ICCJ. Decizia nr. 4553/2004. Contencios. Anulare partiala act control financiar, hotarâre si dispozitie DGFP si decizie MFP. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4553/2004
Dosar nr. 4323/2001
Şedinţa publică din 24 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16 iunie 1999, reclamanta SC R.B. SRL Ploieşti a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Prahova şi Administraţia Financiară Ploieşti şi a solicitat ca în contradictoriu, să se dispună anularea procesului-verbal din 4 noiembrie 1998, hotărârea nr. 21 din 20 noiembrie 1998, dispoziţia nr. 144/1998 şi Decizia nr. 1445 din 31 mai 1999 şi exonerarea de plata sumei de 92.413.518 lei T.V.A. şi majorări aferente şi de suma de 54.781.702 lei, impozit pe profit şi majorări aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că organele financiare de control au aplicat eronat şi greşit legea, în speţă OG nr. 70/1997, privind controlul fiscal, că nu datorează la buget nici o sumă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 139 din 17 mai 1999, a admis în parte acţiunea, respectiv a anulat parţial actele administrative contestate şi a exonerat reclamanta de plata sumei de 92.413.518 lei reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere aferente şi de plata sumei de 54.781.702 lei, impozit pe profit şi majorări aferente.
A reţinut instanţa de fond sesizată, că în perioada 1994 – 1998, reclamanta datorează la bugetul de stat o diferenţă de 5.492.537 lei T.V.A., că era îndreptăţită să deducă taxa aferentă aprovizionărilor sau prestaţiilor de care a beneficiat conform prevederilor Legii nr. 87/1994, suma achitată fiind înainte de 31 august 1998, fiind astfel scutită de majorări, conform OG nr. 68/1999, iar în raport cu concluziile expertizei efectuate în dosar, trebuie diminuat şi impozitul pe profit şi majorările respective, cu suma de 54.781.702 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova, în nume propriu şi pentru ceilalţi pârâţi, criticând hotărârea, ca nelegală, nefiind motivată în fapt şi în drept, fiind declarat recurs şi de către Administraţia Financiară Ploieşti.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1134 din 3 aprilie 2001, a respins ca tardiv formulat, recursul Administraţiei Financiare a municipiului Ploieşti şi a admis recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Prahova, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, a casat sentinţa nr. 139/2000 şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinând în esenţă că sentinţa nu este motivată, motiv de casare conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că a rezolvat în fond un capăt de cerere, asupra căruia Ministerul Finanţelor Publice se rezumase a obliga organele financiare să recalculeze impozitul pe profit şi majorările aferente, iar recursul Administraţiei Financiare a fost declarat peste termenul legal de 15 zile.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 5119/2001, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în rejudecare a pronunţat sentinţa nr. 235 din 18 octombrie 2001, a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte Decizia nr. 1145 din 31 mai 1999 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a actelor de control, exonerând reclamanta de plata sumei de 92.413.518 lei T.V.A. şi majorările de întârziere aferente şi de plata sumei de 54.781.702 lei reprezentând impozit pe profit şi majorările de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre în rejudecare, instanţa a reţinut că suma ce se datorează cu titlu de T.V.A., este de 5.492.534 lei, şi nu de 58.404.851 lei, iar cum suma datorată a fost achitată înainte de 31 august 1998, reclamanta nu poate fi obligată la plata de majorări de întârziere, fiind aplicabile prevederile OG nr. 68/1999, respectiv art. 4.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit şi majorările de întârziere în sumă de 59.713.581 lei, instanţa de fond a reţinut că Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 1145/1999, nu a procedat legal, desfiinţând în parte procesul-verbal de control din 4 noiembrie 1998, astfel că instanţa a soluţionat pe fond această cerere, apreciind că reclamanta în mod nelegal a fost obligată la impozit pe profit, deoarece nu îl datorează.
Împotriva acestei sentinţe cu nr. 235 din 18 octombrie 2001 au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, fiind criticată hotărârea, ca nelegală, instanţa aplicând şi interpretând greşit legea.
Recursurile se constată a fi fondate, pentru considerentele ce se expun în continuare.
Prin actul de control, procesul-verbal din 4 noiembrie 1998, cu nr. 98136, s-a stabilit că reclamanta-intimată SC R.B. SRL are o obligaţie bugetară în valoare de 152.127.099 lei, compusă din 92.413.518 lei, T.V.A. şi majorări aferente şi din 59.713.581 lei, impozit pe profit şi majorările aferente.
Prin Decizia nr. 1145 din 31 mai 1999, recurentul Ministerul Finanţelor Publice, în soluţionarea contestaţiei, a respins contestaţia, în ceea ce priveşte suma de 92.413.518 lei T.V.A., iar în ceea ce priveşte suma de 59.713.581 lei, a desfiinţat capitolul din procesul-verbal nr. 98136 din 4 noiembrie 1998, din hotărârea nr. 21 din 20 noiembrie 1998 şi din dispoziţia nr. 144 din 31 decembrie 998, urmând ca Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova să recalculeze impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente conform celor precizate în decizie.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, recurentă în acest dosar, a refăcut controlul şi a întocmit nota de constatare nr. 32101 din 25 iunie 1999, prin care a recalculat impozitul pe profit datorat de reclamantă, act de control împotriva căruia reclamanta nu a mai formulat contestaţie.
Soluţionarea de către instanţa de fond a acestui capăt de cerere, asupra căruia prin Decizia nr. 1145/1999, recurentul Ministerul Finanţelor Publice s-a pronunţat doar în sensul obligării organelor financiare din subordine, de a recalcula impozitul pe profit şi majorările aferente, este făcută cu neobservarea considerentelor deciziei de casare, dar şi a situaţiei reale care demonstrează că reclamanta-intimată nu a contestat actul de control nr. 32101/1999.
Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, în mod nelegal fiind exonerată de plata impozitului pe profit şi a majorărilor aferente, reclamanta, această obligaţie către buget existând pentru suma de 54.050.696 lei, aşa cum rezultă şi este stabilit prin actul de control nr. 32101 din 25 iunie 2001, necontestat de reclamantă, în condiţiile Legii nr. 105/1997.
În ceea ce priveşte deducerea T.V.A., în conformitate cu prevederile OG nr. 3/1992, art. 19, republicată, este condiţionată de justificarea prin documente legale întocmite, a cuantumului taxei şi justificarea că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei şi sunt în proprietatea acesteia, prevederi ce se completează cu cerinţele art. 25 lit. b) din OG nr. 3/1992.
În respectarea prevederilor legale citate, organele de control au reţinut că nu se poate deduce T.V.A. aferentă stocului existent la 1 iulie 1994, deoarece reclamanta nu întocmise şi nu a prezentat lista de inventar, după cum evidenţa primară nu corespunde cu evidenţa contabilă, constatări pe care raportat la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le reţine ca fiind corect şi judicios aplicate, astfel că şi sub acest aspect, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, reclamanta având de achitat la bugetul de stat, 92.413518 lei T.V.A. şi majorările aferente.
În conformitate cu aceste considerente, urmează a se admite recursurile, a se casa sentinţa nr. 235 din 18 octombrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, iar în fond, să se respingă acţiunea reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice şi de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Ploieşti, împotriva sentinţei civile nr. 235 din 18 octombrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4552/2004. Contencios. Anulare şi suspendare... | ICCJ. Decizia nr. 4555/2004. Contencios. Anulare act... → |
|---|
