ICCJ. Decizia nr. 1115/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1115/2004
Dosar nr. 2868/2003
Şedinţa publică din 17 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2003, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 518 din 7 mai 2003, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1812/2003, solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă şi menţinerea deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr. 18/2003, ca temeinică şi legală.
În motivarea recursului s-a susţinut că la 10 aprilie 2001, inspectorii Direcţiei Controlului Fiscal Cluj au încheiat proces-verbal, în urma controlului efectuat la reclamanta-intimată, ocazie cu care s-a stabilit în sarcina acesteia, obligaţia de plată a sumei de 8.585.838.449 lei, cu titlu de impozit pe salarii pentru anul 1998 şi 1999 şi majorări de întârziere aferente.
În urma contestaţiei formulate, în baza OUG nr. 13/2001, Ministerul Finanţelor Publice a emis Decizia nr. 18 din 31 ianuarie 2003, prin care a desfiinţat actul de control, în ceea ce priveşte capitolul referitor la impozitul pe salarii şi majorări de întârziere aferente, urmând ca organele de specialitate să întocmească un nou act de control, cu respectarea celor precizate în decizie.
S-a precizat de recurentă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că potrivit art. 6 alin. (2) din OUG nr. 213/2001, Ministerul Finanţelor Publice ar fi avut posibilitatea să soluţioneze cauza pe fond, sens în care a dispus anularea deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr. 18/2003, obligându-l pe acesta să se pronunţe asupra fondului contestaţiei formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de control încheiat la 10 aprilie 2001, de către Direcţia Controlului Fiscal Cluj.
S-a mai menţionat că în timpul controlului, contestatoarea nu a putut prezenta organelor de specialitate, documente din care să rezulte achitarea impozitelor pe salarii pentru sumele plătite propriilor angajaţi în Germania, astfel încât nu s-a putut face aplicarea Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România şi Germania.
Ulterior, societatea a prezentat documente din care rezultă sumele achitate în Germania, cu titlu de impozit pe salarii.
Sentinţa a fost recurată şi de SC M.C. SRL, prin cererea înregistrată la 8 iulie 2003, considerându-se că în cauză singura problemă de drept ce urmează a fi soluţionată, este aceea de a stabili dacă, în ceea ce priveşte veniturile salariale, plătite angajaţilor români ai societăţii, care au prestat muncă salarizată în Germania în anii 1998 – 1999, în valută, de către filiala societăţii, care are personalitate juridică conform legislaţiei germane, se impun numai în Germania, fiind incidente prevederile art. 13 lit. c) şi art. 5 alin. (2) lit. b) din Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între Germania şi România, sau nu.
De aceea, a considerat recurenta că instanţa de judecată trebuia să examineze pe fond acţiunea respectivă, avându-se în vedere Convenţia pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România şi Germania, ratificată prin Decretul nr. 635/1973.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate şi vor fi respinse.
Prin sentinţa nr. 518 din 7 mai 2003, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de SC M.C. SRL Cluj Napoca împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj.
S-a dispus anularea deciziei nr. 18 din 31 iunie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, obligând Ministerul Finanţelor Publice să se pronunţe asupra fondului contestaţiei înregistrate de SC M.C. SRL Cluj, cu privire la procesul-verbal de control încheiat la 10 aprilie 2001, de către Direcţia de Control Fiscal din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj.
Pârâţii au fost obligaţi, la 29.037.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la 7 martie 2003, reclamanta SC M.C. SRL Cluj Napoca a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 18 din 31 ianuarie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cât şi a procesului-verbal de control, prin care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 8.585.838.449 lei, către bugetul de stat, cu titlu de impozit suplimentar, pe salarii şi majorări de întârziere pentru anii 1998 şi 1999.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea acţiunii, anularea deciziei emise de Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea acestuia să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva procesului-verbal nr. 2003 încheiat la 10 aprilie 2001, de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj.
S-a motivat acţiunea, cu faptul că prin procesul-verbal constatator atacat s-a stabilit în sarcina reclamantei, obligaţia de plată a unor sume reprezentând impozitul suplimentar pe salarii şi majorări de întârziere, act contestat, contestaţia fiind, însă, respinsă prin Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 18/2003.
Reclamanta a menţionat că atât organul de control, cât şi organul de soluţionare a contestaţiei au făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor legale privind evitarea dublei impuneri, întrucât societatea plăteşte impozit pe venit în Germania, astfel încât angajaţii români sunt scutiţi în România, de plata impozitului pe venit pentru veniturile realizate în Germania [art. 14 din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România şi Germania, ratificată prin Decretul nr. 625/1973].
Instanţa de fond, invocând art. 9 alin. (3) din OG nr. 13/2001, cu modificările ulterioare, a stabilit că „prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial, actul atacat, atunci când din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, nu se poate determina cu claritate baza impozabilă".
Ori prin Decizia nr. 18 din 31 ianuarie 2003, Ministerul Finanţelor Publice putea soluţiona în fond contestaţia formulată.
De precizat că anterior pronunţării asupra contestaţiei, a fost realizată şi expertiza în dosarul de cercetare penală, o lucrare complexă din punct de vedere al problemelor cenzurate, iar Ministerul Finanţelor Publice putea cere, şi alte acte, conform pct. 8.5 din O.M.F. nr. 2186/2001. Deci, Ministerul Finanţelor se putea pronunţa pe fondul cauzei, în mod greşit nepronunţându-se nici asupra problemei de principiu ridicată de contestaţie, respectiv dacă „pentru salariile achitate în Germania, propriilor angajaţi, contestatoarea avea obligaţia să vireze la bugetul statului, impozit pe salarii, conform legislaţiei în materie".
Aşa fiind, întrucât în mod greşit Ministerul Finanţelor nu s-a pronunţat asupra contestaţiei formulată de SC M.C. SRL Cluj Napoca, în mod corect s-a pronunţat instanţa de fond în cauză.
Cât priveşte necesarul societăţii comerciale, este, de asemenea, neîntemeiat, Ministerul Finanţelor Publice fiind obligat a se pronunţa asupra fondului contestaţiei, nefiind legală eludarea acestei pronunţări, ce ar trebui suplinită de instanţa de fond. Urmează, deci, ca reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursurile declarate să fie respinse, potrivit art. 312145 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj împotriva sentinţei civile nr. 518 din 7 mai 2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, precum şi de SC M.C. SRL Cluj, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1113/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1116/2004. Contencios. Refuz răspuns... → |
|---|
