ICCJ. Decizia nr. 1334/2004. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Consiliul Judeţean Mureş. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1334/2004
Dosar nr. 3025/2003
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii K.I., N.M., N.E., N.I. şi N.A., prin acţiunea înregistrată la 9 martie 2000, au chemat în judecată pârâţii SC A. SA Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MS nr. 0038 din 24 februarie 1998.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în litigiu, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, nu se afla în administrarea fostului T.C.M. Târgu Mureş, a cărei succesoare în drept cu o parte din patrimoniu este prima pârâtă, deoarece antecesorul acesteia deţinea terenul din anul 1966 cu titlu de închiriere, caz în care în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru respectiva suprafaţă de teren i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, dar nu poate fi pus în posesie, deoarece pârâta I a invocat dreptul de proprietate asupra acelui teren conform art. 20 din Legea nr. 15/1990, pentru care pârâta II i-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 150 din 22 mai 2000, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanţi, reţinând că înaintea sesizării instanţei, aceştia nu au urmat procedura administrativ-prealabilă cerută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, au declarat recurs, reclamanţii, care a fost respins, ca nefondat, de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2478 din 21 iunie 2001.
La 14 iulie 2000, reclamanţii K.I., N.M., N.E., N.I. şi N.A., prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Târgu Mureş, au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MS nr. 0038 din 24 februarie 1998.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au reiterat aceleaşi motive invocate în acţiunea formulată în contencios administrativ şi care a format obiectul dosarului nr. 385/E/2000 al Curţii de Apel Târgu Mureş, soluţionat prin sentinţa nr. 150 din 22 mai 2000, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2478 din 21 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a pricinii, în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 6499 din 19 octombrie 2000, Judecătoria Târgu Mureş a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, sentinţă rămasă irevocabilă, prin neapelare.
Curtea de Apel Târgu Mureş, învestită cu soluţionarea pricinii prin declinare de competenţă de la Judecătoria Târgu Mureş, în temeiul art. 1201 C. civ., a constatat că în această a doua cerere de judecată este triplă identitate: de pârâţi, obiect şi cauză, existând autoritate de lucru judecat, astfel că pentru acest motiv, prin sentinţa nr. 345 din 11 decembrie 2001, a respins acţiunea reclamanţilor.
Şi împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 560 din 11 februarie 2003, a admis recursul declarat de K.I., N.M., N.E., N.I. şi N.A., a casat sentinţa nr. 345 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, că atunci când prin hotărâre, acţiunea a fost respinsă pentru excepţia puterii lucrului judecat, fără a fi discutate temeinicia motivelor invocate, existenţa unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acţiuni, din moment ce în primul proces, fondul raporturilor juridice între părţi nu fusese soluţionat.
Rejudecând pricina, în fond după casare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 141 din 20 mai 2003, a respins ca inadmisibilă, acţiunea având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.3 nr. 0038, eliberat în favoarea SC A SA, la data de 24 februarie 1998, de către Consiliul Judeţean Mureş, reţinând, în esenţă, pe de o parte, că indiferent că este vorba de o anulare sau o constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza HG nr. 834/1991, cererea se judecă de instanţa de contencios administrativ, iar pe de altă parte, că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă a reclamaţiei administrative prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Totodată, instanţa de fond a obligat reclamanţii să plătească pârâtei SC A. SA, cheltuieli de judecată în sumă de 25.000.000 lei.
Împotriva acestei din urmă sentinţe au declarat recurs K.I., N.M., N.E., N.I. şi N.A., toţi reprezentaţi de avocatul V.G., solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii introductive, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond nu a procedat legal, întrucât observând că recurenţii-reclamanţi nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 29/1990 şi că au decăzut din dreptul de a urma calea contenciosului administrativ (având în vedere faptul că termenul de un an prevăzut de lege a fost depăşit), trebuia să constate că rămâne deschisă calea dreptului comun, deoarece, în opinia recurenţilor, soluţia contrară ar fi de negare de dreptate. Se mai susţine că instanţa de fond trebuia să observe că nu este competentă să soluţioneze o acţiune de drept comun, îndreptată împotriva unui act intrat în circuitul civil şi să îşi decline competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
Aceasta, întrucât, în opinia recurenţilor, persoanele care pierd dreptul de a acţiona pe calea contenciosului administrativ prevăzut de Legea nr. 29/1990, nu îşi pierd şi dreptul de a folosi calea dreptului comun, potrivit procedurilor şi termenelor prevăzute de această ultimă cale, cu atât mai mult, cu cât, susţin reclamanţii, certificatele eliberate în temeiul HG nr. 834/1991 şi necontestate potrivit procedurilor din legea care le reglementează, intră în circuitul civil şi orice litigiu privitor la ele se rezolvă pe calea dreptului comun.
În sprijinul motivelor de recurs formulate în cauză se invocă şi decizii ale Curţii de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Galaţi, referitoare la aplicarea principiului irevocabilităţii, precum şi la o decizie a Curţii Supreme de Justiţie.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată, pe de o parte, că existenţa în doctrină şi în practica unor instanţe judecătoreşti, pentru o scurtă perioadă de timp, a unor opinii contrare cu privire la natura juridică a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberate în baza HG nr. 834/1991, de autorităţile publice prevăzute de art. 5 din hotărâre, modificată şi completată de HG nr. 95/1997, nu constituie un impediment în calificarea corectă a acestor acte juridice, natura lor juridică fiind aceea de act administrativ, dată de autoritatea emitentă şi raporturile în care se află părţile. Faptul că actul produce ulterior efecte şi în sfera altor ramuri de drept nu schimbă natura lui juridică.
Prin urmare, se constată că recurenţii-reclamanţi confundă natura juridică a unui act, cu sfera în care acesta îşi produce efectele.
Cu privire la irevocabilitatea actului administrativ, se constată că recurenţii- reclamanţi se află într-o altă confuzie, nefăcând distincţia între revocarea actului administrativ şi anularea lui.
În acest sens, se reţine că,, potrivit principiilor dreptului administrativ, de regulă, un act administrativ intrat în circuitul civil nu mai poate fi revocat (existând de altfel şi excepţii care nu privesc însă cauza). Irevocabilitatea actului administrativ semnifică însă, imposibilitatea autorităţii (emitente sau ierarhic superioare) de a-l mai desfiinţa, ceea ce nu constituie însă, un impediment pentru instanţa de contencios administrativ de a-l supune controlului şi de a-l anula în situaţia în care acesta este emis cu încălcarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de actele normative în vigoare.
Desigur, conform art. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990, precum şi a art. 48 din Constituţia României (în vigoare la data emiterii actului), text păstrat şi de art. 52 alin. (2) din Constituţia revizuită, condiţiile şi limitele exercitării dreptului persoanei vătămate se stabilesc prin lege organică.
Aşadar, în situaţia în care competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ, teza potrivit căreia decăderea din drepturile de a acţiona în justiţie prevăzute de legea specială atrage competenţa instanţelor de drept comun, nu are fundament constituţional şi nici legal. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât accesul la justiţie nu echivalează cu lipsa oricăror condiţii şi limite ale exercitării drepturilor. O interpretare contrară ar conduce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, principiu exprimat în raporturile de drept administrativ, tocmai prin instituirea unor proceduri şi termene speciale.
Reţinând că actul atacat în cauză este un act administrativ, se constată astfel că instanţa de fond în mod corect s-a considerat competentă a soluţiona pricina.
În cauză se mai constată că recurenţii-reclamanţi nu contestă lipsa procedurii prealabile şi a încălcării termenelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, aspecte corect reţinute de instanţa de fond, ci doar faptul că nu s-a reţinut că într-o astfel de situaţie actul atacat poate fi supus controlului instanţei de drept comun, teză a cărei lipsă de temei a fost analizată în cele ce preced.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este temeinică şi legală, amplu şi corect motivată, iar criticile formulate acesteia, total neîntemeiate, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 18 din Legea nr. 29/1990, să se respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.I., N.M., N.E., N.I. şi N.A. împotriva sentinţei nr. 141 din 20 mai 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1333/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 134/2004. Contencios. Anulare hotarâre... → |
|---|
