CSJ. Decizia nr. 484/2003. Contencios. Recurs anulare ordin M.F.. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 484/2003
Dosar nr. 88/2002
Şedinţa publică din 6 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.I. a solicitat anularea Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 931 din 27 iunie 2000, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia de comisar principal al Gărzii Financiare Centrale Bucureşti, iar sancţiunea aplicată în temeiul art. 38 lit. f) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a gărzii, privind desfacerea contractului de muncă, este nelegală, întrucât nu a fost dispusă în cel mult 30 de zile de la luarea la cunoştinţă, de săvârşirea abaterii, dar nu mai mult de 6 luni de la comiterea acesteia; totodată, că nu s-a recurs la o aplicare gradată a sancţiunilor disciplinare, aplicându-se direct sancţiunea cea mai gravă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1284 din 27 septembrie 2001, a respins acţiunea reclamantului, reţinându-se următoarele:
În activitatea reclamantului, de comisar principal, potrivit Raportului nr. 731914 din 19 aprilie 2000, al Gărzii Financiare Centrale şi a adresei nr. 73191 din 10 mai 2000, a aceleiaşi autorităţi, s-au constatat abateri grave şi repetate, respectiv: în luna martie 2000, a iniţiat acţiuni de control la SC I.R. SRL şi SC I.E. SRL, fără a respecta Normele de lucru ale Gărzii financiare, în sensul că nu a raportat şefilor ierahici, începerea verificărilor şi finalizarea acestora; nu a întocmit nici un document sau act care să ateste acţiunea de control efectuată, nici la cele două societăţi, nici la SC M. SRL şi SC A.M. SRL.
Totodată, s-a reţinut, că în luna mai 1999, reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar, prin Decizia nr. 54 din 25 mai 1999, cu „avertisment", pentru abaterile săvârşite la SC A.I. SA.
S-a conchis că sancţiunea desfacerii contractului de muncă a fost aplicată în termenul limită de 6 luni, prevăzut de art. 41 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii financiare; că s-a respectat şi principiul gradării sancţiunii, întrucât anterior reclamantul a fost sancţionat cu „avertisment".
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, formulând două motive de casare: întâi, că măsura desfacerii contractului de muncă nu a fost luată în termenul prevăzut de art. 41 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare; că în Ordinul nr. 931/2000, emis de Ministerul Finanţelor, nu sunt indicate nici una din obligaţiile principale prevăzute de art. 25 lit. a) – j) din regulament, pe care le-ar fi încălcat; de altfel, când i s-a luat nota explicativă, nu i s-a adus la cunoştinţă vreo abatere săvârşită, iar din cercetarea administrativă efectuată, nu rezultă indicii care să ateste complicitatea sa la săvârşirea faptei din 7 aprilie 2000; în al doilea rând, instanţa s-a referit la acte care nu se află în dosar, respectiv la nota explicativă a reprezentanţilor SC I.R. SRL şi SC I.E. SRL şi în acelaşi timp, a respins proba solicitată, cu audierea Directorului general adjunct al Gărzii Financiare; apoi, instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor administrate, din care rezultă că, începând cu anul 1994 – 1999 a fost notat cu calificativul „foarte bun", ceea ce constituie motiv de casare, potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 41 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare, sancţionarea disciplinară se aplică de către cel în drept să ia această măsură, în cel mult 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de săvârşirea abaterii, dar nu mai mult de 6 luni de la data comiterii acesteia şi se comunică, în scris, celui în cauză.
Deci, Regulamentul stipulează două termene, în intervalul cărora se poate aplica sancţiunea disciplinară, primul (30 de zile), fiind de prescripţie, iar al doilea (6 luni), de decădere.
Or, prima instanţă a reţinut că sancţiunea disciplinară a fost dispusă în termenul limită de 6 luni, prevăzut de art. 41 din Regulament, fără să examineze cauza, şi în raport cu termenul de 30 de zile, ce începe să curgă de la momentul când s-a luat la cunoştinţă de săvârşirea abaterii.
De altfel, sub acest aspect, nici nu se poate exercita un control judiciar asupra hotărârii, întrucât în considerentele acesteia nu sunt arătate date, cu referire la probe, din care să rezulte când unitatea a luat la cunoştinţă de săvârşirea abaterii, ceea ce, potrivit art. 261 pct. 5 şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., constituie temei de casare, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În consecinţă, recursul este fondat, urmând să fie admis, casată sentinţa şi trimisă cauza, spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, în raport cu soluţia ce se va adopta cu privire la termenul în care s-a luat măsura disciplinară, urmează ca prima instanţă să examineze şi celelalte aspecte invocate în recurs, referitoare la probele administrate şi respectiv, să se pronunţe asupra acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.I., împotriva sentinţei civile nr. 1248 din 27 septembrie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 483/2003. Contencios. în anulare. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 485/2003. Contencios. Recurs refuz acordare... → |
|---|
