ICCJ. Decizia nr. 1667/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1667/2004

Dosar nr. 4542/2003

Şedinţa publică din 29 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 337, pronunţată la data de 22 septembrie 2003 în dosarul nr. 1082/2003/CA, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.I. şi a anulat hotărârea nr. 3930 din 1 iunie 2003, emisă de Comisia de specialitate din cadrul Casei Judeţene de Pensii Mureş, care a fost obligată să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască acestuia, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 decembrie 1953 – 5 noiembrie 1956.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul îndeplineşte condiţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, satisfăcând stagiul militar, în perioada respectivă, ca mână de lucru în cadrul U.M. 03451.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Mureş, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a dat o sentinţă, cu aplicarea greşită a legii, reclamantul satisfăcând stagiul militar în afara Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, art. 1 din Legea nr. 309/2002, fiind interpretat în mod eronat.

Recursul este fondat.

Este necontestat în cauză că intimatul-reclamant a satisfăcut stagiul militar în cadrul unei unităţi militare: U.M. 03451 Aiud şi că aceasta a făcut parte din sistemul Ministerului Forţelor Armate.

Or, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoana care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961.

Este adevărat că din copia livretului militar rezultă că intimatul-reclamant a satisfăcut stagiul militar, ca „mână de lucru" dar, în raport cu prevederile legale citate mai sus, soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, cerinţele art. 1 din Legea nr. 309/2002, nefiind satisfăcute, stagiul militar fiind satisfăcut în afara Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Astfel fiind, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi pe fond, acţiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 337 din 22 septembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1667/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs