ICCJ. Decizia nr. 1025/2004. Contencios. Anulare partiala H.G. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1025/2004

Dosar nr. 3002/2003

Şedinţa publică din 10 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Direcţia Silvică Harghita, în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea parţială a HG nr. 1351/2001 – Anexa nr. 18 la poziţiile 25, 26 şi 30, întrucât cuprinde bunuri constituind domeniul public al comunei Cârta, la poziţiile menţionate indică drumurile forestiere cuprinse în inventarul reclamantei, constituind patrimoniul său, conform HG nr. 15/1994.

Pârâtul a chemat în garanţie, Consiliul Local al comunei Cârta şi Consiliul Judeţean Harghita, iar Ministerul Administraţiei Publice a formulat cerere de intervenţie.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 71 din 27 martie 2003, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului – Guvernul României şi a respins ca inadmisibilă, cererea pârâtului de chemare în garanţie, precum şi cererea intervenientului.

Instanţa a reţinut că statul a încredinţat reclamantei, administrarea „in integrum", a pădurii şi drumurilor ei şi că prin hotărârea în discuţie s-a operat transferul drumurilor forestiere în domeniul public al comunei Cârta, hotărârea constituind un act de gestiune săvârşit de stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său, în sensul dispoziţiilor art. 2 pct. d din Legea nr. 29/1990, exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei şi este dată cu aplicarea greşită a legii, este lipsită de temei legal.

Recursul este fondat.

Verificând actele dosarului, rezultă că, instanţa a respins acţiunea, ca nefondată, deşi a considerat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, respectiv ne aflăm în prezenţa unui act de gestiune din partea statului, exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ, situaţie în care se impunea respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

Mai mult, cauza a fost soluţionată pe o excepţie, care nu a fost dezbătură în contradictoriu cu părţile, aşa cum este obligatoriu, potrivit art. 129 C. proc. civ., iar instanţa nu s-a pronunţat asupra ei, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevede obligaţia pronunţării mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În condiţiile în care se va reţine că HG nr. 1351/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, nu este un act de gestiune, ci unul constitutiv de drepturi, care este supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, instanţa urmează a analiza celelalte critici din recurs, ca apărări ale părţii.

În consecinţă, în baza art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va casa sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Harghita, împotriva sentinţei civile nr. 71 din 27 martie 2003, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1025/2004. Contencios. Anulare partiala H.G. Recurs