ICCJ. Decizia nr. 1129/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1129/2004
Dosar nr. 2715/2003
Şedinţa publică din 18 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 mai 2003, la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantele T.E. şi D.S. au solicitat ca în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, să se anuleze Decizia nr. 1 din 28 mai 2002, emisă de pârâtă şi a procesului-verbal de inspecţie de audit, încheiat la 10 aprilie 2002, privind sumele de 13.163.149 lei, minus în gestiune şi 1.906.260, penalităţi întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamantele au susţinut că prin somaţiile de plată emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, s-au înfiinţat popriri asupra salariilor lor, deşi prejudiciul nu este cert şi real, el fiind constatat de inspectorii de audit, prin procesul-verbal din 10 aprilie 2002.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa 112 din 5 iunie 2003, a respins ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamante, ca urmare a admiterii excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor.
Pentru a reţine lipsa calităţii procesuale active, instanţa a reţinut că potrivit art. 26 din OUG nr. 119/1999, împotriva procesului-verbal de inspecţie de audit, pot formula contestaţie numai conducătorii unităţii verificate, contestaţie care a fost formulată şi soluţionată prin Decizia nr. 1 din 28 mai 2002 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova şi sentinţa nr. 9 din 31 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti.
Împotriva acestei sentinţe nr. 112 din 5 iunie 2003 au declarat recurs, reclamantele, criticând hotărârea, ca nelegală, instanţa de fond trebuind să decline competenţa la instanţa competentă, că nu există prejudiciu cert şi real, că ele sunt puse în situaţia să nu poată contesta o măsură care le prejudiciază.
Recursul este nefondat.
Prin OG nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr. 301/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 84/2003, a fost reglementată activitatea de audit intern şi control financiar preventiv la entităţile publice şi cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea fondului public.
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (7) din OG 119/1999, cu modificările aduse prin Legea nr. 301/2002, s-a prevăzut că actul de constatare întocmit cu ocazia inspecţiilor, prin care se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, poate fi contestat la structura care a efectuat inspecţia, structură care va soluţiona contestaţia prin decizie motivată, care este definitivă.
Instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu prevederile legale sus citate, unitatea controlată prin reprezentanţii legali, formulează contestaţie şi apoi acţiune, nu salariaţii care sunt menţionaţi în procesul-verbal, constatare legală şi judicios motivată.
Reclamantele nu au calitate procesuală activă, pentru a contesta actele de control, dar împotriva reţinerilor, cu posibilitatea să formuleze contestaţie de executare sau dacă s-au emis decizii de imputare sau angajamente de plată, să le conteste la instanţele competente şi în termenele legale.
În raport cu obiectul acţiunii, în mod legal, instanţa de fond a pronunţat sentinţa nr. 112/2003, astfel că pe cale de consecinţă, recursul se constată a fi nefondat, în care sens va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.E. şi de D.S., împotriva sentinţei nr. 112 din 5 iunie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1128/2004. Contencios. Refuz primire în... | ICCJ. Decizia nr. 1130/2004. Contencios → |
|---|
