ICCJ. Decizia nr. 1195/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1195/2004
Dosar nr. 127/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamantă SC L.D. SRL Piteşti a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 1463/2000, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de societate, împotriva dispoziţiei nr. 54/2000 şi a procesului-verbal nr. 22/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că urmare a cererii de rambursare a T.V.A., nr. 6699 din 24.03.2000, organele de control au efectuat o verificare a modului de determinare, evidenţiere şi virare a T.V.A., aferent lunii februarie 2000, în urma căruia a fost încheiat procesul-verbal nr. 22/2000, prin care s-a constatat că nu are drept de deducere la T.V.A., deoarece importul de bunuri, ca aport la majorarea capitalului social, era scutit de plata T.V.A.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1090/2002, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. a) din OG nr. 3/1992, art. 17 din aceeaşi lege şi HG nr. 512/1998, în raport cu care nu poate fi dedusă T.V.A. aferentă intrărilor referitoare la bunuri şi servicii destinate realizării de operaţiuni scutite de T.V.A. şi că reclamanta nu a făcut dovada preluării prin act de predare-primire, a bunurilor importate şi înregistrarea acestora în patrimoniul societăţii. S-a reţinut, de asemenea, că societatea reclamantă, persoană juridică, nu a făcut dovada că este proprietară a bunurilor, nefiind îndeplinite astfel. condiţiile prevăzute în art. 18 din OG nr. 3/1992.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC L.D. SRL.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că:
- hotărârea nu este motivată în fapt şi în drept;
- în cauză nu s-a invocat scutirea de T.V.A., ci deducerea acesteia;
- s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, precum şi a prevederilor OG nr. 3/1992, cu privire la îndeplinirea condiţiilor de rambursare a T.V.A.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 - 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal nr. 22 din 19 aprilie 2000, organele de control ale Direcţiei Controlului Financiar Fiscal Argeş nu au admis la deducere, suma de 422.371.598 lei reprezentând T.V.A. aferentă importului de bunuri pentru majorarea capitalului social.
Această sumă a fost achitată în luna februarie 2000, cu titlul de T.V.A. aferentă bunurilor importate, reprezentând aportul asociatului unic pentru majorarea capitalului social al societăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. a) din OG nr. 3/1992, „plătitorii de T.V.A. au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării de: a) operaţiuni supuse T.V.A., conform art. 17 din prezenta ordonanţă…".
HG nr. 512/1998, cu privire la aprobarea Normelor pentru aplicarea OG nr. 3/1992, stabileşte la pct. 10.5., că „nu poate fi dedusă potrivit legii, T.V.A. aferentă intrărilor referitoare la bunuri şi servicii, destinate realizării de operaţiuni scutite de T.V.A., pentru care legea nu prevede exercitarea dreptului de deducere".
Or, în cauza dedusă judecăţii, importul bunurilor respective este o operaţiune anterioară celei în care acestea devin aport în natură şi ca atare, nu beneficiază de scutire de T.V.A., în condiţiile art. 6 din OG nr. 3/1992, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 18 lit. a) din aceeaşi ordonanţă, mai sus citată.
Sub acest aspect, instanţa de fond nu a făcut nici o confuzie între scutirea de T.V.A. şi rambursarea de T.V.A., ci a analizat pe larg motivele pentru care recurenta nu beneficiază de deducerea de T.V.A.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că recurenta-societate nu a făcut dovada că este proprietară a bunurilor importate şi nici dovada preluării prin act de predare-primire, a bunurilor importate şi a înregistrării acestora în patrimoniul societăţii, ca aport în natură la capitalul social.
Nefăcându-se aceste dovezi, recurenta intră sub incidenţa dispoziţiilor pct. 10.8 din HG nr. 512/1998, privind aprobarea Normelor de aplicare a OG nr. 3/1992, care prevăd în mod expres că: „documentele aferente intrărilor de bunuri şi servicii care nu sunt legate direct şi exclusiv, de activitatea agentului economic, vor fi înscrise în jurnalul pentru cumpărări, iar T.V.A. aferentă nu este deductibilă".
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC L.D. SRL Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 1090 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1193/2004. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 803/2004. Contencios → |
|---|
