ICCJ. Decizia nr. 1113/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1113/2004
Dosar nr. 2518/2003
Şedinţa publică din 17 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 aprilie 2002, SC G.C. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Financiară a sectorului 6 Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr. 234/2002, emisă de primul pârât şi a notei de constatare nr. 184194/2001, prin care s-a stabilit că datorează suma de 584.188.156 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 11 februarie 2000, în urma controlului efectuat, i s-a încheiat procesul-verbal nr. 61483/2000, prin care i s-a stabilit că datorează bugetului de stat, suma de 672.380.533 lei, cu titlu de majorări de întârziere a impozitului pe venit. Contestaţia pe care a formulat-o, i-a fost respinsă, cu motivarea că nu beneficiază de prevederile OG nr. 68/1999.
Ulterior, prin Decizia nr. 330/2001, Ministerul Finanţelor Publice a anulat parţial procesul-verbal nr. 61483/2000, pentru suma de 1.064.408.190 lei, dispunându-se efectuarea unui nou control.
Urmare a deciziei ministerului, s-a procedat la o reverificare la data de 12 martie 2001 şi s-a întocmit procesul-verbal nr. 160469/2001, prin care s-a reţinut că societatea a achitat sumele datorate, ca impozit pe venit, anterior datei de 31 octombrie 2001, situaţie în care beneficiază de facilităţile acordate de OUG nr. 163/2000, majorările de întârziere fiind scutite la plată.
Cu ocazia reverificării dispuse, actul de control a stabilit că majorările de întârziere sunt în sumă de 1.260.106.919 lei, faţă de cele calculate anterior, de 672.380.533 lei.
Ulterior, la 24 septembrie 2001, i s-a comunicat nota de constatare nr. 184194/2001, prin care în mod nelegal s-a stabilit că datorează majorări de întârziere de 584.188.156 lei.
A contestat-o şi s-a emis Decizia nr. 234/2002, pe care o consideră nelegală, pentru faptul că societatea a depus declaraţia prevăzută de art. 15 din OUG nr. 163/2001, la Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 6, la 17 noiembrie 2000, când a solicitat scutirea de plată pentru suma de 672.380.533 lei, menţionată în procesul-verbal anterior, care a fost anulat prin Decizia nr. 330/2001.
Prin actul de control ce s-a încheiat ulterior depunerii declaraţiei, s-a stabilit că societatea datorează o sumă mai mare, ca majorări de întârziere, de 584.118.156 lei [suma totală datorată fiind de 1.256.498.689 lei].
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 624 din 13 iunie 2002, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că pentru suma în discuţie, societatea nu a depus cerere pentru scutire la plată, astfel că s-a compensat cu T.V.A. de rambursat, pentru ca aceasta să poată beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, de 672.380.533 lei, conform OUG nr. 163/2000.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 368 din 30 ianuarie 2003, a admis recursul declarat de societate şi a casat sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra apărării formulate de reclamantă, în sensul că beneficiază de facilităţile prevăzute de OUG nr. 163/2000, pentru întreaga sumă contestată şi pentru a motiva hotărârea sub acest aspect.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 540 din 16 aprilie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând legalitatea actului de control.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi în fond, admiterea acţiunii, întrucât în speţă îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. c) din OUG nr. 163/2000, şi nu art. 15 alin. (1).
Noua valoare a majorărilor de întârziere a fost stabilită prin refacerea calculelor după o nouă metodologie, doar la 12 aprilie 2001, la mai bine de cinci luni după data limită stabilită de ordonanţă pentru depunerea declaraţiei, prevăzută de OUG nr. 163/2000, astfel că nu se poate imputa că în urma controlului i se va stabili o altă sumă cu titlu de penalităţi de întârziere.
Recursul este nefondat.
Prin actul de control contestat, respectiv prin Nota de constatare nr. 84194 din 20 iunie 2001, s-a reţinut că societatea reclamantă are obligaţia de a achita majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 1.256.498.689 lei şi că aceasta a depus situaţia privind majorările de întârziere înregistrată sub nr. 179376 din 17 februarie 2000, prin care solicita scutirea la plata impozitului pe profit a majorărilor de întârziere în sumă de 672.380.523 lei. În conformitate cu dispoziţiile art. 15 din OUG nr. 163/2000, s-a stabilit că societatea beneficiază de scutire la plata majorărilor de întârziere pentru suma solicitată de 672.380.533 lei.
Prin acelaşi act de control s-a precizat că societatea solicită la rambursare, T.V.A. în sumă de 1.171.577.436 lei, iar diferenţa de 584.118.156 lei se va reţine din T.V.A. de rambursat.
Societatea-recurentă susţine că se încadrează în criteriile privind scutirea la plata majorărilor de întârziere, potrivit OUG nr. 163/2000, nu numai pentru 672.380.533 lei, ci şi pentru diferenţa în sumă de 584.118.156 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, în cauză găsindu-şi aplicarea dispoziţiile art. 2 lit. c) din OUG nr. 163/2000, respectiv sunt majorări de întârziere „stabilite prin acte de constatare care nu au fost contestate potrivit legii şi se află în curs de soluţionare la organul competent".
Atât organele financiare, cât şi instanţa, în mod corect, la soluţionarea cauzei, s-au bazat pe dispoziţiile art. 15 din OUG nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, care prevede: „Pentru a beneficia de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, debitorii, persoane juridice, sunt obligaţi să depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, la organele fiscale teritoriale, la care sunt înregistraţi ca plătitori de taxe şi impozite, situaţia majorărilor de întârziere, calculate şi neplătite, pe titluri de impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, achitarea acestora urmând a se face conform art. 11".
Art. 11 din acelaşi act prevede că: „debitorii beneficiază de înlesnirile prevăzute de art. 4 şi 5, după caz, şi în situaţia în care achită, în termen de 15 zile de la data încheierii sau a comunicării documentelor de verificare sau constatare, diferenţele de impozit şi taxe şi majorările de întârziere aferente acestora, constatate ulterior de organele competente pentru perioada 15 decembrie 2000".
Printr-un nou act de control, societăţii i s-au stabilit diferenţe de majorări de întârziere în sumă de 584.118.156 lei, şi pentru a beneficia de scutire la plată a acestora, trebuia să facă cerere, or, reclamanta nu a făcut acest lucru.
În cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. c) din actul invocat de recurentă.
În consecinţă, soluţia instanţei, de respingere a acţiunii, este temeinică şi legală, astfel că recursul se priveşte nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC G.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 540 din 16 aprilie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1112/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 1115/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
