ICCJ. Decizia nr. 4556/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4556/2004
Dosar nr. 1881/2002
Şedinţa publică din 24 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 121/Bis pronunţată la data de 21 mai 2002 în dosarul nr. 7305/CA/2001, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea precizată, introdusă de municipiul Lugoj, prin primar şi a anulat actele administrative emise de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, exonerându-l de la plata sumei de 1.437.923.610 lei, cu titlu de T.V.A. şi majorările de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin procesul-verbal nr. 18711 din 31 iulie 2001, organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş au constatat că municipiul Lugoj datorează suplimentar la bugetul statului, pentru perioada 1 iunie 1996 – 31 iunie 2001, sumele de 1.095.727.696 lei T.V.A. pentru veniturile realizate din vânzări de bunuri imobile şi închirierea unor spaţii cu o altă destinaţie, decât de locuinţă, precum şi 342.185.315 lei majorările de întârziere aferente, măsură menţinută prin Decizia nr. 1461 din 26 septembrie 2001, emisă de Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
A motivat instanţa de fond că reclamantul, în calitate de instituţie publică, nu avea obligaţia de a evidenţia, colecta şi vira la bugetul statului, T.V.A. pentru activităţile administrative realizate, care au constat în vânzarea sau închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat, aflate în administrarea sa.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, art. 2 alin. (1) din OG nr. 3/1992, republicată şi art. 2 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 17/2000, completate cu art. 3 alin. (1) lit. d) din aceleaşi acte normative, incluzând în cazul plătitorilor de T.V.A., şi pe reclamant.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a cerut aplicarea prevederilor art. 169 din OG nr. 61/2002, potrivit cărora sumele reprezentând T.V.A. datorate de către autorităţile administraţiei publice, pentru închirieri şi/sau concesionări de bunuri imobile, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor şi nu au fost achitate la bugetul statului, se anulează, inclusiv majorările şi penalităţile de întârziere aferente.
Recursul este întemeiat.
Problema dedusă judecăţii este, aşa cum a fost identificată şi de instanţa de fond, dacă autorităţile administraţiei publice locale datorează T.V.A. pentru activităţile de prestări de servicii constând în vânzări, închirieri şi/sau concesionări de bunuri imobile.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992, republicată şi din OUG nr. 17/2000, nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operaţiunile privind livrările de bunuri şi prestările de servicii rezultate de activitatea specifică autorizată efectuată de instituţiile publice, pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive.
Or, în cauza de faţă, intimatul-reclamant, prin autorităţile publice legale, a obţinut venituri din vânzarea şi respectiv, închirierea sau concesionarea unor bunuri imobile aparţinând patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale, în privinţa cărora organele fiscale reţinuseră în mod corect că au rezultat din activităţi nespecifice, astfel că era necesară calcularea, colectarea şi virarea T.V.A. la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 3/1992, republicată şi art. 2 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 17/2000.
Prevederile art. 169 din OG nr. 61/2002, invocate în întâmpinare, constituie un argument în plus, în sensul deciziei de mai sus, pentru că putea fi anulată doar executarea unei obligaţii datorate bugetului de stat.
Oricum, art. 169 din OG nr. 61/2002, nu conferă temei legal soluţiei instanţei de fond, anularea sumelor datorate bugetului de stat fiind o măsură care vizează executarea acestora, iar nu legalitatea actelor administrative atacate.
Astfel fiind, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, pe fond, acţiunea va fi respinsă, actele administrative atacate fiind legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 121/Bis din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4555/2004. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4557/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
