CSJ. Decizia nr. 593/2003. Contencios. Recurs refuz acordare în concesiune terenuri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 593/2003
Dosar nr. 260/2002
Şedinţa publică din 13 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC S. SA a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, solicitând să fie obligat a-i acorda în concesiune, terenurile proprietate publică, situate în Portul Constanţa.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a luat fiinţă prin HG nr. 19/1999, urmare a desfiinţării fostei Întreprinderi de Exploatare Portuară Mărfuri Generale Constanţa, alături de Administraţia Portului Constanţa – regie autonomă şi alte patru societăţi comerciale.
Potrivit Anexei 1 la HG nr. 19/1990, Administraţia Portului Constanţa are în administrare întreaga infrastructură portuară – diguri, cheiuri, bazine, şenale, teritorii câştigate asupra mării şi o parte din suprastructură (platforme, magazii, instalaţii şi utilaje, clădiri administrative, staţii de transformare, grupuri sociale); în temeiul art. 5 din această hotărâre, SC S. SA a preluat prin procese-verbale, elemente de suprastructură, cum ar fi magazii, platforme şi clădiri administrative, infrastructura rămânând în administrarea Administraţiei Portului Constanţa, iar pentru infrastructură s-au încheiat contracte de închiriere.
Urmare a acţiunii de privatizare SC S. SA, conform rezoluţiei nr. 50087 din 28 aprilie 1998, a Camerei de Comerţ, a devenit societate cu capital integral privat, fără a se include în capitalul social, valoarea terenurilor pe care îşi desfăşoară activitatea.
La 3 iunie 2001 a solicitat Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, acordarea în concesiune a terenurilor proprietate publică, situate în perimetrul Portului Constanţa, pe care îşi desfăşoară activitatea, care îi sunt strict necesare realizării obiectului său de activitate, în temeiul art. 321 din OG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale şi a pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 450/1999, care reglementează concesionarea terenurilor proprietatea publică a statului; la 2 iulie 2001, cu adresa nr. 4071/SS, i s-a răspuns că în baza Legii nr. 219/1999 şi HG nr. 517/1998, contractul de concesionare a terenurilor proprietate publică a statului a fost încheiat cu C.N. A.P.M. Constanţa, pe o perioadă de 20 de ani şi că se poate adresa acesteia pentru reglementarea activităţii societăţii pe terenul public al statului.
Încheierea contractului de concesionare cu C.N. A.P.M. Constanţa reprezintă. Însă. o încălcare a dreptului său de a primi. direct în concesiune. terenul reprezentând domeniul public. pe care este situată suprastructura pe care o are în proprietate, ce îi este strict necesar pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii; aceasta, cu atât mai mult, cu cât nici un act normativ în vigoare nu dă dreptul C.N. A.P.M. Constanţa, de a subconcesiona teritoriul primit în concesiune de la minister.
S-a mai arătat că prin Decizia nr. 136 din 2 mai 2001, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 alin. (1) fraza întăi din Legea nr. 219/1998 şi, deci, autoritatea publică e obligată să-i atribuie direct, printr-un contract de concesiune, bunurile proprietate publică, având în vedere că lipsa concesionării blochează orice acces la sursele de creditare sau atragerea investitorilor străini.
Prin întâmpinare, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a arătat că, prin încheierea contractului de concesiune între minister şi C.N. A.P.M. Constanţa nu s-au încălcat prevederile OUG nr. 88/1997, coroborate cu pct. 5 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 450/1999, ci, dimpotrivă, s-a aplicat Legea nr. 219/1998, respectiv art. 40, care prevede atribuirea directă prin concesiune, a bunurilor aparţinând domeniului public, societăţilor comerciale sau companiilor naţionale înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome, care au avut în administrare aceste terenuri (C.N. A.P.M., înfiinţată prin HG nr. 517/1998); în ce priveşte aplicarea OUG nr. 88/197 şi pct. 5 din Normele aprobate prin HG nr. 450/1999, acestea impun proceduri obligatorii ce trebuiau urmate de reclamantă, în sensul că înainte de privatizare trebuia să solicite atribuirea şi să facă dovada că a obţinut bunul şi îi este strict necesar obiectului său de activitate; că, reclamanta nu s-a conformat art. 32 din OUG nr. 88/1997 şi art. 51 din Normele metodologice.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 229 din 15 noiembrie 2001, a respins acţiunea, cu următoarea motivare:
Potrivit Legii nr. 219/1999 – Anexa pct. 22, terenul în discuţie face parte din domeniul public al statutului; în această situaţie, conform art. 40 din lege, bunurile proprietate publică a statului, se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăţilor comerciale sau companiilor naţionale ori societăţilor naţionale înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome, care au avut în administrare aceste bunuri, activităţi ori servicii.
Or, în cauză, C.N. A.P.M. Constanţa a fost cea care prin lege a avut administrarea terenurilor ce făceau parte din domeniul public al statului, făcând parte din cele prevăzute de pct. 22 din Anexa la Legea nr. 219/1998 şi, deci, era îndreptăţită a le primi în concesiune.
Dispoziţiile art. 321 din OUG nr. 88/1997 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 450/1999, se referă la procedurile ce trebuiau urmate de reclamantă, pentru atribuirea directă în concesiune a terenurilor, dacă aceasta le-ar fi avut în administrare, proceduri pe care reclamanta nu le-a îndeplinit, înainte ca terenurile să fie concesionate legal, C.N. A.P.M. Constanţa, la 5 iunie 2001, conform art. 40 din Legea nr. 219/1998.
În fine, s-a reţinut că, chiar dacă dispoziţiile art. 40 fraza întâi din Legea nr. 219/1998, au fost declarate neconstituţionale, de Curtea Constituţionale, prin Decizia nr. 136 din 2001, concesionarea terenurilor domeniului public al statului, companiei naţionale ce a avut singură în administrare terenul, nu este contrară legii, deoarece reclamanta nu a avut terenul în administrare şi, deci, nu poate beneficia de concesionare directă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta, pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând aspectele invocate în acţiune, în raport cu care se susţine: întâi, că actele normative aplicabile în cauză o îndreptăţesc să primească direct în concesionare de la minister, terenurile publice pe care se regăsesc elemente de suprastructură pe care le are în proprietate şi sunt necesare desfăşurării obiectului de activitate; în al doilea rând, că prin concesionarea domeniului public către C.N. A.P.M. Constanţa, se încalcă prevederile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 219/1998, în baza cărora concesionarul primeşte bunul, activitatea sau serviciul public, cu obligaţia de a-l exploata; or, teritoriile câştigate asupra mării primite în concesiune nu sunt exploatate de către C.N. A.P.M.Constanţa, ci sunt închiriate reclamantei; în al treilea rând, că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 219/1998, au fost declarate neconstituţionale şi, deci, contractul de concesiune dintre Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi C.N. A.P.M. Constanţa, privind infrastructura portuară, pe care reclamanta are amplasate elemente de suprastructură, nu are temei legal; în al patrulea rând, că dispoziţiile art. 32 din OUG nr. 88/1997, cu modificările şi completările ulterioare, permit acordarea terenurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, printr-un contract de concesiune, direct societăţilor comerciale privatizate, care deţin astfel de terenuri, dacă acestea sunt necesare în vederea realizării obiectului de activitate, fără întocmirea unui studiu de oportunitate.
Recursul este nefondat.
În cauză, recursul este structurat pe aspecte de fond, care au fost invocate în acţiune, nu pe motive de casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Referitor la dispoziţiile art. 321 din OUG nr. 88/1997 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei ordonanţe, pe care reclamanta îşi întemeiază recursul, este de observat că acestea privesc procedurile ce trebuiau urmate pentru obţinerea directă în concesiune a terenurilor, dacă le-ar fi avut recurenta în administrare, proceduri care nu au fost îndeplinite înainte de concesionarea terenurilor către A.P.M. Constanţa; contractul de concesionare s-a încheiat între minister şi A.P.M. Constanţa, la 1 iunie 2001, iar recurenta a solicitat ministerului, concesionarea terenului, la 8 iunie 2001, deci după încheierea contractului nr. MM/2714 din 1 iunie 2001.
În ce privesc dispoziţiile art. 40 fraza întâi din Legea nr. 219/1998, chiar dacă au fost declarate neconstituţionale, se constată că nu afectează legalitatea concesionării terenurilor domeniul public al statului, întrucât C.N. A.P.M. Constanţa a avut singură în administrare, terenurile; deci, în situaţia dată, recurenta nu a fost vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, pentru a fi incidente dispoziţiile art.1din Legea nr. 29/1990.
Este de observat, apoi, că titulara contractului de concesionare, respectiv C.N. A.P.M. Constanţa, nu a împiedicat pe recurentă să-şi desfăşoare în continuare obiectul său de activitate.
Aşadar, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinând pe baza acestora că acţiunea este nefondată.
În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SA Constanţa, împotriva sentinţei nr. 229/CA din 15 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţăa publică, astăzi 13 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 592/2003. Contencios. Recurs anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 593/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
