ICCJ. Decizia nr. 1023/2004. Contencios. Anulare parţială H.G. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1023/2004
Dosar nr. 3000/2003
Şedinţa publică din 10 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 ianuarie 2003 sub nr. 37, reclamanta Direcţia Silvică Harghita a chemat în judecată Guvernul României, pentru ca în temeiul Legii nr. 29/1990, să se dispună anularea parţială a HG nr. 1351/2001, Anexa 37 poziţia l.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamant, că actul atacat, Anexa 37, cuprinde bunuri ce constituie domeniul public al comunei Mugeni, respectiv drumurile forestiere ce sunt incluse în inventar şi care constituie patrimoniul său, conform HG nr. 15/1994.
S-a mai precizat că Legea nr. 213/1998 nu cuprinde drumurile forestiere în categoria proprietăţii publice, iar OG nr. 43/1997 le exclude din această categorie.
Guvernul României a chemat în garanţie Consiliul Local al comunei Mugeni, Consiliul Judeţean Harghita şi Ministerul Administraţiei Publice, precizând că actul administrativ contestat a fost adoptat cu respectarea strictă a atribuţiilor şi competenţelor legale, că inventarierea bunurilor aparţinând domeniului public judeţean sau local, a fost însuşită de comisiile special constituite în fiecare unitate administrativ-teritorială şi că la baza adoptării de către guvern a actului contestat, s-a aflat hotărârea autorităţii publice locale.
Ministerul Administraţiei Publice a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâtului, invocând lipsa calităţii procesuale a reclamantului, lipsa unui drept propriu care să fi fost vătămat prin hotărârea contestată şi hotărârea comisiilor specializate pentru inventarierea bunurilor.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 68 pronunţată la 27 martie 2003, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de Direcţia Silvică Harghita împotriva pârâtului Guvernul României şi ca inadmisibilă, cererea pârâtului pentru chemarea în garanţie a Consiliului Local al comunei Mugeni, Consiliul Judeţean Harghita şi cererea intervenientului Ministerul Administraţiei Publice Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că existenţa drumurilor forestiere în inventarele reclamantei nu reprezintă în ordinea juridică un fapt constitutiv de drepturi, această operaţiune nefiind titlu nici pentru posesie, dar nici pentru proprietate.
De asemenea, s-a mai reţinut că, chiar dacă statul a încredinţat reclamantei, administrarea „în integrum „a pădurilor şi drumurilor, prin HG nr. 1351/2001 a fost operat transferul drumurilor forestiere în domeniul public al comunei Mugeni, ca act de gestiune săvârşit de stat, ca persoană juridică, pentru administrarea patrimoniului său, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, actul este exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ.
În acest context instanţa a constatat inadmisibilitatea cererilor de chemare în garanţie şi a intervenţiei în înţelesul uneia dintre părţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Harghita, invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului s-a precizat, că chiar Guvernul a fost acela care printr-o ordonanţă, a stabilit că drumurile forestiere aparţin statului, şi nu unităţilor administrativ-teritoriale [OG nr. 96/1998], care a fost aprobată prin Legea nr. 141/1999 şi modificată prin Legea nr. 75/2002.
S-a mai susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În acest sens s-a arătat că HG nr. 1351/2001 nu prevede nicăieri că drumurile forestiere au fost transferate din domeniul public al statului, în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, hotărârea atacată aprobă numai bunurile care sunt în inventarul comunei Mugeni şi fac parte din domeniul public al acesteia.
Ori, aceste drumuri nu sunt în inventarul comunei, deci au fost trecute abuziv pe Anexa 54.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând sentinţa atacată cu recurs, urmează să constate că aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Rezultă că există contrarietate chiar între dispozitiv şi considerentele sentinţei.
Astfel, instanţa în considerente reţine că actul atacat este un act de gestiune, în sensul dispoziţiei art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ, iar în dispozitiv se respinge acţiunea, ca nefondată, deşi o atare excepţie impunea respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.
Mai este de remarcat că această excepţie nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, potrivit art. 129 C. proc. civ., ci numai cea referitoare la lipsa calităţii procesuale active, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri a procesului din 13 martie 2003.
De principiu, art. 2 lit. d) din Legea 29/1990, care se referă la actele de gestiune, vizează domeniul privat al statului, ori actele pentru „gestionarea" bunurilor aparţinând domeniului public naţional, respectiv local, sunt de competenţa instanţelor de contencios, astfel că şi pe acest aspect hotărârea este nelegală.
Aşadar, pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul, să caseze sentinţa, cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Harghita împotriva sentinţei civile nr. 68 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1022/2004. Contencios. Anulare partiala H.G.... | ICCJ. Decizia nr. 1024/2004. Contencios. Anulare partiala H.G.... → |
|---|
