ICCJ. Decizia nr. 2538/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2538/2004
Dosar nr. 3593/2003
Şedinţa publică din 8 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 octombrie 2002, C.H. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, să se dispună modificarea deciziei nr. 278 din 5 septembrie 2000, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în sensul stabilirii calităţii sale de beneficiar al acestui act normativ, şi pentru perioada 1 iulie 1940 - 1 septembrie 1941, în care întreaga familie a fost strămutată din Bucovina, în Germania.
Reclamantul şi-a motivat acţiunea, arătând că datorită apartenenţei tatălui său la etnia germană, a aplicării pactului Ribentrop-Molotov, toţi membrii familiei au fost duşi în lagărele de refugiaţi din Rotenburg şi apoi, Gleiwitz din Germania, de unde s-au reîntors în comuna Cireş, în toamna anului 1941. Că, deşi au făcut dovada acestei afirmaţii, cu declaraţiile autentice a doi martori, comisia sesizată a stabilit calitatea lui de beneficiar al legii, doar pentru perioada 24 martie 1944 – 6 martie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 154/F din 1 iulie 2003, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanţa a reţinut că în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice poate fi făcută prin declaraţii de martori, conform art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 189/2000, aprobate prin HG nr. 127/2002.
De asemenea, că reclamantul C.H. a dovedit prin declaraţiile a doi martori, că în anul 1941, familia sa a părăsit domiciliul din comuna Cireş (fostă U.R.S.S.) şi s-a refugiat în lagăre din Germania, de unde a revenit în anul 1941.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
Recurenta a susţinut că în mod eronat prima instanţă a acordat reclamantului, drepturile pretinse începând din luna iulie 1940, în loc de 6 septembrie 1940, care este data prevăzută de lege.
Pe de altă parte, a fost ignorată împrejurarea că admisibilitatea probei cu martori este condiţionată de reglementarea legală în vigoare, de dovada inexistenţei unor înscrisuri oficiale care să ateste realitatea şi durata refugiului în altă localitate, decât aceea de domiciliu.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, privind aprobarea OG nr. 105/1999, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, prin strămutare în altă localitate, decât aceea de domiciliu.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţii de martori.
Curtea de Apel Braşov a reţinut în mod judicios că în speţă, în lipsa actelor oficiale. învederată de reclamantul C.H., proba cu martori, a persecuţiei familiei sale, pentru motive etnice, este admisibilă faţă de reglementarea legală instituită în materie.
De asemenea, a stabilit corect, incidenţa prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, dar a greşit atunci când, admiţând acţiunea, a extins aplicabilitatea normei juridice şi pentru intervalul de timp cuprins între data de 1 iulie 1940 şi data de 6 septembrie 1940, menţionată expres în textul legal precizat.
De aceea, pentru corecta soluţionare a litigiului, se impune admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, vor fi acordate reclamantului, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941.
Totodată, se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct.9 C. proc. civ. şi art. 15 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 154/F din 1 iulie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că acordă reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, de la data de 6 septembrie 1940, la 1 septembrie 1941.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 246/2004. Contencios. Anulare Hotarâre. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2541/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
