ICCJ. Decizia nr. 1021/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1021/2004
Dosar nr. 3583/200.
Şedinţa publică din 10 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC M.I. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria C nr. 051244, încheiat de comisarii Gărzii Financiare Centrale, prin care a fost amendată cu 100.000.000 lei şi s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.746.831.933 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. V alin. (2) din OUG nr. 117/2001.
Contestatoarea a arătat că măsurile dispuse sunt nelegale, deoarece a vândut produse supuse regimului de autorizare în perioada 8 octombrie 2001 – 29 octombrie 2001, SC E.O. SRL, fără a avea cunoştinţă despre faptul că aceasta nu deţine autorizaţie de comercializare a băuturilor alcoolice, neavând posibilitatea aceasta, întrucât listele cuprinzând autorizaţiile de comercializare, nu au fost publicate de intimată.
Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 3031 din 12 septembrie 2002, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că fapta contravenţională a fost săvârşită în intervalul 8 octombrie 2001 – 29 octombrie 2001, astfel încât prevederile art. 1 pct. 14 din OUG nr. 117/2001, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât aceasta a intrat în vigoare la 8 octombrie 2001 şi la momentul săvârşirii contravenţiei nu se scursese încă prima decadă a trimestrului respectiv, interval în care autorităţile însărcinate cu efectuarea acestei operaţiuni, aveau obligaţia publicării listelor respective.
În plus, contestatoarea avea posibilitatea să se adreseze la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, care îi putea comunica situaţia societăţilor care nu deţin autorizaţii de comercializare a băuturilor alcoolice.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin Decizia civilă nr. 192 din 28 noiembrie 2002, a respins ca nefondat, recursul declarat de SC M.I. SRL.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ,. în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003, Procurorul general a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond; totodată, sunt şi vădit netemeinice.
Se susţine că instanţele de judecată au încălcat, prin hotărârile criticate, prevederile art. 5 pct. 2 din OUG nr. 117/2000, în sensul că au reţinut în sarcina societăţii contestatoare, săvârşirea contravenţiei, deşi aceasta nu există, întrucât s-a aflat în eroare de fapt, conform art. 11 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
Societatea contestatoare nu avea obligaţia de informare în legătură cu împrejurarea dacă cumpărătoarea băuturilor alcoolice deţine autorizaţie de comercializare, întrucât organul de control nu a dovedit că în Monitorul Oficial sau într-un ziar de mare tiraj au fost publicate listele cu agenţii economici autorizaţi de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţii generale ale finanţelor publice judeţene.
Recursul în anulare este nefondat.
Dispoziţiile art. 1 pct. 14 din OUG nr. 117/2001, prevăd că: „listele cuprinzând autorizaţiile de comercializare emise de Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi publicate de către acestea în prima decadă a fiecărui trimestru, în Monitorul Oficial sau într-un ziar local de mare tiraj".
Invocându-se aceste dispoziţii, prin recursul în anulare de faţă se susţine că instanţele au reţinut în sarcina societăţii contestatoare, săvârşirea contravenţiei, deşi ea nu există, întrucât s-a aflat în „eroare de fapt", conform art. 11 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
De precizat că prevederile art. 1 pct. 14 din OUG nr. 117/2001, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la 8 octombrie 2001, iar fapta a fost săvârşită în perioada 8 octombrie 2001 – 29 octombrie 2001.
Or, în momentul săvârşirii contravenţiei nu se scursese încă prima decadă a trimestrului respectiv şi prin urmare, autorităţile însărcinate cu efectuarea acestei operaţiuni, nu aveau posibilitatea publicării listelor respective.
Chiar dacă acest text ar fi aplicabil, trebuie arătat că neîndeplinirea acestei condiţii de organele abilitate, nu impune, însă, ca sancţiune, înlăturarea caracterului contravenţional al faptei.
Fapta săvârşită de societatea contestatoare este reglementată şi sancţionată de art. 5 alin. (2) din OUG nr. 117/2001, ce statuează că „vânzarea de produse supuse regimului de autorizare, în vederea prelucrării sau comercializării, se poate efectua numai către agenţii economici autorizaţi în calitate de producători sau comercianţii în sistem angro sau en detail".
Din modul de formulare a textului, rezultă obligaţia agenţilor economici, producători sau importatori de produse supuse regimului de autorizare, de a comercializa asemenea produse numai către agenţii economici care sunt, la rândul lor, legal autorizaţi.
Cum autorizaţia trebuie să fie legală, persoana care vinde (deci contestatoarea), trebuie să facă demersurile necesare de a constata dacă cumpărătorul (partenerul de afaceri), îndeplineşte această cerinţă, prin solicitarea de informaţii de la instituţiile abilitate, cu atât mai mult, cu cât este vorba de operaţiuni comerciale de miliarde de lei, or acest lucru nu s-a realizat, pentru a se vorbi de o eroare de fapt, exoneratoare de răspundere.
De altfel, din listele cuprinzând autorizaţiile de comercializare a băuturilor alcoolice existente la dosar, rezultă că intimata a publicat periodic în Monitorul Oficial, listele cu societăţile care deţineau autorizaţii de comercializare.
În consecinţă, recursul în anulare se priveşte nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 192 din 28 noiembrie 2002, a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă şi a sentinţei civile nr. 3031 din 12 septembrie 2002, a Judecătoriei Buftea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1020/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1022/2004. Contencios. Anulare partiala H.G.... → |
|---|
