ICCJ. Decizia nr. 1079/2004. Contencios

Prin sentința nr. 1132 din 15 septembrie 2003, Judecătoria Urziceni a respins plângerea formulată de petiționarul I.G., împotriva procesului-verbal de contravenție AS-25645519 din 26 iunie 2003, încheiat de Postul de Poliție Armășești, județul Ialomița.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, petentul.

Verificând regularitatea învestirii instanței, în raport cu dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, privind regimul contravențiilor, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 180/2002, s-a reținut că în cauză, competența de soluționare a recursului aparține Tribunalului Ialomița, căruia i-a fost trimis dosarul.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1079/2004. Contencios