ICCJ. Decizia nr. 2014/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2014/2004
Dosar nr. 3364/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Vâlcea şi Administraţia Financiară Drăgăşani, a solicitat anularea deciziei nr. 1761 din 31 octombrie 2001, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal nr. 425 din 22 ianuarie 2001, încheiat de ultima pârâtă, considerând ca nelegală, obligarea la plata către bugetul de stat a sumei de 269.501.421 lei T.V.A. şi 550.997.802 lei, impozit pe profit.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 40/FC din 26 martie 2002, a respins ca nefondată, acţiunea reclamantei, reţinând legalitatea actului de control.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 59 din 15 ianuarie 2003, a admis recursul declarat de societate şi a casat sentinţa, cu trimitere spre rejudecare, pentru prezentarea contractelor şi a se stabili cu certitudine natura lor, cine a încasat veniturile în valută realizate din exporturile mărfurilor şi sub ce formă au fost acestea încasate.
De asemeni, instanţa urmează a analiza toate capitolele din Decizia contestată (impozit pe profit, dar şi T.V.A.), prin administrarea de probe.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 135/FC din 11 iunie 2003, a respins ca neîntemeiată, acţiunea, reţinând că reclamanta nu a dovedit încălcarea vreunui drept recunoscut de lege, ea neîndeplinind condiţiile art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr. 17/2000.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamanta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea hotărârii şi în fond admiterea acţiunii, anularea actelor contestate şi exonerarea de răspundere, întrucât îndeplineşte cerinţele art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr. 17/2000, întrucât comisionarul a încasat veniturile în valută, astfel că este nerelevant că ea, comitent, nu a făcut aceeaşi dovadă.
Se arată că în mod greşit s-au înlăturat concluziile expertizei efectuate în cauză, ca urmare a deciziei de casare, cu atât mai mult, cu cât în speţă nu s-a efectuat o altă expertiză.
Susţine că soluţia pronunţată de instanţă constituie o înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac, iar Decizia Ministerului Finanţelor nu corespunde soluţiilor ce pot fi pronunţate conform OUG nr. 13/2001.
Recursul este nefondat.
Conform înscrisurilor de la dosar, activitatea comercială desfăşurată de reclamantă în decursul anului 2000, a constat în achiziţionarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos şi s-a concretizat în contracte de comision încheiate cu terţe persoane.
Pentru serviciile efectuate de comisionari, reclamanta (comitent) s-a obligat să plătească un comision, negociat în funcţie de specificul fiecărui contract calculat la valoarea mărfurilor exportate şi în valuta în care s-a perfectat convenţia.
Reclamanta a formulat cereri de rambursare a T.V.A. - ului, astfel că Administraţia financiară a dispus efectuarea în perioada 1 octombrie – 31 noiembrie 2000, a unei verificări privind modul de respectare a dispoziţiilor legale privitor la plata impozitelor către stat (impozit pe profit, T.V.A., impozit pe veniturile din salarii şi fond special pentru reducerea riscurilor tehnologice la utilizare, echipamente şi instalaţii industriale).
Prin procesul-verbal nr. 425 din 22 ianuarie 2001 s-a dispus obligarea reclamantei, la plata către bugetul statului, a sumei totale de 820.499.332 lei, reprezentând 289.501.421 lei T.V.A. şi 550.997.802 lei impozit pe profit.
Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin Decizia nr. 1761 din 31 octombrie 2001, a respins ca neîntemeiată, contestaţia privind suma de 550.997.802 lei, cu titlu de impozit pe profit şi a desfiinţat capitolul din procesul-verbal de control contestat, privind T.V.A. pentru aceeaşi perioadă, iniţial verificată, cu respectarea prevederilor legale şi a celor reţinute în prezenta decizie.
Reclamanta prin acţiune, iniţial nu a criticat soluţia privind T.V.A. (de refacere a controlului), însă ulterior a revenit, astfel că acesta a fost şi un punct de vedere reţinut în Decizia de casare.
În urma proceselor-verbale nr. 8171 din 21 noiembrie 2000 şi nr. 8882 din 22 decembrie 2000, organele de control au constatat că debitele stabilite în sarcina reclamantei au fost compensate cu T.V.A. de rambursat.
Astfel, în perioada octombrie – noiembrie 2000, reclamanta-comitent a încasat sume reprezentând preţul facturat în lei, prin casierie proprie, precum şi sume în valută, cu titlu de contravaloare bunuri livrate la export în baza contractului de comision.
Conform art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr. 17/2000, „se aplică cota 0 T.V.A. la exportul de bunuri, transportul şi prestaţiile de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabilii cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României", ori în cauză, nu s-a făcut această dovadă; chiar expertiza nu a putut demonstra acest lucru.
Mai mult, suma reprezentând echivalentul T.V.A. datorată şi compensată în parte cu T.V.A. de rambursat, a fost recunoscută de reclamantă, cu ocazia noii verificări dispuse în 2001.
Cât priveşte impozitul pe profit, acesta a fost stabilit legal [art. 4 din OUG nr. 217/1999], reclamanta a recunoscut o datorie bugetară şi a fost de acord a fi considerată ca şi achitată în urma compensării cu T.V.A. de rambursat.
În condiţiile date, în mod justificat, instanţa a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză.
Chiar dacă soluţia instanţei este de respingere a acţiunii, nu se poate reţine că este vorba de o înrăutăţire a situaţiei reclamantei în propria cale de atac, întrucât şi în prima fază procesuală soluţia a fost tot de respingere, ca neîntemeiată.
Nici critica vizând nelegalitatea deciziei Ministerului Finanţelor nu poate fi primită faţă de cele arătate mai sus.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 135/FC din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2008/2004. Contencios. împotriva Hotarârii... | ICCJ. Decizia nr. 2015/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
