ICCJ. Decizia nr. 4560/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.4560/2004
Dosar nr. 3821/2003
Şedinţa publică din 24 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 21 martie 2003 şi înregistrată sub nr. 778/2003, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC C.C. SRL a solicitat instanţei să dispună prin hotărârea ce se pronunţă, anularea deciziei nr. 59 din 5 martie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, a procesului-verbal din 12 decembrie 2002, al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi recunoaşterea dreptului reclamantei la rambursarea T.V.A., în sumă de 6.087.353.475 lei.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că prin procesul-verbal din 12 decembrie 2002 s-a reţinut că datorează 229.881.864 lei T.V.A. colectată, majorări şi penalizări de întârziere, măsura de colectare a T.V.A. a sumei de 6.987.353.475 lei şi neadmiterea la rambursare a T.V.A. solicitate, că aceste constatări sunt făcute în mod nelegal, aşa cum a susţinut în contestaţia depusă la Ministerul Finanţelor Publice, organ jurisdicţional care a respins contestaţia sa, reţinând că nu este depusă la organul competent, fără a mai analiza fondul sesizării.
Prin sentinţa nr. 992 pronunţată la 24 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 59 din 5 martie 2003 şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să emită o nouă decizie, prin care să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei, formulată împotriva procesului-verbal din 12 decembrie 2002, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, respingând capetele de cerere privind anularea acestui proces-verbal şi recunoaşterea dreptului la rambursarea T.V.A., ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin art. 4 din OUG nr. 13/2001, a fost reglementat ca obiect principal, termenul de exercitare al dreptului de formulare a contestaţiei, nu al autorităţii unde se depune, astfel că respingerea contestaţiei reclamantei, ca nedepusă la organul competent, excede reglementării, atât timp, cât nu este prevăzută de lege, sancţiunea.
Împotriva sentinţei nr. 992 din 24 iunie 2003 au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând hotărârea, ca fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, invocându-se ca temei art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că s-a interpretat şi aplicat greşit de instanţă, dispoziţia cuprinsă în art. 4 din OUG nr. 13/2001.
Recursurile sunt nefondate.
Prin Decizia nr. 59 din 5 martie 2003, Ministerul Finanţelor Publice a respins contestaţia reclamantei, ca nedepusă la organul competent potrivit legii, cu motivarea că împotriva procesului-verbal încheiat la 12 decembrie 2002, de către organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti, contestaţia trebuia depusă sub sancţiunea nulităţii, la acel organism, şi nu la Ministerul Finanţelor Publice, invocându-se ca temei juridic, art. 4 din OUG nr. 13/2001.
Art. 4 alin. (1) din OUG nr. 13/2001, privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, dispune că în ce priveşte contestaţia se depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, la organul emitent al acestuia.
În alin. (2) al acestui articol se menţionează că pentru contestaţiile trimise prin poştă, se socotesc formulate în termen, dacă au fost predate cu scrisoare recomandată la oficiul poştal, înainte de împlinirea acestuia.
Raportat la aceste prevederi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a dat o corectă interpretare textului, în sensul că legiuitorul a sancţionat cu decăderea, numai nerespectarea termenului de 15 zile privind formularea contestaţiei, aducând precizări şi în alin. (2), referitoare la termenul de declarare, nu şi la organul la care se depune.
În acest sens se reţine că instanţa de fond, după o analiză judicioasă a textului şi a normelor de procedură, a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, susţinerile recurenţilor fiind nefondate, în contradicţie cu textul şi înţelesul explicit al acestuia, susţineri care creează şi aduc vătămări importante contestatorilor, dacă nu se analizează fondul criticilor, pe motiv că nu s-a depus contestaţia la autoritatea ierarhic inferioară care a efectuat controlul.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că recursurile sunt nefondate; recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti apare ca lipsit de interes, astfel că pe cale de consecinţă, acestea urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 992 din 24 iunie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4559/2004. Contencios. Anulare Ordin M.S. si... | ICCJ. Decizia nr. 457/2004. Contencios. Anulare act... → |
|---|
