ICCJ. Decizia nr. 4280/2003. Contencios. Anulare partiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4280/2003
Dosar nr. 2720/2003
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele, Comuna Poseşti şi Comisia Locală a comunei Poseşti de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, au chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi SC P. Prahova SA Lipăneşti, prin lichidator, SC E. SRL Ploieşti, pentru a se dispune anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria N.07 nr. 0632 din 16 octombrie 2002 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, pentru terenul în suprafaţă de 3,96 ha, în favoarea societăţii comerciale pârâte.
Reclamantele au arătat că, la 24 octombrie 2000, au aflat de existenţa certificatului în discuţie, pe care l-au contestat în termen, întrucât terenurile din incintă şi căile de acces la anexele societăţii pârâte, cuprinse în act, fac obiectul Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000, fiind ale cetăţenilor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la ferma Poseşti, având calitatea de acţionari şi locatori, astfel încât le sunt lezate drepturile recunoscute prin lege.
Prin întâmpinare, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a invocat excepţiile necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 29 ianuarie 2001 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca nefondate cele două excepţii, reţinând că, prin acţiune, se atacă un act administrativ emis de o autoritate administrativă centrală şi deci, ministerul pârât are calitate procesuală pasivă, fiind emitentul actului, iar competenţa materială a instanţei este prevăzută expres de art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
La 26 martie 2001, prin încheiere, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., aceeaşi instanţă, a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea cercetărilor penale, sub aspectul infracţiunilor de fals şi uz de fals.
În urma adresei nr. 1084316 din 24 iulie 2001 a Postului de poliţie Poseşti, cauza a fost repusă pe rol.
La 17 septembrie 2001, C.D. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât acesta îi lezează dreptul său de proprietate, ca moştenitor al defuncţilor săi părinţi şi pentru care, în temeiul Legii nr. 18/1991, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha teren, în echivalent arabil la societatea pârâtă la care este acţionar. Intervenientul a susţinut că, în conformitate cu Legea nr. 1/2000, va trebui să i se restituie în natură suprafaţa de teren până la limita de 2,63 ha, de care părinţii săi au fost deposedaţi fără titlu legal în anul 1949.
Prin încheierea din 11 octombrie 2001, instanţa a dispus în temeiul art. 35 din Legea nr. 64/1995, suspendarea soluţionării cauzei, întrucât s-a deschis procedura de reorganizare judiciară a societăţii pârâte.
Comuna Poseşti şi Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Poseşti Prahova au declarat recurs, ce a fost admis prin Decizia nr. 1702 din 30 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi s-a casat încheierea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a judecăţii cauzei.
S-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, astfel cum a fost republicată la 13 decembrie 1999, de la data deschiderii procedurii reorganizării şi lichidării judiciare, se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
În speţă, nu se valorifică un drept de creanţă, ci un drept real, astfel că textul invocat nu-şi găseşte aplicarea.
Pârâta SC P. Prahova SA Lipăneşti, prin lichidator SC E. SRL Ploieşti, a invocat excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor şi a intervenientului, excepţia tardivităţii cererii de intervenţie formulată de intervenientul C.D., excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, de către intervenient, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 98 din 23 mai 2003, a respins ca neîntemeiate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor şi intervenientului şi privind tardivitatea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de C.D.. Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, de către intervenientul C.D. şi s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de acesta, iar pe fond s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamante, cu obligarea reclamantelor şi a intervenientului la plata a 5 milioane lei cheltuieli de judecată către pârâtă, prin lichidator.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că atât reclamantele au calitate procesuală activă şi că intervenientului nu i s-a comunicat actul contestat, astfel că cererea sa de anulare este socotită ca făcută în termen.
Cererea de intervenţie în interes propriu a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Acţiunea reclamantelor a fost respinsă, avându-se în vedere probele cu acte şi expertiză tehnică topo efectuată în cauză, reţinându-se că nu s-a produs vreo vătămare unui drept recunoscut de lege prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, eliberat societăţii pârâte.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamantele au declarat recurs, în baza art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea lui şi casarea sentinţei, iar în fond admiterea acţiunii.
Se susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare şi asupra unei dovezi administrate hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, s-a arătat că din expertiza completatoare efectuată de expert B.L., rezultă că sunt suprafeţe disponibile în totalul de 9029 mp, că se încalcă drepturile unor cetăţeni, precum şi căile de acces la drumul public, respectiv 1656 mp la punctul Ferma Poseşti – depozit.
În recurs s-a mai susţinut că instanţa nu a avut în vedere nici împrejurarea că adeverinţa nr. 1154/2000 constituie un fals şi că judecătorul care a judecat fondul era incompatibil, întrucât s-a pronunţat şi în cererea de suspendare a judecăţii cauzei.
Recursul este nefondat.
Cu privire la actul fals, instanţa de fond a avut în vedere adresa nr. 1084316 din 24 iulie 2001 a Postului de poliţie Poseşti, conform căreia în urma expertizei grafologice s-a dovedit că adeverinţele nr. 1154 din 17 martie 2000 (în număr de 4), nu sunt semnate de secretarul Primăriei Poseşti, dar la darea soluţiei, s-a reţinut corect situaţia de fapt dovedită prin actele depuse şi concluziile expertizei tehnice topo, efectuată de expert B.L., împreună cu consilierii experţi B.T., pentru reclamante şi S.A., pentru pârâtă.
Din cele 4 adeverinţe (nr. 1154/2000) rezultă că terenurile de 6311 mp, 24.998 mp, 2567 mp şi 3489 mp., ocupate de curţi - construcţii din incinta Fermei Poseşti – sediu, depozit, saivan şi anexe, nu fac obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, nici a Legii nr. 1/2000.
Dar aceeaşi situaţie rezultă şi din actul nr. 91 din 17 octombrie 2002 emis de A.D.S. Prahova.
În condiţiile date, justificat instanţa a reţinut concluziile expertizei care a arătat că suprafaţa ce face obiectul actului contestat este de 3,96 ha teren situat în comuna Poseşti, din care 36.865 mp se află în incinta Fermei Poseşti, unde se află sediul, depozitul, saivanul şi anexele fermei, aparţinând societăţii pârâte.
Construcţiile de pe acest teren au fost edificate de societatea pârâtă în regie proprie, în cadrul unor obiective de investiţii pe bază de documentaţii tehnice şi autorizaţie de construire. Terenul ce cuprinde cele 4 incinte construite şi care aparţin fermei, nu face obiectul Legii nr. 18/1991 sau al Legii nr. 1/2000 şi deci, recurentelor nu le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege prin actul contestat.
Nici critica privind incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza nu poate fi primită.
Art. 24 C. proc. civ., arată că: „Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare. De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricină".
Pe fondul cauzei, judecătorul s-a pronunţat numai în hotărârea atacată, astfel că nu exista vreun motiv de incompatibilitate.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la 10 milioane lei cheltuieli de judecată către intimata SC P. Prahova SA, prin lichidator SC E. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comuna Poseşti, judeţul Prahova şi Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Poseşti, judeţul Prahova, împotriva sentinţei nr. 98 din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenţii la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC E. SRL Lipăneşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4279/2003. Contencios. Refuz raspuns adresa.... | ICCJ. Decizia nr. 4282/2003. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
