ICCJ. Decizia nr. 1307/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1307/2004
Dosar nr. 3529/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 aprilie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 1337, reclamanta SC B.M. SRL a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară, anularea procesului-verbal nr. 166 din 19 februarie 2003, recunoaşterea dreptului de a deduce fiscal, cheltuielile menţionate în actul de control şi suspendarea executării silite.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă, că organele de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor refuză să soluţioneze contestaţia împotriva procesului-verbal.
Pe fond, s-a precizat că faţă de specificul obiectului contractului de antrepriză, nu era necesară obţinerea autorizaţiei de construire şi că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 pct. 6 lit. r) din OG nr. 70/1990, modificată prin OUG nr. 2171/1999, având dreptul de deducere a T.V.A. aferentă intrării mărfurilor.
La un termen, reclamanta a depus o cerere precizatoare, în sensul că solicită suspendarea actului atacat, până la soluţionarea acţiunii, şi nu suspendarea executării silite.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1005 pronunţată la 25 iunie 2003, a respins ca inadmisibilă, acţiunea, reţinând că înainte de a cere instanţei anularea actului, reclamanta trebuia să se plângă împotriva refuzului nejustificat de a i se rezolva contestaţia.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta SC B.M. SRL, invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului s-a precizat că a formulat în termen legal contestaţia împotriva procesului-verbal nr. 166 din 19 februarie 2003, emis de Garda Financiară Centrală, că aceasta trebuia soluţionată potrivit art. 7 din OUG nr. 13/2001, în termen de 30 de zile, prin decizie şi că nu a primit nici un răspuns.
S-a mai susţinut că procedura administrativă prealabilă, aşa cum este reglementată de OUG nr. 13/2001, completată cu Legea nr. 29/1990, a fost parcursă, astfel că acţiunea în contencios este admisibilă.
Recursul este fondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este greşit considerentul instanţei, în sensul că recurenta nu avea deschisă calea acţiunii în contencios, cu atât mai mult, cu cât pe parcursul procesului, Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 146 din 28 mai 2003, a soluţionat contestaţia.
Este lesne de înţeles că recurenta solicita şi anularea acestui act, că depunerea acesteia în timpul procesului, nu-i poate fi imputabilă recurentei şi că instanţa putea să înlăture această excepţie.
Reţinând că s-au făcut dovezi în legătură cu procedura prealabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează ca admiţând recursul, să caseze sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC B.M. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1005 din 26 iunie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1306/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1308/2004. Contencios. Refuz constatare... → |
|---|
