ICCJ. Decizia nr. 491/2003. Contencios. Anulare proces-verbal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.491
Dosar nr.1911/2003
Şedinţa publică din 6 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 31 ianuarie 2003, reclamantul A.K.A.A. a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând anularea procesului-verbal de aducere la cunoştinţă nr.1271024 din 12 decembrie 2002 prin care i s-a acordat viza de ieşire din România, cu termen de valabilitate până la 29 decembrie 2002.
Ulterior, reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României,nr. 2121580 din 3 februarie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 419 din 16 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea reţinând că refuzul de prelungire a vizei de şedere este justificat de neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de HG nr. 476/2001, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada veniturilor lunare de 500 USD şi aspaţiului de locuit. Totodată, instanţa a reţinut ca tardiv formulată contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 2121580 din 3 februarie 2003.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul care a susţinut în esenţă că pentru aceeaşi sancţiune au fost emise în mod nejustificat două acte administrative întemeiate pe dispoziţii diferite şi cu ignorarea dovezilor privind îndeplinirea cerinţelor legale pentru prelungirea vizei de şedereatât sub aspect material cât şi sub aspect social.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin procesul verbal de aducere la cunoştinţă nr. 1271024 din 12 decembrie 2002, s-a acordat reclamantului viza de ieşiredin România pentru motivul că nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 28alin. (1) lit. c) şi art. 29 alin. (1) lit. a) din HG nr. 476/2001 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001 privind regimul străinilor în România, în sensul deţinerii unui spaţiu de locuit şi al veniturilor de 500 USD lunar, pentru vizele privind simbol B (viza simplă pentru străinii care au calităţi de investitori).
Or,din copia paşaportului depus la dosar, rezultă că reclamantul a intrat în ţară la 22 septembrie 1993,obţinând o viză de şedere temporară de 30 de zile aprobată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi prelungită ulterior până în 2002.
De reţinut că viza nu a fost simbolizată,iar după intrarea în vigoare a HG nr. 476/2001, reclamantului i s-a eliberat o legitimaţie provizorie seria H nr. 0102267 din 23 ianuarie 2001 menţionându-se scopul „căsătorie".
De altfel, acesta a dovedi că este căsătorit din 1992, că are doi copii minoriîn întreţinere, că deţine cu titlu de proprietar o locuinţă situată în municipiul Cluj şi că este asociatul unei firme, realizând venituri necesareîntreţinerii familiei.
Astfel fiind, măsura aplicată prin procesul-verbal menţionat se dovedeşte a fi neîntemeiată.
Referitor la dispoziţia nr. 2121580/2003, prin care reclamantul a fost obligat să părăsească teritoriul României în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei, de reţinut că a fost emisă în temeiul OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, drept sancţiune pentru neîndeplinireacerinţelor prevăzute de art. 80 alin. (1) lit. a) şi b),în condiţiile în care reclamantul nu a mai formulat o altă cerere de prelungire a vizei de şedere în afara celeisoluţionate prin procesul verbal nr. 1271024/2002.
Fără a sesiza acest aspect precum şi identitatea de obiect dintre cele două acte administrative contestate, dar mai ales faptul că dispoziţia nr. 2121580/2003 a fost emisă ulterior investirii instanţei de contencios cu acţiunea în anularea măsurii dispuse de Ministerul de Interne, Curtea de Apel Cluj în mod greşit a respins ca tardivă contestaţia împotriva acestei ultime dispoziţii, în situaţia dată, aprecierea legalităţii sesizării instanţei sub aspectul respectării termenului fiind nerelevantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul A.K.A.A. împotriva sentinţei civile nr. 419 din 16 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, admite acţiunea şi anulează procesul verbal nr. 127/024 din 12 decembrie 2002 şi dispoziţia nr. 212/1580 din 3 februarie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 483/2003. Contencios. Anulare ordin M.I.R.... | ICCJ. Decizia nr. 494/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
