CSJ. Decizia nr. 461/2003. Contencios. Refuz recunoastere drept de întrerupere a activitatii la cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 461/2003
Dosar nr. 1306/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 decembrie 2001, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamantul D.G. a chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională a funcţionarilor publici şi S.G., solicitând ca instanţa să-i oblige la recunoaşterea dreptului reclamantului, de întrerupere a activităţii la cerere şi a dreptului la învăţătură.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că este funcţionar public în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, că a cerut preşedintelui instituţiei să-i aprobe întreruperea activităţii, pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, care este un interes personal legitim, în sensul art. 85 din Legea nr. 188/1999, cerere ce nu i s-a aprobat.
Mai arată că s-au aprobat de către conducătorul instituţiei, cereri de întrerupere a activităţii, fără temei legal şi consideră că nejustificat nu s-a aprobat cererea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 126 din 11 februarie 2002, s-a respins excepţia lipsei procedurii prealabile administrative, excepţie invocată de pârâţi, ca şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.G., dar s-a respins şi acţiunea formulată de reclamant, ca nefondată.
Instanţa reţine că excepţiile procedurale invocate de pârâţi sunt neîntemeiate şi că cererea reclamantului. de aprobare a întreruperii activităţii pentru efectuarea studiilor universitare. a fost corect respinsă de pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, acesta neîncadrîndu-se în sfera art. 85 din Legea nr. 188/1999, ce priveşte unele situaţii care au un caracter fortuit.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Menţionează că instanţa a aplicat greşit Legea nr. 188/1999, dând o interpretare restrictivă art. 85 din lege, contrar dreptului fundamental la învăţătură şi dreptului de asociere sindicală, recunoscute şi reglementate de Constituţie.
Consideră că netemeinicia hotărârii constă în aceea că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, apreciind că numai pentru un caracter fortuit, neprevăzut, se poate solicita întreruperea activităţii, cu toate că avea un interes personal şi legitim să întrerupă activitatea, pentru a urma ultimul an de facultate, la cursurile de zi şi programul de masterat şi a activa şi ca lider al unei federaţii sindicale a funcţionarilor publici.
Intimata Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, pentru lipsa obiectului acestuia şi pentru lipsa de interes a recurentului, lipsa procedurii prealabile şi pentru că este neîntemeiat.
Arată că recurentul a fost destituit din funcţia publică avută la intimată, prin Ordinul nr. 44 din 13 martie 2002, al preşedintelui acesteia, nemaiavând un interes actual, dar şi că anterior introducerii acţiunii, nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă.
Susţine şi că nici pe fond, recursul nu este întemeiat, pentru că nu a făcut dovada existenţei unui interes personal legitim, în sensul art. 85 din Legea nr. 188/1999.
Recursul urmează să fie respins.
Curtea are în vedere faptul că în momentul de faţă recurentul nu mai este încadrat la intimată, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 44 din 13 martie 2002, de destituire a acestuia din funcţia publică avută la intimată şi ca atare, nu mai există nici un interes din partea sa, de a solicita întreruperea activităţii la această instituţie.
De aceea, în prezent nu mai prezintă nici o relevanţă dacă solicitarea recurentului de a i se aproba întreruperea activităţii, pentru efectuarea studiilor universitare şi pentru activitate sindicală, poate fi încadrată sau nu în categoria „interes personal legitim", astfel cum prevede art. 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, text invocat de recurent în sprijinul său.
Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, interesul personal legitim nu poate fi extins şi la situaţiile invocate de recurent, intenţia legiuitorului fiind ca întreruperea activităţii să se acorde numai pentru situaţii speciale, cum ar fi pentru împrejurări fortuite şi pentru o perioadă relativ scurtă de timp, ceea ce nu este în cazul recurentului.
Astfel fiind, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 299 şi urm. C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G., împotriva sentinţei civile nr. 126 din 11 februarie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 460/2003. Contencios. împotriva Hotarârii... | ICCJ. Decizia nr. 461/2003. Contencios. Nulitate ordin de... → |
|---|
