CSJ. Decizia nr. 566/2003. Contencios. Pensie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 566/2003
Dosar nr. 2144/2002
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 septembrie 1999, reclamantul V.A. a solicitat anularea deciziei nr. 694 din 6 iulie 1999, emisă de pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Braşov, motivând că la calculul pensiei sale, pârâta nu a avut în vedere vechimea în muncă, salariul brut şi sporul de vechime în muncă.
Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea, ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 24/F/14 februarie 2000, reţinând că pârâta a calculat corect pensia cuvenită reclamantului şi Decizia contestată nu a vătămat un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe, a fost admis prin Decizia nr. 2881 din 17 octombrie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ. Instanţa de recurs a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, pentru a se stabili pe baza unei expertize de specialitate, cuantumul corect al pensiei cuvenite reclamantului şi dacă pentru acesta este mai avantajos să primescă pensie de invaliditate sau pensie pentru limită de vârstă.
În fond după casare, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 42/F din 30 aprilie 2002, prin care a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 70609 din 24 decembrie 1998, emisă de Oficiul de Pensii Braşov, a stabilit că la data emiterii acestei decizii pensia cuvenită reclamantului era în sumă de 430.531 lei lunar, obligând pârâta să procedeze la reevaluarea bazei de calcul, conform art. 13 din Legea nr. 3/1977, a stabilit că la data de 1 martie 2001, cuantumul pensiei reclamantului pentru limită de vârstă era în sumă de 830.726 lei, obligând pârâta la despăgubiri, în sumă de 1.797.259 lei şi la cheltuieli de judecată, în sumă de 4.000.000 lei şi a obligat reclamantul să plătească diferenţa de onorariu de expertiză, în sumă de 3.700.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză, că la data trecerii reclamantului de la pensia de invaliditate, la pensia pentru limită de vârstă, cu vechime incompletă, cuantumul corect al pensiei era de 73.212 lei, faţă de 72.143 lei, cât a calculat pârâta şi că, în raport cu această sumă, la data de 24 decembrie 1998, reclamantul era în drept să primească o pensie de 430.531 lei. De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că drepturile de pensie ale reclamantului la data de 1 martie 2001, au fost greşit stabilite de pârâtă şi faţă de cuantumul determinat în raportul de expertiză, la suma de 890.726 lei lunar, a obligat pârâta la plata diferenţei de pensie pentru perioada până la 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs reclamantul şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Reclamantul a solicitat casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 6 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., motivând câ în cauză nu a fost citată Casa Naţională de Pensii şi că instanţa de fond a reţinut eronat că a fost pensionat pentru limită de vârstă, cu vechime incompletă. Recurentul a susţinut că instanţa de fond a soluţionat greşit cererile sale privind cuantumul pensiei, care în luna mai 2002, trebuia stabilită la suma de 6.537.650 lei, în funcţie de indexările şi recorelările care i se cuvin, în aceiaşi proporţie cu ceilalţi pensionari, precum şi cererile de daune materiale, în sumă de 366.953.000 lei. Referitor la aceste sume, reclamantul a arătat că hotărârea atacată s-a întemeiat greşit pe concluziile raportului de expertiză efectuat, cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la cuantumul real al pensie care i se cuvine.
În recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov, s-a solicitat casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cu motivarea că în Decizia de pensionare a intimatului-reclamant, baza de calcul a fost corect determinată în funcţie de retribuţiile tarifare de încadrare înregistrate în carnetul de muncă, în perioada 1 august 1974 – 1 august 1979 şi că acest mod de calcul, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977 art. 2 din Legea nr. 1/1977, art. 11 din Decretul nr. 92/1976 şi art. 193 din Legea nr. 57/1974, a fost nelegal înlăturat de instanţa de fond. De asemenea, recurenta a susţinut că expertiza efectuată în cauză nu a fost argumentată prin dispoziţiile legale care definesc retribuţia tarifară de încadrare, iar instanţa de fond şi-a întemeiat greşit soluţia dată pe această probă neconcludentă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare şi cu dispoziţiile art. 304 şi C. proc. civ., Curtea va respinge ambele recursuri, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
La rejudecarea pricinii a fost citată în calitate de pârâtă, Casa Naţională de Pensii, care a depus întâmpinare la data de 14 martie 2002, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin încheierea din 19 martie 2002, Curtea de Apel Braşov a admis această excepţie, iar împotriva încheierii respective, recurentul-reclamant nu a formulat recurs, astfel încât este nefondat motivul de casare privind necitarea în cauză a Casei Naţionale de Pensii.
Celelalte critici din recursul recurentului-reclamant, cu privire la cuantumul pensiei şi al daunelor materiale, sunt, de asemenea, nefondate, pentru că la calculul acestora, instanţa de fond a avut în vedere retribuţia medie tarifată brută la data stabilirii pensiei pentru limită de vârstă, sporul pentru vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, precum şi măsurile de protecţie socială de care recurentul-reclamant era în drept să beneficieze până la data de 1 aprilie 2001.
Concluziile raportului de expertiză au fost corect reţinute la soluţionarea cauzei, întruct acestea corespund atât înscrisurilor depuse de părţi, cât şi prevederilor Legii nr. 3/1977, ale Legii nr. 1/1977, ale Decretului nr. 92/1976. În raport cu probele administrate în cauză, instanţa de fond a respins corect, ca fiind lipsite de temei, apărările recurentului-reclamant, cu privire la vechimea în muncă, la data trecerii la pensie pentru limită de vârstă şi la modul de calcul al acestei pensii. În consecinţă, motivele de casare invocate în recursul declarat de reclamant, sunt nefondate.
Recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov este, de asemenea, nefondat, constatându-se că pensia intimatului–reclamant a fost stabilită de instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 3/1977, care prevăd că retribuţia tarifară care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuţiilor tarifare lunare din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere din ultimiii 10 de activitate.
Recurenta nu a contestat eroarea constatată de expertul tehnic privind neînregistrarea în cartea de muncă a intimatului, a retribuţiei tarifare de încadrare şi nici faptul că,aceasta trebuia calculată de oficiul de pensii, prin aplicarea cotei de impozit pentru ramura „Industria energiei electrice şi termice", la retribuţia tarifară înscrisă în cartea de muncă şi aceasta, cu atât mai mult, cu cât din adeverinţa nr. 7374 din 13 octombrie 1998, eliberată de la fostul loc de muncă al intimatului, SC E. SA rezulta cota de impozit aplicată în perioada 13 august 1974 – 13 august 1979, aleasă ca bază de calcul la stabilirea pensiei.
Refacerea acestor calcule cu ocazia rejudecării în fond după casare, s-a impus tocmai pentru determinarea cuantumului retribuţiei tarifare de încadrare, în raport cue prevederile Legii nr. 1/1977. În atare situaţie, încălcarea actului normativ sus-menţionat a fost neîntemeiat invocată, ca motiv de casare în recursul Casei Judeţene de Pensii Braşov.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul V.A. şi de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarate de V.A., împotriva sentinţei civile nr. 42/F din 30 aprilie 2002, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 564/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.... | CSJ. Decizia nr. 567/2003. Contencios. La perimare (pensie).... → |
|---|
