ICCJ. Decizia nr. 117/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta C.R. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 5073 din 6 mai 2003, emisă de aceasta și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în localitatea de refugiu a părinților și a suferit aceleași lipsuri, ca și ei.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 261/CA/2003 - P din 23 iunie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 5073 din 6 mai 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, a obligat pârâta, să-i plătească reclamantei, suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că și copii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați, au același statut cu părinții lor, respectiv au suferit persecuții pe motive etnice.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor.
Recurenta a susținut în esență că reclamanta nu era născută la data strămutării părinților săi și ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice, așa cum expres și limitativ prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
A mai susținut și că o altă condiție pentru ca strămutarea să constituie o modalitate de persecuție etnică, este aceea ca persoana respectivă să existe cu capacitate juridică la data strămutării. Legislația română, însă, nu recunoaște capacitatea de folosință și nici de domiciliu, în favoarea fătului conceput, singura excepție fiind cea în care fătul conceput să se fi născut viu, pentru a i se deschide dreptul la moștenire.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Este de necontestat că reclamanta s-a născut la data de 9 octombrie 1941, în localitatea Beliu, județul Arad, în perioada în care părinții s-au aflat în refugiu. (1940 - martie 1945).
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Având în vedere considerentele de mai sus, care justifică pe deplin soluția de admitere a acțiunii, motivele de recurs sunt neîntemeiate, acesta fiind respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2004. Contencios | Magistrat pensionar. Vechime continuă în magistratură de 24... → |
|---|
