ICCJ. Decizia nr. 1363/2004. Contencios. Contestatiei la executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1363/2004

Dosar nr. 4450/2003

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 8624 din 1 noiembrie 2001, Judecătoria Galaţi a admis sesizarea formulată de Poliţia municipiului Galaţi, privind transformarea amenzii contravenţionale aplicată contravenientului B.S., în 80 de zile închisoare contravenţională.

Prin sentinţa civilă nr. 5205 din 13 octombrie 2003, Judecătoria Galaţi a respins contestaţia la executare formulată de B.S., pentru anularea formelor de executare dispuse în baza sentinţei civile nr. 8624/2001.

Împotriva acestei ultime sentinţe a declarat recurs, contravenientul.

Verificând regularitatea învestirii instanţei, cu recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 5205 din 13 octombrie 2003 a Judecătoriei Galaţi, urmează a se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 180/2002, pentru aprobarea OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa de soluţionare a recursului, aparţine Tribunalului Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Trimite recursul declarat de B.S. împotriva sentinţei civile nr. 5205 din 13 octombrie 2003 a Judecătoriei Galaţi, la Tribunalul Galaţi, spre competentă soluţionare.

Pronunţată în şedinţă, astăzi 2 aprilie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1363/2004. Contencios. Contestatiei la executare. Recurs