ICCJ. Decizia nr. 1376/2004. Contencios. ,. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1376/2004
Dosar nr. 1642/2003
Şedinţa publică din 6 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiuni conexe, SC P.C. SA Iaşi a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Direcţia Regională Vamală Iaşi şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Iaşi, anularea deciziilor nr. 29, nr. 30, nr. 31 şi nr. 32 din 7 mai 2001, precum şi a actelor constatatoare nr. 170, nr. 171, nr. 172 şi nr. 173 din 21 martie 2001, emise de pârâte.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actele a căror anulare s-a solicitat, sunt nelegale, întrucât bunurile achiziţionate în baza contractului de leasing au alt regim vamal, respectiv cel reglementat de Legea nr. 90/1998.
Pârâtele, prin întâmpinare, au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, cu motivarea că actele contestate au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, întrucât reclamanta nu a beneficiat de prelungirea termenului privind regimul vamal suspensiv.
Prin sentinţa civilă nr. 1000/E din 16 iulie 2001, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea formulată de SC P.C. SA, Iaşi cu motivarea că bunurile ce au făcut obiectul contractului de leasing, nu au primit până la data întocmirii actelor constatatoare, un alt regim vamal.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 315 din 16 aprilie 2002, a admis recursul formulat de reclamantă, a modificat în tot hotărârea criticată şi, pe fond, a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziilor nr. 29, nr. 30, nr. 31 şi nr. 32 din 7 mai 2001, precum şi a actelor constatatoare nr. 170, nr. 171,nr. 172 şi nr. 173 din 21 martie 2001 şi a dispus exonerarea reclamantei de plata sumelor de 219.580.123 lei, 163.551.158 lei, 152.737.649 şi 153.650.110 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut în esenţă, că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 90/1998, reclamanta beneficiind de prelungirea termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv.
La data de 16 aprilie 2003, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, modificată şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 315 din 16 aprilie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că Decizia a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, hotărârea fiind şi vădit netemeinică. S-a precizat că au fost încălcate dispoziţiile art. 92 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, care prevăd că „prelungirea termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv se face la cererea expresă şi justificată a titularului operaţiunii, cu aprobarea autorităţii vamale", astfel încât reclamanta nu putea beneficia de prelungirea regimului vamal suspensiv, deci de scutirea de taxe vamale, decât cu aprobarea autorităţii vamale; că Legea nr. 90/1998, invocată de reclamantă, reglementează doar operaţiunile de leasing, nu şi regimul vamal al bunurilor ce formează obiectul acestor operaţiuni.
Verificând cauza în funcţie de recursul în anulare formulat, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a achiziţionat bunuri în baza contractului de leasing nr. 1740-22363-97 din 2 aprilie 1998, încheiat cu C.L. GmbH Austria. Conform contractului de leasing în forma iniţială, termenul pentru care s-a încheiat era de 36 de luni şi expira la 29 ianuarie 2001. Contractul a fost prelungit de părţi, cu 4 luni, până la data de 30 aprilie 2001, actul adiţional fiind comunicat organului vamal. Totuşi, acesta, în temeiul art. 95 C. vam., a încheiat regimul vamal suspensiv şi în baza art. 4 din OUG nr. 12/1995, a dispus încasarea dublului taxelor vamale datorate la data înregistrării declaraţiei vamale, apreciind că durata contractului de leasing nu putea fi mai mare de 36 luni, conform art. 2 din OG nr. 12/1995.
Curtea constată că la data încheierii contractului de leasing, 2 aprilie 1998, era în vigoare OG nr. 51/1997, care, la art. 27 alin. (5), prevedea că termenul în cadrul căruia bunurile urmau să fie restituite sau să primească o nouă destinaţie vamală, este cel convenit între părţi, prin contract, dar nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în ţară a bunului. În acest fel a fost modificat termenul de 36 luni menţionat de art. 2 din OG 12/1995.
Prelungirea cu 4 luni a duratei iniţiale de 36 luni a contractului de leasing, prin act adiţional încheiat de părţi, a fost efectuată în mod legal, în temeiul actului normativ în vigoare, OG nr. 51/1997.
OG nr. 51/1997 prevăzând termenul maxim de 7 ani, precum şi alte dispoziţii diferite de cele ale OG nr. 12/1995, a abrogat implicit OG nr. 12/1995. Prin Legea nr. 90/1998 a fost aprobată OG nr. 51/1997 şi în art. III s-a prevăzut în mod expres abrogarea OG nr. 12/1995.
Susţinerea din recursul în anulare, în sensul că Legea nr. 90/1998 nu are aplicabilitate, deoarece reglementează doar operaţiunile de leasing, nu şi regimul vamal al bunurilor ce formează obiectul acestor operaţiuni, nu poate fi primită.
În art. 27 şi urm. din OG nr. 51/1997, aprobată prin Legea nr. 90/1998, sunt cuprinse reglementări referitoare la regimul vamal aplicabil pentru durata contractului de leasing, dispoziţii care se coroborează cu cele prevăzute de art. 91 şi urm. din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.
Reclamanta a respectat aceste norme legale, a încunoştiinţat autoritatea vamală de prelungirea contractului de leasing, pentru a fi prelungit termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv, autoritate vamală care îşi dăduse acordul la încheierea iniţială a contractului de leasing. Cum refuzul vămii de a prelungi cu 4 luni, termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv, a fost motivat doar pe împrejurarea că ar fi fost încălcate dispoziţiile OG nr. 12/1995, apare ca o atitudine nelegală a autorităţii vamale, deoarece OG nr. 12/1995 nu mai era aplicabilă. Ca atare, şi actele încheiate de organele vamale sunt nelegale şi în mod corect au fost anulate de curtea de apel.
Pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 315 din 16 aprilie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1375/2004. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 151/2004. Contencios. Refuz emitere hotarâre.... → |
|---|
