ICCJ. Decizia nr. 2300/2004. Contencios. Anulare decizie M.L.P.T.L. si acte de control. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.2300/2004
Dosar nr. 2452/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O.O. SRL, prin acţiunea formulată la 9 decembrie 2002, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Administraţia Naţională a Drumurilor, să se dispună anularea deciziei nr. 167 din 14 noiembrie 2002, a procesului-verbal nr. 1 din 3 iunie 2002 şi Notei nr. 98/DCF din 11 iunie 2002, prin care s-a constatat în sarcina sa, o datorie de 252.614.270 lei la Fondul special al drumurilor publice şi majorările aferente.
În acţiune se motivează de reclamantă, că actele de control nu au fost întocmite cu respectarea actelor normative incidente speţei, în principal Legea nr. 118/1996, că nu a încălcat prevederile acestei legi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 410 din 27 martie 2003, a respins acţiunea, reţinând în esenţă la pronunţarea acestei hotărâri, că reclamanta a fost intermediar, comercializând cantitatea de 70.170 kg motorină, activitate care nu îi dă dreptul să beneficieze de facilităţi prevăzute de Legea nr. 118/1996, privind livrarea carburanţilor fără cota legală datorată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, susţinând că instanţa de fond nu a avut în vedere apărările sale, că Legea nr. 118/1996 nu interzice revânzarea carburanţilor, că în mod eronat a reţinut că nu este concordanţă între scopul declarat la achiziţionarea şi utilizarea carburanţilor, că revânzarea produsului a avut la bază declaraţia cumpărătorului privind utilizarea carburantului pentru lucrările agricole, că taxa respectiva au cuprins-o în preţul de vânzare către cumpărători, fără a obţine beneficiu. A mai susţinut că legea nu prevede expres că această comercializare a carburanţilor pentru agricultură să se facă de la rafinării, direct la beneficiar.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta-recurentă a achiziţionat 70.170 kg motorină, de la SC A.R., fără a achita cotele impuse de Legea nr. 118/1996, în baza declaraţiilor pe proprie răspundere că acest combustibil este folosit pentru lucrări agricole, în realitate cel care a folosit motorina, fiind un alt cumpărător, nu recurentul care a revândut produsul.
Potrivit dispoziţiilor din art. 4 al Legii nr. 118/1996, se exceptează de la plata cotei Fondului special al drumurilor publice, doar carburantul auto achiziţionat direct de la producător, în scopul de a fi folosit în agricultură, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, recurenta nedeclarând că va comercializa produsul, aşa cum a procedat în realitate, ci că îl va folosi în scopuri productive, beneficiind de o livrare fără aplicarea cotei prevăzute de lege. Rezultă în consecinţă, că nu poate fi exonerată de plata sumei de 252.614.270 lei, legea exceptând de la plata cotei, decât carburantul auto achiziţionat direct de la producător, şi nu de la un intermediar, în scopul de a fi folosit în agricultură; control fiind efectuat la recurenta ce avea calitatea de cumpărător direct.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond, în respectarea prevederilor Legii nr. 118/1996 şi a Normelor metodologice, a pronunţat o soluţie legală, corect reţinând că prin neconcordanţa între scopul declarat şi realitate, recurenta-reclamantă a încălcat actul normativ respectiv, cum corect au constatat şi autorităţile de control.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.O. SRL Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 410 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2253/2004. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 246/2004. Contencios. Anulare Hotarâre. Recurs → |
---|