CSJ. Decizia nr. 46/2003. Contencios. Anulare ordin emis de M.J. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 46/2003
Dosar nr. 3064/2002
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 563/2002, reclamanta B.M., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, a solicitat anularea Ordinului nr. 2582/C din 30 noiembrie 2001, emis de Ministerul Justiţiei, în privinţa obligării sale la restituirea sumei de 50.077.681 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul menţionat i s-a imputat suma citată mai sus, cu titlu de indemnizaţie de asigurări sociale încasată necuvenit; ordinul respectiv este nelegal, deoarece se bazează pe interpretarea eronată a dispoziţiilor OG nr. 83/2000, de modificare a Legii nr. 50/1996.
Prin sentinţa nr. 840 din 23 septembrie 2002, s-a admis acţiunea reclamantei, s-a anulat Ordinul nr. 2852/C din 30 noiembrie 2001, emis de Ministerul Justiţiei, cu referire la obligarea reclamantei la restituirea sumei de 50.077.688 lei.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Reclamanta, judecător la Tribunalul Bucureşti, a beneficiat începând cu luna octombrie 2000, de concediu plătit pentru îngrijirea copilului, în continuarea concediului de maternitate; conform art. 3 din Legea nr. 120/1997, i s-a stabilit indemnizaţia lunară de 85% din salariul de bază, iar ca urmare a OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, i s-a stabilit un alt salariu, în baza căruia i-a fost majorat şi cuantumul indemnizaţiei. Conform Ordinului nr. 2785/C din 30 octombrie 2000 şi tabelului anexă, reclamanta B.M. a beneficiat de aplicarea prevederilor OG nr. 83/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2000.
Stabilirea indemnizaţiei de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, s-a făcut corect, prin includerea în baza de calcul, a modificărilor salariale, întrucât conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, modificată şi completată prin OG nr. 83/2000, „Indemnizaţia este unica formă de remunerare lunară a activităţii corespunzătoare funcţiei de magistrat şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor, care se determină în raport cu venitul salarial".
Aplicabilitatea OG nr. 83/2000,nu era condiţionată de împrejurarea că reclamanta se afla sau nu în activitate, fapt confirmat, de altfel, de Ministerul Justiţiei, prin Ordinul anterior celui în speţă – nr. 2785/C din 30 octombrie 2000.
Dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 120/1997, potrivit cărora indemnizaţia de concediu se calculează în funcţie de salariul de bază din luna cererii de concediu, trebuie considerate ca fiind modificate implicit, în privinţa magistraţilor, prin apariţia legii noi – OG nr. 83/2000, respectiv a art. 2 alin. (3) mai sus citat, din Legea nr. 50/1996, modificată şi completată.
Împotriva sentinţei civile nr. 840/2002, a formulat recurs Ministerul Justiţiei, criticând-o astfel:
Instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de Ministerul Justiţiei, apreciind că natura juridică a actului atacat este aceea de act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv de act juridic emis de o autoritate publică în executarea legii (în speţă, dispoziţiile legale privind salarizarea); nu există conflict de drepturi, în sensul art. 67 şi 68 din Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă, ce se referă în exclusivitate la conflicte, în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea, încheierea, constatarea nulităţii sau plata despăgubirilor pentru prejudiciu, produse de părţile contractului individual de muncă sau, după caz, contractului colectiv de muncă, magistraţii neavând calitate de parte în cadrul contractului de muncă.
Între ministrul justiţiei şi magistraţi nu este încheiat un contract individual de muncă tipic, este, însă, necontestată existenţa raporturilor de muncă, aşa cum rezultă din ansamblul reglementării Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că, în speţă, este vorba de un conflict de drepturi care se soluţionează conform art. 71 şi 72 din Legea nr. 168/1999, actul atacat nefiind de natura celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Pe perioada concediului de maternitate şi a concediului ce se acordă pentru îngrijirea copilului până la 2 ani, Contractul de muncă este suspendat la cererea părţii interesate.
Persoanele în cauză nu primesc salariu, ci o indemnizaţie ce se acordă exclusiv din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Majorarea salariului magistraţilor, ca urmare a apariţiei OG nr. 83/2000, de modificare şi completare a Legii nr. 50/1996, nu poate opera la un raport de muncă suspendat.
Intimata fiind salariazată pe baza unei legi speciale, Legea nr. 50/1997, îi sunt aplicabile prevederile alin. (2) al art. 3 din OG nr. 41/2000, astfel că potrivit art. 21 din H.C.M. nr. 880/1965, „pentru calcularea ajutoarelor prevăzute în prezenta hotărâre, se ia în calcul salariul tarifar de încadrare a angajatorului din luna în care s-a produs incapacitatea temporară de muncă".
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
În şedinţa publică din 27 mai 2002 s-a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, care a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa de casare constată că excepţia este fondată.
Din legea de organizare judecătorească rezultă că Ministerul Justiţiei reprezintă statul în raporturile sale administrative cu judecătorii.
Deşi între Ministrul Justiţiei şi judecători nu este încheiat un contract individual de muncă, existenţa raporturilor de muncă este incontestabilă.
Potrivit art. 95 alin. (1) din Legea de organizare judecătorească, ministrul justiţiei poate delega judecători, iar conform art. 96 alin. (1), poate dispune detaşarea judecătorilor inamovibili şi poate, conform art. 97 alin. (1) din lege, să dispună suspendarea din funcţie a magistratului.
Rezultă că între judecător şi ministrul justiţiei există raporturi de muncă şi că emiterea în calitate de ordonator principal de credite, a unei decizii de imputare, în speţă ordin, în urma constatărilor organelor de control aflate în subordinea sa, se încadrează în aceiaşi sferă.
În cauză, există un conflict de drepturi care se soluţionează conform art. 108, 109 şi 110 C. muncii, competent fiind Tribunalul Bucureşti - art. 2 lit. b1) C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru considerentul expus, se va admite recursul, se va casa sentinţa şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.
Cu ocazia judecării pricinii, se vor avea în vedere la analizare şi celelalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei civile nr. 840 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4596/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 460/2003. Contencios. împotriva Hotarârii... → |
|---|
