ICCJ. Decizia nr. 1372/2004. Contencios. Anulare proces-verbal de contraventie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1372/2004
Dosar nr. 4472/2003
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5440 din 8 octombrie 2003, Judecătoria Baia Mare a respins sesizarea Postului de Poliţie Sălsing, privind aplicarea sancţiunii închisorii contravenţionale: V.A., V.D., V.F. şi V.C., pe care s-a obligat la câte 5.000.000 lei amendă contravenţională, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi constatată prin procesul-verbal de contravenţie, seria C.M. nr. 1205258, nr. 1205257, nr. 1205260 şi respectiv, nr. 1205261 din 3 septembrie 2003.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus sesizarea Postului de Poliţie Salsig, privind pe contravenienţii B.F., V.A., B.A., V.S. şi V.B.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs V.D. şi V.A., care au susţinut în esenţă că nu dispun de mijloace materiale pentru a plăti amenda.
Verificând din oficiu regularitatea învestirii Curţii, cu soluţionarea acestui recurs, urmează a se reţine că prin excepţia de la dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat de OUG nr. 58/2003, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 180/2002, pentru aprobarea OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor: hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea, poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ a tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite recursul declarat de V.D. împotriva sentinţei civile nr. 5440 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei Baia Mare, la Tribunalul Maramureş, spre competentă soluţionare.
Pronunţată în şedinţă, astăzi 2 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1367/2004. Contencios. Pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1375/2004. Contencios. Anulare act control... → |
---|