ICCJ. Decizia nr. 2182/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2182/2004
Dosar nr. 5223/2003
Şedinţa publică din 1 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 iunie 2003, reclamantul F.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 2157/2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 309/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 224/2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă ca tardivă, reţinându-se că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantului, la data de 9 mai 2003 şi acţiunea a fost formulată la data de 25 iunie 2003, peste termenul legal de 30 de zile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamantul, arătând că acţiunea a fost depusă în termen, la data de 25 aprilie 2003. A depus la dosar în acest sens, o cerere identică acţiunii, care poartă data de 25 aprilie 2003, de înregistrare la Curtea de Apel Braşov.
Verificând cauza în funcţie de motivul de recurs formulat, Curtea constată că se impun a fi efectuate verificări, întrucât există suspiciuni privind data înregistrării acţiunii la Curtea de Apel Braşov, faţă de cele două date diferite menţionate pe acţiune – 25 iunie 2003, pe copia acţiunii – 25 aprilie 2003 şi faţă de data de 25 iunie 2003, menţionată de reclamant pe verso-ul acţiunii.
Se va verifica la Serviciul de registratură al instanţei (Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ), data înregistrării acţiunii la Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ, considerent pentru care se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.E. împotriva sentinţei civile nr. 224/F din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2181/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2220/2004. Contencios. Anulare act control... → |
---|