ICCJ. Decizia nr. 1826/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1826/2004
Dosar nr. 2282/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea astfel cum a fost precizată, reclamanta SC S. SA, comuna Voluntari – Ilfov, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Centrală, a contestat Decizia nr. 547 din 27 noiembrie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat anularea procesului-verbal de control nr. 367 din 25 martie 2002, încheiat de Garda Financiară Centrală şi exonerarea de la plata sumei de 584.856.216 lei reprezentând: T.V.A. suplimentar, în sumă de 152.547.532 lei; impozit pe profit stabilit suplimentar, în sumă de 207.557.230 lei; majorări de întârziere aferente T.V.A. şi impozitului pe profit, în sumă totală de 213.948.311 lei şi penalităţi de întârziere aferente T.V.A. şi impozitului pe profit, în sumă de 10.803.143 lei. Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării măsurilor dispuse prin actul de control – procesul-verbal nr. 367 din 25 martie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că,în perioada octombrie 2000 – martie 2001, a derulat cu SC M. SRL, relaţii contractuale, având ca obiect furnizarea de către SC M. SRL, către societatea reclamantă SC S. SA Voluntari, în calitate de beneficiar, de produse petroliere în baza contractului de vânzare-cumpărare cu executare succesivă, înregistrat sub nr. 1797 din 10 octombrie 2000.
Pe parcursul derulării contractului, furnizoarea i-a solicitat beneficiarei, ca plata serviciilor efectuate să se facă în beneficiul SC D.I. SRL, existând identitatea de reprezentant legal, atât SC M. SRL, cât şi SC D.I. SRL, având ca reprezentant legal pe M.M., iar delegaţii care au semnat actele la predarea mărfii, fiind aceiaşi mereu.
Reclamanta a arătat că în mod eronat Garda Financiară Centrală a mai stabilit prin actul de control, în sarcina sa, impozit pe profit suplimentar şi T.V.A. colectată suplimentar, plus majorări de întârziere, întrucât pentru cantitatea de 47.000 litri combustibil uşor achiziţionat şi constatat necorespunzător calitativ, s-au întocmit acte de retur – avize de însoţire a mărfii.
A precizat că este de acord cu pct. 1 din dispozitivul deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr. 547/2002, prin care a fost respinsă cererea de admitere la deducerea sumei de 88.760.542 lei, pentru eroarea de necompletare a tuturor rubricilor facturilor fiscale, dar aceasta totuşi nu-i poate fi imputată, întrucât aspectele privesc SC D.I. SRL.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 123.627.230 lei, societatea comercială reclamantă apreciază că acesta a fost abuziv aplicat, întrucât în perioada verificată a înregistrat în contabilitate, contravaloarea unor facturi emise de SC D.I. SRL, sumă ce nu a fost înregistrată pe cheltuieli, ci se află în contul 302 – MATERIALE, iar majorările de întârziere aferente T.V.A. şi impozitului pe profit şi penalităţile de întârziere nu au fost legal şi fondat aplicate. A arătat că organul de control nu a luat în calcul preţul/litri, cum se înregistrează la toate produsele petroliere.
În precizarea acţiunii, societatea reclamantă a menţionat şi faptul că în mai 2002 a obţinut pe cale judecătorească, obligarea furnizorului la plata contravalorii combustibilului returnat care fusese plătit anticipat.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării procesului-verbal al Gărzii Financiare Centrale nr. 367 din 25 martie 2002, s-au invocat motive de netemeinicie a actului administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 447 din 2 aprilie 2003, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că societatea reclamantă avea obligaţia verificării întocmirii corecte a facturilor fiscale şi documentelor privind bunurile şi serviciile achiziţionate, potrivit art. 25B lit. b) din OUG nr. 17/2000 şi pct. 10.6 lit. g) din HG nr. 401/2000, cu raportare la HG nr. 83/1997, ceea ce nu a făcut, motiv pentru care cheltuielile efectuate şi respectivele mărfuri nu pot fi considerate deductibile fiscal.
Faţă de obligaţiile bugetare stabilite în sarcina sa, în mod corect s-au calculat majorări de întârziere şi penalităţi aferente potrivit art. 31 din OUG nr. 17/2000, art. 19 din OG nr. 70/1994, republicată şi OUG nr. 217/1999.
În mod corect s-a reţinut în Decizia Ministerului Finanţelor Publice, şi nerespectarea normelor privind regimul contabilităţii reglementate prin Legea nr. 82/1991, republicată, pct. 119 din HG nr. 704/1993 şi art. 7 din HG nr. 831/1997.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A susţinut în esenţă că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere privind faptul că societatea nu a realizat un profit suplimentar şi că nu şi-a exercitat rolul activ şi nu a dispus efectuarea unei expertize, chiar dacă nu a fost cerută în mod expres de către părţi.
A solicitat admiterea probei, cu expertiză de specialitate care să verifice susţinerile Gărzii Financiare, cu privire la înregistrarea unui profit suplimentar.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În fapt organele de control din cadrul Gărzii Financiare Centrale au verificat SC S. SA, în ceea ce priveşte operaţiunile încheiate cu SC D.I. SRL, în calitate de furnizor.
Urmare a controlului, s-a constatat că în luna octombrie 2000, SC D.I. a emis către SC S. SA, mai multe facturi fiscale pentru furnizarea de motorină, combustibil lichid uşor şi transport în valoare totală de 583.269.459 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 10.6 lit. g) din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000, nu poate fi dedusă potrivit legii, T.V.A. pentru bunurile şi serviciile aprovizionate pe bază de documente care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 25 lit. b) din ordonanţă şi de HG nr. 831/1997.
Or, după cum au reţinut şi organul de control şi instanţa de fond, facturile emise de SC D.I. SRL nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege, pentru a fi considerate documente justificative şi a fi admise pentru efectuarea deducerii cheltuielilor efectuate cu mărfurile achiziţionate astfel.
În ceea ce priveşte cei 47.000 litri combustibil uşor achiziţionaţi de societatea reclamantă şi care nu s-au regăsit în depozitele societăţii şi nici evidenţiată în contabilitatea acesteia, Curtea reţine că recurenta nu a demonstrat că această cantitate a fost returnată societăţii vânzătoare.
Pe de o parte, acţiunea în justiţie pentru recuperarea contravalorii mărfii necorespunzătoare, este formulată la 15 mai 2002 (după control) şi din cuprinsul acesteia nu rezultă că este vorba despre contravaloarea mărfii returnate.
Iar pe de altă parte, proba cu expertiză nu a fost solicitată instanţei de fond, în recurs nefiind admisibilă administrarea acestei probe, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente şi cum nici celelalte motive de recurs nu se dovedesc a fi întemeiate, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SA, comuna Voluntari, judeţul Ilfov, împotriva sentinţei civile nr. 447 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1822/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1829/2004. Contencios. Reacordare licenţă de... → |
|---|
