ICCJ. Decizia nr. 4289/2003. Contencios.. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4289/2003
Dosar nr. 867/2003
Şedinţa publică din 2 decembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC V.M. SRL Ştefăneşti a solicitat ca în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Argeş, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 61 din 1 august 2000, precum şi a procesului-verbal de control nr. 443 din 31 decembrie 1999, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, reclamanta a cerut exonerarea sa de plata la bugetul statului a sumei de 86.824.738 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
În motivarea acţiunii, ea a arătat că în mod greşit prin procesul-verbal, organul de control financiar a stabilit existenţa acelei creanţe bugetare, derivând din neachitarea la termen a impozitului pe profit aferent trimestrului III/1998, deşi se afla în posesia unor înscrisuri oficiale prin care obţinuse anterior, amânări şi eşalonări de plată.
Prin sentinţa civilă nr. 1102 din 12 octombrie 2001, Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
De asemenea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2.500.000 lei, cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 164/R/C din 19 martie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Argeş.
În esenţă, instanţele au reţinut că din moment ce societatea comercială reclamantă s-a conformat normelor legale, în vigoare la data efectuării plăţii, ea beneficiază de prevederile OUG nr. 68/1999, privind stimularea plăţii obligaţiilor faţă de bugetul de stat şi ca atare, nu datorează majorările de întârziere, în sumă totală de 86.824.738 lei.
S-a mai considerat c, din faptul necalculării şi comunicării eventualelor majorări de întârziere, conform normelor metodologice emise pentru aplicarea OG nr. 11/1996, rezultă că agentul economic supus controlului financiar şi-a îndeplinit, la termen, obligaţia de plată faţă de buget.
Împotriva ambelor hotărâri judecătoreşti, Procurorul general a declarat recurs în anulare.
S-a susţinut că soluţiile atacate se bazează pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, prin care s-a dat o interpretare eronată a actelor normative aplicabile. Astfel, deşi s-a demonstrat că nu a calculat majorări de întârziere pentru debitele nevirate în termen la bugetul statului, potrivit art. 8 din Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 68/1999, societatea comercială a fost exonerată de plată. Că, urmare a verificării făcute de organul de control s-a stabilit că impozitul pe profit aferent trimestrului IV a fost achitat cu întârziere, iar impozitul pe profit aferent trimestrului II/1999, cu scadenţă la 25 iulie 1999, a fost achitat integral la data de 31 august 1999.
În aceste condiţii, reclamanta pierde beneficiul eşalonării aprobate prin adresa nr. 52743 din 5 noiembrie 1998.
Cât timp nu a respectat condiţiile impuse prin adresa respectivă, nu poate fi reţinută nici motivarea conform căreia societatea a beneficiat de dispoziţiile OUG nr. 68/1999, şi pentru majorările de întârziere calculate, conform Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 83/1997, în cota de 0,05 % pe zi.
În sprijinul acestei concluzii au fost invocate şi dispoziţiile cuprinse la pct. 6.1 din Ordinul aceluiaşi minister, nr. 608/1999.
În sfârşit, argumentarea expertului contabil potrivit căreia majorările de întârziere ar fi scutite de plată în temeiul normelor OUG nr. 163/2000, nu este corectă, deoarece art. 8 al acestui act normativ precizează în mod expres că prevederile art. 4 sau 5, după caz, nu se aplică diferenţelor de majorări de întârziere rămase la plată în sarcina persoanelor juridice, care au beneficiat de dispoziţiile art. 5 ale OUG nr. 68/1999.
Recursul în anulare este fondat.
Cu adresa nr. 52743 din 5 noiembrie 1998, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Argeş a comunicat SC V.M. SRL Ştefăneşti că s-a aprobat eşalonarea la plată a impozitului pe profit, în sumă de 319.916.374 lei, în 12 rate lunare, începând cu data de 30 decembrie 1998, cu condiţia achitării obligaţiilor bugetare curente, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data scadenţei.
S-a precizat că nerespectarea înlesnirilor de plată acordate, adică a datei de plată, cuantumului şi condiţiilor stipulate, conduc la pierderea valabilităţii aprobării, la calcularea majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă şi la declanşarea procedurii de executare silită.
Cu adresa nr. 4124 din 27 ianuarie 1999, aceiaşi autoritate publică a comunicat reclamantei că s-a aprobat amânarea, pe o perioadă de 10 zile, respectiv până la data de 8 februarie 1999, a sumei de 26.650.000 lei, reprezentând rată la impozitul pe profit, cu condiţia achitării în termen a ratelor scadente.
De asemenea, i s-au reamintit agentului economic solicitant, condiţiile nerespectării înlesnirii la plată.
Cu prilejul verificării făcute de organul de control s-a constatat că impozitul pe profit aferent trimestrului IV/1998 a fost achitat de reclamantă cu întârziere, iar impozitul pe profit aferent trimestrului II/1999, cu scadenţa la 25 iulie 1999, a fost achitat integral la data de 31 august 1999.
Rezultă prin urmare, că în mod corect s-a consemnat în procesul-verbal de control din 31 decembrie 1999, că reclamanta nu a respectat condiţiile stabilite la acordarea înlesnirii la plată, prevăzute în adresa menţionată mai sus, prin neplata la termen a impozitului datorat pentru trimestrul II/1999, precum şi a majorărilor de întârziere calculate în baza art. 83 din OG nr. 11/1996.
În condiţiile date, societatea comercială a pierdut beneficiul eşalonării la plată, aprobată prin adresa nr. 52743 din 5 noiembrie 1998, ceea ce a determinat organul de control să calculeze, justificat, majorările de întârziere aferente creanţelor bugetare scadente la 30 aprilie 1999.
Pe de altă parte, au fost nesocotite prevederile de la pct. 6.2. din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 608/1999 ,privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr. 68/1999.
În conformitate cu aceste prevederi, majorările de întârziere amânate sau eşalonate la plată, neachitate până la data de 21 mai 1999, se scutesc de la plată, dacă debitorii, persoane juridice, îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) achită integral, până la data de 31 august 1999, debitele care au generat majorările de întârziere ce fac obiectul înlesnirilor la plată aprobate, precum şi majorările aferente, stabilite în baza art. 83 din OG nr. 11/1996;
b) respectă prevederile art. 4 alin. (2) din ordonanţă.
Hotărârile recurate sunt însă, netemeinice, şi pentru considerentul că instanţele au preluat din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul B.G., aprecierea acestuia, în sensul că majorările de întârziere ar fi scutite de plată în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 163/2000.
Concluzia este eronată, deoarece potrivit art. 8 din acest act normativ, prevederile art. 4 sau 5, după caz, nu se aplică diferenţelor de majorări de întârziere rămase de plată, în sarcina persoanelor juridice care au beneficiat de prevederile art. 5 din OUG nr. 68/1999, privind stimularea plăţii obligaţiilor faţă de bugetul de stat.
În sfârşit, nu trebuie omisă reglementarea instituită prin Normele metodologice aprobate de Ministerul Finanţelor, prin Ordinul nr. 608 din 11 iunie 1999.
Potrivit art. 8 din acest act administrativ cu caracter normativ, organele fiscale teritoriale vor urmări ca debitele restante la data de 30 aprilie 1999, precum şi obligaţiile provenind din impozite, taxe şi din alte venituri ale bugetului de stat, datorate pentru perioada cuprinsă între 30 aprilie şi termenele menţionate la art. 4 şi 5 din ordonanţă, să fie achitate, pe fiecare tip de venit al bugetului de stat, în ordinea vechimii acestora.
Vechimea debitelor se stabileşte în funcţie de data scadenţei acestora şi nu de termenul de plată, acordat ca urmare a aprobării unor amânări sau eşalonări la plată.
În speţă, cum deja s-a arătat, reclamanta a achitat cu întârziere impozitul pe profit aferent trimestrului IV/1998 şi cel aferent trimestrului II/1999, nesocotind condiţiile de amânare la plată care-i fuseseră comunicate. Ca atare, organul de control financiar era îndreptăţit să calculeze în sarcina agentului economic, majorările de întârziere, în valoare totală de 86.824.738 lei, aferente debitelor scadente la data de 30 aprilie 1999.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei în fond.
În consecinţă, urmează a se admite recursul în anulare şi a fi casate ambele hotărâri, iar în fond, se va respinge acţiunea introdusă de reclamanta SC V.M. SRL Ştefăneşti, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei nr. 164/R/C din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 1102/C din 12 octombrie 2001 a Tribunalului Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi în fond, respinge acţiunea formulată de SC V.M. SRL Ştefăneşti, judeţul Argeş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4288/2003. Contencios.. Recurs în anulare | CSJ. Decizia nr. 429/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.si... → |
|---|
