CSJ. Decizia nr. 482/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 482/2003
Dosar nr. 1647/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2002, C.V. a formulat contestaţie în anulare a deciziei nr. 2108 din 31 mai 2001, prin care secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, a casat sentinţa nr. 109/CA/2000 – P din 6 noiembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi în fond, a respins acţiunea formulată de C.V., precum şi cererile de intervenţie formulate de Biroul Vamal Bihor şi C.O.
În motivarea contestaţiei, petiţionara a învederat că instanţa nu a apreciat corect îndeplinirea cerinţelor legii în ce priveşte procedura de citare la primul termen, fapt ce a dus la imposibilitatea de a fi prezentă, la şedinţa de judecată, pentru a se apăra.
De asemenea, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, pronunţând o decizie nelegală şi netemeinică.
Contestatoarea a susţinut că Statutul profesiei de avocat stabileşte obligaţia avocatului îndrumăto,r de a contribui la instruirea profesională a avocatului stagiar, dar şi obligaţiile rezultând din contractul de asistenţă juridică, contract încheiat individual în baza unor atribuţii exclusive şi în aceste condiţii, contractul de colaborare încheiat ca urmare a efectuării stagiaturii avocatului, capătă alt înţeles, decât cel pe care legiuitorul l-a atribuit în dispoziţiile art. 3 lit. n) din OUG nr. 85/1997.
În drept. contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestatoarea a invocat în sprijinul cererii sale, dispoziţiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ.,potrivit căruia hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit legii.
Contestaţia este neîntemeiată, pentru că din probele existente la dosar rezultă că pentru termenul când au avut loc dezbaterile, contestatoarea a fost legal citată.
Contestatoarea şi-a formulat apărările prin întâmpinarea depusă, în care sunt menţionate numărul dosarului, termenul la care se judecă cauza, precum şi împrejurarea că doreşte să fie judecată, şi în lipsă.
La data de 24 mai 2001, când a avut loc judecarea cauzei în recurs, instanţa a amânat pronunţarea deciziei până la 31 mai 2001, timp suficient pentru ca părţile în proces să mai poată depună concluzii scrise.
Al doilea motiv invocat de contestatoare în susţinerea cererii, se referă la dispoziţiile tezei I a art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia se justifică adminisibilitatea contestaţei în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Argumentele invocate nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul sus-menţionat, care vizează strict greşeli materiale, şi nu greşeli de judecată, cum ar fi erori în aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziţii legale ori în încălcarea lor.
În consecinţă, în raport cu caracterul acestei căi extraordinare de atac, care exclude dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., eroarea de interpretare sau de aplicare a legii, Curtea va constata că nici unul dintre argumentele prezentate de contestatoare nu se circumscriu în sfera reglementată de textul susmenţionat.
În raport cu dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., se constată că, contestatoarea C.V. nu a invocat nici unul din cazurile care pot constitui motive de constaţie în anulare.
În consecinţă, contestaţia în anulare urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.V., împotriva deciziei civile nr. 2108 din 31 mai 2001 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 481/2003. Contencios. Recurs refuz acordare... | CSJ. Decizia nr. 483/2003. Contencios. în anulare. Recurs în... → |
---|