ICCJ. Decizia nr. 1668/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1668/2004

Dosar nr. 4543/2003

Şedinţa publică din 29 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 1 august 2003 şi înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 1083/CA/2003, reclamantul F.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Târgu Mureş, să se dispună anularea hotărârii nr. 5064 din 12 iunie 2003 şi să fie obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, în care să îi recunoască perioada 13 aprilie 1953 – 13 aprilie 1956, ca stagiu în detaşament de muncă şi să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că face dovada cu livretul militar că în perioada de satisfacere a stagiului militar, 13 aprilie 1953 – 13 aprilie 1956, a prestat activităţi în unităţi militare cu profil de construcţii, că astfel se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 358 din 22 septembrie 2003, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 5064/2003 şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantului, drepturile, conform Legii nr. 309/2002, pentru perioada 13 aprilie 1953 – 13 aprilie 1956.

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada că în perioada stagiului militar a desfăşurat activitate, ca mână de lucru în unităţi militare cu profil de construcţii, astfel că îndeplineşte condiţiile cerute de Legea nr. 309/2002.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Mureş, criticând hotărârea, ca fiind pronunţată prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Recursul se constată a fi fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, poate beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ, cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, prin art. 1 din HG nr. 1114/2002, precizându-se perioada: 15 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961.

Din analiza actelor din dosar, limitate doar la copie a livretului militar, deşi art. 6 din Legea nr. 309/2002 şi din HG nr. 1114/20002, prevăd şi alte acte ce pot fi folosite pentru dovedirea acţiunii, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în U.M. 03233 Oradea, nefiind menţiunea detaşamentului de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală, acordând drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, reclamantului, fără ca acesta să facă parte din categoria persoanelor ce pot beneficia de aceste drepturi.

Pe cale de consecinţă, se va admite recursul declarat împotriva sentinţei nr. 358/2003, va fi casată această sentinţă, ca nelegală, iar în fond, se va respinge acţiunea reclamantului împotriva hotărârii nr. 5064/2003, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 338 din 22 septembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1668/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs