ICCJ. Decizia nr. 1016/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1016/2004

Dosar nr. 3926/2003

Şedinţa publică din 9 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul T.G. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Mureş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună modificarea hotărârii nr. 4168 din 1 iunie 2003, în sensul admiterii cererii înregistrate sub nr. 55525 din 28 august 2002 şi a se constata că pe perioada 10 mai 1952 – 1 septembrie 1955, conform menţiunilor făcute de Ministerul Forţelor Armate ale R.P.R., prin fostul Comisariat Raional, în livretul militar seria Eu nr. 037043, s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002. A mai solicitat şi obligarea pârâtei, la acordarea drepturilor din art. 2 şi urm. din sus-menţionată lege, începând cu 1 septembrie 2003.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 305 din 15 septembrie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând modificarea hotărârii nr. 4168/2003, emisă de pârâtă, constatând că reclamantul pe perioada 10 mai 1952 – 1 septembrie 1955, s-a aflat în situaţia precizată de art. 1 din Legea nr. 309/2002 şi cu obligarea pârâtei de a-i acorda reclamantului, drepturile stabilite de art. 2 şi urm. din respectiva lege, începând cu 1 septembrie 2002.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada cu livretul militar seria Eu nr. 037043, că după împlinirea vârstei de încorporare, de 21 ani, a satisfăcut stagiul militar la o unitate militară cu profil de construcţii şi că a fost lăsat la vatră, ca soldat neinstruit.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Târgu Mureş.

Recurenta a susţinut în esenţă că reclamantul şi-a efectuat stagiul într-o unitate militară şi că această perioadă nu intră sub incidenţa Legii nr. 309/2002, întrucât unităţile militare făceau parte din Ministerul Forţelor Armate, şi nu a Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961.

În conformitate cu art. 6 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, dovada încadrării în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, se face fie cu livretul militar, fie cu relaţii de la U.M. nr. 02405 Piteşti.

Din livretul militar al reclamantului-intimat reiese că acesta a efectuat stagiul militar la U.M. nr. 03048, cu profil de construcţii, ca mână de lucru, fiind lăsat la vatră, ca soldat neinstruit.

În lipsa altor dovezi din care să rezulte că reclamantul ar fi satisfăcut stagiul militar în unităţi de muncă aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, precum şi a identificării unităţii militare la care a fost încorporat, în sensul dacă face sau nu parte, din tabelul batalioanelor de muncă aflate în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, care sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 309/2002, urmează a se constata că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.

Aşa fiind, şi având în vedere dispoziţiile art. 6 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, recursul urmează a fi admis, a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în vederea suplimentării probelor.

Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct.9 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 305 din 15 septembrie 2003, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1016/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs