ICCJ. Decizia nr. 1105/2004. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1105/2004
Dosar nr. 2023/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 august 2003, U.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi cu Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, să se dispună anularea deciziei nr. 129 din 14 iulie 2003, emisă de prima pârâtă, precum şi a notei de constatare din 16 iunie 2003, întocmită de pârâta secundă, ca nelegale.
De asemenea, reclamantul a cerut exonerarea sa de obligaţia de plată a sumei totale de 12.802.978 lei, reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere aferente, penalităţi de întârziere, C.A.S.S., majorări şi penalităţi de întârziere aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 395/CA din 30 octombrie 2003, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs la 20 ianuarie 2004, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 6 februarie 2004, deşi din dovada anexată în dosar rezultă că sentinţa i-a fost comunicată la data de 14 ianuarie 2004.
Se constată, deci, că nefiind motivat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recursul este nul, conform art. 306 alin. (1) din acelaşi cod.
Ţinând seama de această împrejurare şi apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele de formă la care se referă art. 308 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 58/2003, urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.M., împotriva sentinţei civile nr. 395/CA din 30 octombrie 2003, a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1104/2004. Contencios. La declinare... | ICCJ. Decizia nr. 1106/2004. Contencios. Anulare act control... → |
---|