ICCJ. Decizia nr. 1563/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1563/2004
Dosar nr. 3213/2001
Şedinţa publică din 23 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 9 august 2000, reclamanta SC T.R. SRL Călăraşi a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi, solicitând anularea deciziei nr. 1022 din 21 iulie 2000 şi parţial a procesului-verbal de control nr. 387 din 7 octombrie 1999 şi exonerarea societăţii de plata sumei de 196.981.148 lei, reprezentând diferenţă de impozit pe venitul persoanelor nerezidente, cu majorările de întârziere şi penalizările aferente, precum şi T.V.A., cu majorările de întârziere corespunzătoare.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că nu datorează impozit, prin reţinere la sursă pentru veniturile realizate în România, de societatea germană M.B., în urma încheierii contractului de leasing pentru autoturismul în valoare de 68.064 mărci germane achiziţionat în 1994, aceste venituri fiind impuse în Germania, potrivit Convenţiei dintre cele două ţări privind evitarea dublei impuneri.
Referitor la suma reprezentând T.V.A., reclamanta a arătat că nu este datorată, fiind aplicabile prevederile deciziei nr. 9/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 698 din 28 mai 2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, a anulat parţial actele administrative atacate şi a dispus exonerarea reclamantei, de plata sumelor de 28.355.141 lei impozit pe venit, 65.290.714 lei majorări de întârziere şi 9.633.172 lei penalizări.
Instanţa a menţinut obligarea reclamantei, la plata sumelor de 668.486 lei impozit pe venit, 668.486 lei penalităţi de 100% şi 978.998 lei majorări de întârziere aferente, precum şi a T.V.A. de 27.573.600 lei, cu majorările de întârziere aferente de 65.828.521 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în perioada 1994 - 1998, reclamanta a achitat rate în contul contractului de leasing încheiat cu firma germană M.B. Pe durata derulării contractului, potrivit prevederilor art. 6 din Decretul nr. 276/1973, sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Germania, ratificată prin Decretul nr. 625/1973.
În acest sens, instanţa a constatat că s-a făcut dovada că partenerul străin figurează ca plătitor de impozit fără restricţie, prin depunerea certificatului de rezidenţă fiscală întocmit de Administraţia Financiară din Stuttgart.
Pentru plata din 30 martie 1998, de 8237 mărci germane, instanţa a reţinut că societatea datorează impozit pe venit, conform OG nr. 47/1997, la care se adaugă majorările de întârziere şi penalizările aferente. Referitor la capătul de cerere privind T.V.A., instanţa a constatat că sumele stabilite de organele financiare sunt legal datorate, închirierea pe bază de contract de leasing, având clauza trecerii proprietăţii asupra bunului după plata ultimei rate, fiind asimilată importului de bunuri.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Critica adusă priveşte greşita anulare a actelor administrative, sub aspectul exonerării societăţii de plata impozitului pe venit, de 28.355.141 lei, a majorărilor, de 65.290.714 lei şi a penalităţilor de întârziere, de 9.633.172 lei.
Astfel, pârâţii au învederat că, în realitate, reclamanta nu a făcut dovada că partenerul străin este rezident al statului german, certificatul de rezidenţă fiscală depus la dosar nepurtând antetul unităţii emitente, neavând număr de înregistrare şi neconţinând date suficiente care să confirme veridicitatea actului.
În consecinţă, au arătat pârâţii, nu sunt aplicabile prevederile Convenţiei încheiate între România şi Germania, pentru evitarea dublei impuneri, societatea având obligaţia de a evidenţia şi reţine prin stopaj la sursă, impozitul pe veniturile realizate în România, de firma străină parteneră.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ambele recursuri, cel declarat de Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondat, iar cel al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Călăraşi, ca tardiv formulat.
Astfel, cum rezultă din dovada aflată la dosar, hotărârea a fost comunicată pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi, la data de 14 iulie 2001, recursul înregistrat la 7 august 2001, cu depăşirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fiind astfel, tardiv formulat.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că reclamanta nu datorează impozitul pe venit suplimentar stabilit de organele financiare, la suma de 28.355.141 lei, fiind aplicabile prevederile Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Germania.
Actul prezentat de reclamantă, intitulat confirmare, fiind eliberat de organul fiscal din ţara de rezidenţă a firmei M.B., atestă că aceasta are sediul în Germania, se supune obligaţiei fiscale germane şi este înregistrată, ca societate plătitoare de impozit fără restricţii.
Susţinerea Ministerului Finanţelor Publice, în sensul că înscrisul nu conţine toate datele necesare care să confirme veridicitatea lui, nu este întemeiată, certificatul de rezidenţă fiscală fiind eliberat de Administraţia Financiară din Stuttgart (Finanzannt Stuttgarat Korperschaften), după cum precizează ştampila aplicată.
În consecinţă, criticile formulate fiind nefondate, Curtea va respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 698 din 28 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1553/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1565/2004. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
