ICCJ. Decizia nr. 4555/2004. Contencios. Anulare act administrativ emis de D.M.S.S. Mures. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 4555/2004

Dosar nr. 984/2002

Şedinţa publică din 24 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1378 din 17 aprilie 2001, la Curtea de Apel Târgu Mureş, reclamanta SC P.S. SRL Reghin a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială Mureş, anularea procesului-verbal nr. 18 din 27 februarie 2001, încheiat ca urmare a controlului efectuat asupra modului de colectare şi virare a taxei de timbru social, de către această societate.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că societatea a fost obligată, prin actul de control menţionat, să vireze la fondul de solidaritate, suma totală de 45.852.596 lei, cu titlu de debit şi penalităţi de întârziere.

S-a susţinut că actul contestat este nelegal, încălcând principiul neretroactivităţii legii, prin aceea că numai de la 15 septembrie 2000 – data publicării HG nr. 743/2000, pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 5/2000,- activitatea societăţii a fost supusă taxei de timbru social.

Prin sentinţa nr. 1 din 7 ianuarie 2002, instanţa sesizată a admis acţiunea şi a dispus anularea în parte, a procesului-verbal de control, în sensul că a stabilit obligaţia de plată a taxei de timbru social, în sumă de 9.950.044 lei, pentru perioada 16 septembrie 2000 – 31 decembrie 2000 şi a penalităţilor de întârziere de 1.369.332 lei, calculate până la 27 februarie 2001, obligând la cheltuieli de judecată, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, care, potrivit OUG nr. 32/2001 şi a Ordinelor M.M.S.S. şi M.F. nr. 650 şi nr. 2124/2001, a preluat activitatea de gestionare a fondului naţional de solidaritate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin OUG nr. 118/1999 s-au definit activităţile pe care s-a instituit taxa de timbru social, societatea fiind exceptată de la plata acestei taxe; că, la 21 februarie 2000 s-a publicat OUG nr. 5/2000, care prevede că activitatea societăţii este supusă taxei de timbru social, însă abia la data de 15 septembrie 2000 s-a publicat HG nr. 743/2000, pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 5/2000, din conţinutul normelor rezultând că reclamanta avea obligaţia de a vira această taxă, doar de la data intrării în vigoare a acestor norme metodologice, respectiv 15 septembrie 2000.

În vederea calculării obligaţiilor reclamantei, pe perioada 16 septembrie 2000 – 30 decembrie 2000, instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile, din concluziile raportului întocmit rezultând că obligaţiile fiscale sunt în sumă de 9.950.044 lei, debit şi de 1.369.332 lei, penalităţi de întârziere.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, în raport cu faptul că instanţa s-a bazat numai pe susţinerile reclamantei şi pe concluziile expertului.

În susţinerea motivelor de recurs s-a argumentat că, o dată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 5/2000, la 22 februarie 2000, a fost abrogată implicit, exceptarea de la plata acestei taxe, prevăzută la art. 1 alin. (2) din normele metodologice, cu referire la jocurile de noroc cu câştiguri generate de elemente aleatorii, astfel că societatea reclamantă trebuia să constituie şi să vireze taxa de timbru social, la Fondul de solidaritate, sumele datorate fiind, deci, în mod corect şi legal stabilite de către organul de control.

Recursul este fondat.

Potrivit principiului înscris la art. 78 din Constituţie, legea intră în vigoare la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei, şi se aplică pe durata cuprinsă între această dată şi abrogarea sa.

Tot astfel, conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative, ordonanţele şi hotărârile Guvernului, se publică în Monitorul Oficial al României – partea I.

În speţă, prin OUG nr. 5/2000, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 118/1999, s-a prevăzut la art. 3 lit. a), că timbrul social este în valoare de 10% din preţul fiecărei participări, nemaifiind exceptate de la plata acestui timbru, jocurile de noroc, cu câştiguri aleatorii, clasificate ca atare, conform HG nr. 251/1999, art. 6 lit. a).

Aşa fiind, se constată că, începând cu 21 februarie 2000, data publicării acestei ordonanţe în Monitorul Oficial, activitatea de jocuri de noroc desfăşurată de reclamantă, a fost supusă taxei de timbru social de 10% din valoarea fiecărei participări la joc, astfel cum în mod judicios a stabilit organul de control al Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială Mureş, obligaţia de plată a societăţii.

În consecinţă, se va admite recursul, se va casa sentinţa şi pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 29/1990 şi art. 314 C. proc. civ., se va respinge acţiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1 din 7 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4555/2004. Contencios. Anulare act administrativ emis de D.M.S.S. Mures. Recurs