ICCJ. Decizia nr. 1238/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.şi acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1238/2004
Dosar nr. 2480/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC A.N. SA şi precizată la 5 februarie2002, a solicitat, în contradictoriu cu Biroul Vamal Aeroport Timişoara, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, Direcţia Generală a Vămilor şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, anularea actului constatator nr. 3447 din 22 august 2001, emis de Biroul Vamal Aeroport Timişoara şi Decizia nr. 1939 din 29 noiembrie 2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la obligarea sa de a plăti majorări de întârziere în sumă de 1.807.292.035 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a efectuat operaţiuni de import în regim de perfecţionare activă şi pasivă, corespunzătoare regimului vamal suspensiv de plată a taxelor vamale, şi cu toate că dispoziţiile Codului Vamal nu o obligau, a garantat obligaţiile vamale, virând în contul de garanţii ale autorităţii vamale, suma de 905.516.634 lei, la 23 aprilie 1997.
Pe de o parte, a susţinut reclamanta, cu toate acestea, organul vamal a încasat garanţia, abia la 10 iulie 2001, calculând majorările de întârziere aferente T.V.A., nelegal, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 34 din OG nr. 3/1992, republicată, art. 31 din OUG nr. 17/2000, privind T.V.A. şi dispoziţiile art. 2 din OG nr. 34/1995, privind reglementarea unitară a majorărilor de întârziere.
Pe de altă parte, a arătat că datoria vamală se naşte, potrivit art. 144 alin. (2) din acelaşi cod, în momentul când nu s-a realizat una din condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate mărfurile şi anume, când nu s-a cerut prelungirea sau acordarea unei noi destinaţii vamale pentru operaţiunea vamală nefinalizată în termenul acordat prin autorizaţia vamală [situaţie prevăzută de alin. (1) lit. b) din acelaşi articol].
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 121 din 15 aprilie 2003, a admis acţiunea precizată, a anulat actul vamal nr. 3447 din 22 august 2001, emis de Biroul Vamal Aeroport Timişoara şi Decizia nr. 1939 din 29 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la obligarea reclamantei de a plăti suma de 1.807292.035 lei, cu titlu de majorări de întârziere şi a exonerat societatea de plata acestui debit.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a beneficiat de un regim vamal suspensiv şi anume, de admiterea temporară cu exonerarea totală de plata drepturilor de import, care este reglementat, în privinţa naşterii datoriei de import, prin art. 144 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 144 alin. (2) C. vam.
Potrivit art. 141 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, datoria vamală se naşte, în ipoteza neîndeplinirii uneia dintre condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate, iar exigibilitatea datoriei este în funcţie de momentul în care s-au produs situaţiile de la alin. (1) lit. a), b) şi c) din articol.
Iar cum situaţia de neîndeplinire a condiţiilor stabilite prin regimul vamal de admitere temporară, cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import, s-a produs la data când autorizaţiile emise de pârâte pentru regimul vamal suspensiv acordat, nu au fost prelungite sau marfa nu a fost plasată sub un alt regim vamal, exigibilitatea datoriei vamale, inclusiv pentru T.V.A., a fost la acest moment, şi nu la data înregistrării declaraţiilor vamale de import.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în numele Ministerului Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, în reprezentarea Autorităţii Naţionale Vamale.
Cei trei recurenţi au criticat, în esenţă hotărârea sub următoarele aspecte:
- reclamanta nu a încheiat regimurile vamale suspensive aferente operaţiunilor de import, motiv pentru care autoritatea vamală a procedat la finalizarea acestora. Împreună cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, organele vamale au constatat că societatea nu a inclus în decontul lunar, T.V.A. de plată, ceea ce a condus la crearea unui debit în sumă de 531.073.341 lei.
Cu privire la majorările de întârziere datorate pentru neplata T.V.A., calculul acestora se efectuează în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 3/1992, art. 34, potrivit cărora, „pentru neplata integrală sau a unei diferenţe din T.V.A. în termenul stabilit, cota majorării de întârziere aplicată este cea prevăzută în legislaţia referitoare la calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor şi taxelor", iar în condiţiile în care la art. 11 lit. a) din acelaşi act normativ, „obligaţia plăţii T.V.A. ia naştere la (…) data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul importurilor de bunuri, reclamanta datorează majorări de întârziere de la această dată.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanta SC A.N. SA Timişoara a efectuat în perioada 1999 – 2000, mai multe operaţiuni de import cu regim vamal suspensiv de plata taxelor vamale, conform art. 91 din Legea nr. 141/1997 (Codul vamal).
Titularul mărfii nu a finalizat operaţiunea de import, în termenul stabilit de autorităţile vamale la expirarea regimului suspensiv şi nici nu a solicitat prelungirea acestuia, astfel că organele în drept au procedat la finalizarea operaţiunilor din oficiu, încheind actul de constatare contestat nr. 3447 din 22 iulie 2001, prin care au stabilit obligaţiile vamale care-i reveneau importatorului.
Potrivit actelor de impunere, reclamanta datora T.V.A. în sumă de 531.073.341 lei şi întrucât aceasta nu a fost achitată la data naşterii obligaţiei vamale, s-au calculat prin actul de impunere, şi majorări în sumă de 1.807.292.035 lei.
Naşterea datoriei vamale, în cazul în care importatorul nu a respectat regimul sub care a fost plasată marfa, îl constituie momentul înregistrării declaraţiei vamale.
Potrivit art. 11 din OG nr. 3/1992, T.V.A. este datorată din momentul înregistrării declaraţiei vamale, respectiv pentru fiecare operaţiune de import, din acel moment curgând majorări de întârziere.
Cum reclamanta nu a respectat termenul de finalizare a operaţiunii vamale stabilit, în conformitate cu dispoziţiile art. 144 alin. (1) lit. b) şi art. 144 alin. (2) C. vam., naşterea datoriei vamale este plasată în momentul declaraţiei vamale, din acel moment datorându-se, atât T.V.A., cât şi majorări aferente.
Pentru aceste considerente, se reţine că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor care reglementează exigibilitatea T.V.A., motiv pentru care recursurile declarate în cauză urmează a fi admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în numele Ministerului Finanţelor Publice şi de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, împuternicită să reprezinte Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 121 din 15 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea reclamantei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Cerere modificare Ordin MJ. Acordare indemnizaţia lunară... | ICCJ. Decizia nr. 1293/2004. Contencios. Anulare Hotărâre. Recurs → |
|---|
