ICCJ. Decizia nr. 1308/2004. Contencios. Refuz constatare calitate de luptator în rezistenta anticomunista. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1308/2004
Dosar nr. 3459/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 870/2003,la Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, primită prin declinare de competenţă, de la Tribunalul Galaţi, reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâta Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiţiei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, pentru tatăl său, D.D., anularea actului administrativ nr. 202/2000 din 16 noiembrie 2001, emis de Comisie, precum şi obligarea pârâtului să emită un certificat de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, pentru tatăl său.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 107/F din 6 august 2003, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul D.V.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că din conţinutul art. 1, 2 şi 3 din OUG nr. 214/1999, rezultă că pentru acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, se cer a fi îndeplinite anumite condiţii, printre care, faptele să fie comise în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, să fi fost săvârşite în România şi îndreptate împotriva regimului comunist, iar persoanele care solicită un asemenea certificat, să fi fost condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau împotriva acestora să fi dispus, din motive politice, măsuri administrative abuzive, condiţii pe care reclamantul D.D. nu le-a îndeplinit, acesta fiind condamnat la data de 29 martie 1941, la 8 ani privaţiuni de libertate, de către autorităţile sovietice şi a decedat în închisoare la data de 9 decembrie 1942, astfel încât perioada pentru care a fost condamnat, este anterioară datei de 6 martie 1945, (cerinţă a legii), iar faptele reţinute în sarcina sa, au fost comise faţă de orânduirea de stat sovietică, şi nu împotriva regimului comunist, cum prevăd dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, a declarat recurs în termen, D.V., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În acest sens a susţinut lipsa rolului activ al instanţei, întrucât în speţă sunt aplicabile prevederile OG nr. 105/1999, de modificare şi completare a Decretului - lege nr. 118/1990.
A mai arătat că instanţa de fond nu a reţinut că HG nr. 148/2000, de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, în art. 4 pct. 3, prevede că în măsura în care documentele, datele sau informaţiile necesare în vederea soluţionării cererilor, nu pot fi obţinute prin intermediul Direcţiei instanţelor militare din cadrul Ministerului Justiţiei, preşedintele Comisiei solicită de îndată instituţiilor publice sau persoanelor juridice care le deţin, să le transmită.
Or, Comisia sesizată nu a dat curs acestor prevederi, interpretând sumar şi unilateral actele depuse.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a pronunţat o soluţie corectă şi temeinic fundamentată pe dispoziţiile legale, reţinând că tatăl reclamantului nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de OUG nr. 214/1999.
De altfel, potrivit OG nr. 105/1999, de completare a Decretului - lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, faptele săvârşite de tatăl reclamantului nu se încadrează în prevederile acestor acte normative, aşa cum în mod corect reţine de instanţa de fond, prin sentinţa atacată.
Faptul că prin motivele de recurs, se invocă de recurent, prevederile OG nr. 105/1999, pentru completarea Decretului - lege nr. 118/1990, ca reglementând perioada 1940 – 1945, coroborat cu prevederile art. 2 şi. 3 din OUG nr. 214/1999, nu poate modifica soluţia instanţei de fond, întrucât OG nr. 105/1999, care completează art. 1 alin. (2) din Decretul - lege nr. 118/1990, reglementează numai situaţia celor persecutaţi de regimul instaurat în România, cu începere de la data de 14 septembrie 1940, până la data de 23 august 1944, din motive etnice şi sociale, situaţie în care recurentul nu se încadrează.
În consecinţă, nu se poate reţine lipsa rolului activ al instanţei, din actele de la dosar rezultând că tatăl reclamantului nu se încadrează în prevederile OUG nr. 214/1999, iar faptul că în speţă sunt incidente prevederile unei alte ordonanţei, este nerelevant, instanţa de recurs verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de fond, care a avut la bază un alt temei juridic.
Faţă de cele de mai sus, recursul este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 6 august 2003, a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1307/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1309/2004. Contencios → |
|---|
