făcut decât să respecte şi să aplice normele din nota de aprobare a înlesnirilor la plată, nefiind necesar să se dea o altă notă de încetare a acestor înlesniri.
Pentru completarea HG nr. 1074/2000, instanţa nu are competenţă în a dispune prin hotărâre această completare, acest fapt excede controlului judecătoresc, recurenta având posibilitatea să depună documentaţia şi diligenţele legale la organul financiar care a iniţiat actul normativ.
Curtea constată, astfel, că instanţa de fond, în mod judicios şi cu respectarea actelor normative incidente pricinii, a pronunţat o hotărâre legală; pe cale de consecinţă urmează a se respinge ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.E.P. SA împotriva sentinţei civile nr. 1599 din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 401/2003. Contencios. Recurs nulitatea... | CSJ. Decizia nr. 402/2003. Contencios. Nulitatea partiala a... → |
|---|
