ICCJ. Decizia nr. 2221/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2221/2004
Dosar nr. 698/2003
Şedinţa publică din 1 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 88/2002, Curtea de Apel Braşov a admis în parte acţiunea introdusă de reclamanta SC V.P. SA Braşov, împotriva pârâtelor Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi pe cale de consecinţă:
- a anulat Decizia Ministerului Finanţelor privind obligarea contestatoare, la plata sumei de 7.074.833 lei T.V.A.; a obligat intimatele, la plata daunelor moratorii aferente acestei sume;
- a dispus trimiterea cauzei, în favoarea intimatului Ministerul Finanţelor, pentru a se pronunţa asupra fondului cauzei cu privire la suma reprezentând T.V.A., neadmisă la rambursare;
- a obligat intimatele, la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, suma reprezentând T.V.A. aferentă facturilor de plată a chiriei pentru apartamentele de serviciu, trebuia rambursată, deoarece această sumă reprezintă o cheltuială efectuată în strânsă legătură cu activitatea economică şi deci, potrivit art. 4 alin. (2) din OG nr. 70/1994, este deductibilă fiscal. Această sumă s-a considerat că trebuie restituită cu recunoaşterea şi a daunelor moratorii, în vederea acoperirii coeficientului de rată al inflaţiei, conform art. 11 din Legea nr. 29/1990.
În ce priveşte soluţia de restituire la organul fiscal competent, instanţa fondului a motivat hotărârea sa, cu faptul că, atâta timp, cât nici primul proces-verbal de control, încheiat la data de 17 septembrie 2001, nu a fost soluţionat pe fond, nu se putea susţine că cel de-al doilea proces-verbal de control din 12 noiembrie 2001, care se referă la aceeaşi sumă, nu mai putea fi contestat. În concluzie, Curtea de apel a apreciat că, de vreme ce contestaţia împotriva primului proces-verbal a fost respinsă, deoarece documentaţia depusă nu a fost tradusă în limba română, contestaţia ulterioară formulată împotriva următorului proces-verbal care se referea la aceleaşi sume, trebuia examinată sub aspectul fondului pretenţiilor şi nu respinsă, ca fără obiect.
Împotriva acestei sentinţe, în temeiul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs Ministerul Finanţelor, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, criticând-o pentru următoarele motive:
În mod eronat, instanţa de fond a dispus trimiterea contestaţiei, la organele fiscale, respectiv, la recurentă, pentru a se pronunţa pe fond, eroare provenind din faptul că această contestaţie se referă la un act de control, iar motivul trimiterii, impune a se analiza un alt act de control, respectiv cel din luna septembrie 2001 şi care, nu mai poate fi repus în discuţie, deoarece nu a fost contestat.
Cât priveşte suma de 7.074.833 lei, reprezentând T.V.A. aferentă chiriilor, aceasta nu putea fi admisă, deoarece aceste sume nu au legătură directă cu activitatea economică a societăţii, şi deci, nu este deductibilă fiscal.
Nici plata daunelor moratorii nu se justifică, deoarece nu are temei legal, întrucât OUG nr. 17/2000 se referă doar la penalităţi care însă, nu fac obiectul acţiunii.
Recurentele au criticat sentinţa, şi pentru faptul obligării lor la plata integrală a cheltuielilor de judecată, plată care eventual, trebuia stabilită proporţional cu suma pentru care a fost admisă acţiunea.
Examinând recursul intimatelor, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, prima instanţă, în mod corect a reţinut că procesul-verbal de control din 12 noiembrie 2001, ce formează obiectul prezentului dosar, a refuzat reclamantei, între altele, şi rambursarea sumei de 25.742.405.142 lei, reprezentând T.V.A. aferentă importului de servicii.
În urma contestării actului de control, Ministerul Finanţelor Publice a dispus desfiinţarea acestei,a cu privire la suma de 4.584.872.032 lei, inclusă în suma de 25.742.405.142 lei, menţinând actul pentru diferenţa de 21.413.031.773 lei.
Măsura dispusă prin sentinţa de trimitere a cauzei, la Ministerul Finanţelor Publice, în vederea refacerii actului administrativ şi pronunţării asupra fondului contestaţiei, în ce priveşte suma de 21.413.031.773 lei, nu este greşită, aşa după cum susţin recurentele, deoarece, cu privire la această sumă, organul central financiar, a respins contestaţia, ca fără obiect. Ori, pentru a considera că nu are obiect, Ministerul Finanţelor Publice a avut în vedere procesul-verbal de control din luna septembrie a aceluiaşi an, în care se reţinea şi suma ce formează obiectul prezentei contestaţii, act care, nefiind contestat, nu mai putea fi repus în discuţie ulterior.
Susţinerea recurentelor nu este corectă, deoarece nu este conformă cu starea de fapt şi nici cu dispoziţiile legale.
În primul rând, dacă suma de 25.742.405.142 lei reprezentând T.V.A. aferentă importului de servicii, care a fost inclusă şi în primul proces-verbal de control, nu a fost contestată, atunci Ministerul Finanţelor Publice trebuia să respingă tot ca fără obiect, şi în ce priveşte suma de 4.584.872.032 lei, iar nu să admită contestaţia.
În al doilea rând, trebuie observat faptul că primul act de control a fost contestat, dar pentru considerentul că documentaţia nu a fost tradusă, contestaţia în ce priveşte suma în discuţie, a fost respinsă.
În condiţiile în care următorul act de control include aceeaşi sumă, iar contestaţia respectă integral condiţiile cerute de prevederile art. 23 alin. (1) din OUG nr. 17/2000, în sensul depunerii documentaţiei doveditoare, tradusă, nu se mai poate înlătura dreptul părţii de a-i fi examinată sub aspectul fondului cauzei, contestaţia depusă.
Cum suma în discuţie formează obiectul actului de control atacat, contestaţia nu mai putea fi respinsă ca lipsită de obiect, astfel încât toate aceste aspecte fiind corect reţinute de către prima instanţă, critica formulată va fi respinsă, ca neîncadrându-se în nici unul din motivele de recurs.
Nici în ce priveşte suma reprezentând T.V.A. aferentă chiriilor, instanţa de fond nu a greşit, ci dimpotrivă, făcând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 4 din OG nr. 70/1994, a dispus desfiinţarea actului de control, cu privire la această sumă.
Într-adevăr, cheltuielile societăţii-intimate, cu personalul angajat, nu pot fi considerate decât făcute în scopul garantării şi realizării directe de venituri, aşa încât T.V.A. - ul aferent chiriilor achitate pentru apartamentele folosite de aceştia, este deductibil fiscal.
Nu este întemeiată nici critica pârâtelor. referitoare la obligarea acestora. la plata sumei de 7.074.833 lei. cu titlu de daune moratorii actualizate în raport cu taxa scontului Băncii Naţionale a României, conform precizărilor din dispozitiv.
Atâta timp, cât reclamanta a solicitat, iar Legea nr. 29/1990, care este sediul general al materiei acţiunilor în contencios, permite prin dispoziţiile art. 11, plata unor astfel de sume, în vederea reparării integrale a prejudiciului, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Este adevărat că OUG nr. 17/2000 nu prevede expres plata de daune moratorii, dar în condiţiile în care nu este vorba de un raport juridic sinalagmatic, prin care se pot prevedea, de regulă, penalităţi, este firesc ca în tăcerea legii speciale, să se aplice textul legii generale, adică art. 11 din Legea nr. 29/1990 care, aşa după cum s-a arătat, permite obligarea la plata daunelor moratorii.
În ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, faţă de admiterea acţiunii în sensul în care a fost solicitată, instanţa de fond nu putea diminua onorariul de avocat şi restul cheltuielilor efectuate.
Doar o eventuală soluţie de respingere a acţiunii putea pune problema cuantumului cheltuielilor procesuale şi cum în speţă, nu s-a pronunţat o astfel de hotărâre, rezultă că şi sub acest aspect, sentinţa este legală şi temeinică.
Pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 296 din acelaşi cod, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 88/F din 10 octombrie2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2220/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 2224/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
