ICCJ. Decizia nr. 50/2004. Contencios. Anulare Hotărâre. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 50/2004
Dosar nr. 1770/2003
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2003, la Curtea de Apel Timişoara, K.M. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 78 din 18 martie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond, respingându-i acţiunea de obligare a Ordinului Arhitecţilor din România să-l înscrie pe lista Ordinului arhitecţilor cu drept de semnătură, a impus obligaţia suplimentară de efectuare a stagiului de 2 ani, interzicându-i intrarea în circuitul profesional.
Prin aceasta a pretins recurentul, i s-ar fi adus atingerea dreptului prevăzut de art. 38 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căreia „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit", alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă fiind libere.
S-a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a invocat o interpretare logică a legii, cu referire şi la situaţia altor profesii liberale.
De asemenea, s-a precizat că atestarea petentului s-a făcut o dată cu obţinerea diplomei de arhitect diplomat, în baza examenului de licenţă şi a unui portofoliu de lucrări.
Întrucât afirmă recurentul, Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, nu prevede expresis vertis, obligativitatea efectuării stagiului pentru obţinerea atestării ca arhitect cu drept de semnătură a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior de arhitectură recunoscute de statul român, cu o dovadă a studiilor de minimum 5 ani, s-a cerut admiterea recursului de faţă.
Sub acest aspect, recurentul a avansat ipoteza că intenţia legiuitorului de a recomanda o perioada de stagiu de 2 ani, se referă numai absolvenţilor din străinătate şi că diploma de arhitect îi conferă un statut, diferit de cel pe care-l au cei din alte profesii liberale (avocat, notar)şi că acesta este actul doveditor al atestării sale.
Recursul declarat este neîntemeiat şi va fi respins conform art. 312145 alin. (1) C. proc. civ.
Din actele cauzei se reţine că prin sentinţa nr. 78 din 18 martie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată, acţiunea precizată, formulată de reclamantul K.M. împotriva Ordinului Arhitecţilor din România - Bucureşti.
S-a reţinut de instanţa de fond, că nu este îndeplinită cerinţa art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, se prevede că primesc titlul de arhitect, cetăţenii români, absolvenţi cu diplomă de licenţă sau asimilată, ai instituţiilor de învăţământ superior de arhitectură, recunoscute de statul român, cu durata studiilor de minimum 5 ani.
S-a mai constatat că secţiunea I din cap. II din Legea nr. 184/2001, privind dobândirea şi exercitarea dreptului de semnătură, dispune expres în art. 8 alin. (1), că arhitectul dobândeşte drept de semnătură, dacă a fost atestat şi dacă are capacitatea drepturilor civile, iar dobândirea dreptului de semnătură atrage înscrierea în Tabloul Naţional al Arhitecţilor.
Art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege dispune că la îndeplinirea a 2 ani de desfăşurare efectivă a profesiei în domeniul arhitecturii sau urbanismului, pentru obţinerea dreptului de semnătură, arhitectul stagiar trebuie să promoveze examen privind legislaţia specifică domeniului, care va fi organizat anual de Ordinul Arhitecţilor din România.
Instanţa de fond a concluzionat faţă de dispoziţiile legale sus-citate, că legiuitorul a înţeles să reglementeze obligativitatea efectuării stagiului, pentru arhitectul care doreşte să dobândească calitatea de arhitect cu drept de semnătură, urmând ca la sfârşitul acestuia să promoveze un examen organizat de Ordinul Arhitecţilor din România, persoană juridică de drept privat, înfiinţată prin Legea nr. 184/2001.
Potrivit art. 20 alin. (5) din lege, Ordinul Arhitecţilor are obligaţia de a publica anual Tabloul Naţional al Arhitecţilor, în care sunt înscrişi numai arhitecţi cu drept de semnătură, conform art. 7 din lege şi care are abilitatea de a atesta arhitecţilor, dreptul de semnătură, conform art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 184/2001.
Instanţa a reţinut, deci, că nu a fost încălcat un drept al petentului, prevăzut de lege, astfel încât invocarea art. 9 alin. (1), raportat la art. 4 alin. (2) şi art. 8 din Legea nr. 184/2001, rupte din contextul logic normativ al legii, nu este de natură a justifica vătămarea pretinsă prin acţiune.
Instanţa a invocat interpretarea logică a dispoziţiilor art. 9 - 10 din lege, în sensul că perioada de stagiatură este o perioadă obligatorie pentru obţinerea statutului de arhitect cu drept de semnătură, perioadă în care arhitectul stagiar poate executa diferite lucrări de specialitate, dar care nu presupune eliberarea unei autorizaţii sau pentru cele care duc la obţinerea unei astfel de autorizaţii, sub condiţia ca semnătura proprie să fie dublată de cea a unui arhitect cu drept de semnătură.
S-a precizat, de asemenea, că referirea la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 184/2001, la art. 4 alin. (1) din lege, privitor la absolvenţii cu diplomă din străinătate, nu restrânge obligativitatea stagiaturii numai la această categorie de absolvenţi, şi este de natură să concretizeze locul unde respectivii absolvenţi îşi pot desfăşura stagiatura şi anume, în baza unui contract individual de muncă sau al unei convenţii civile, sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnătură.
Hotărârea atacată cu recurs este legală şi temeinică.
Din recursul declarat în cauză rezultă că petentul este nemulţumit de faptul că este obligat să efectueze un stagiu de 2 ani, după care poate fi atestat ca arhitect cu drept de semnătură, ce poate fi trecut pe lista Ordinului Arhitecţilor din România.
Interpretarea Legii nr. 184/2001 a fost făcută corect de instanţa de fond, întreaga economie a legii, a principiilor ce guvernează această lege, a scopului ei, cât şi a atribuţiilor ce revin arhitectului, esenţa şi specificul acestei profesii impunând parcurgerea de absolvenţi, a unei perioade de stagiu.
Fiind necesar acest stagiu pentru obţinerea atestării ca arhitect cu drept de semnătură, petentul nu poate susţine că i-a fost vătămat un drept, prin emiterea Hotărârii B2 din 14 octombrie 2002 a Consiliului de Conducere al Ordinului Arhitecţilor din România şi a actului nr. 16 din 9 ianuarie 2002, emis de intimatul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România.
Recursul fiind neîntemeiat, va fi respins, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată către intimat, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.M. împotriva sentinţei civile nr. 78 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă pe recurentul K.M., la plata sumei de 6.512.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2004. Contencios. Anulare acte vamale.... | ICCJ. Decizia nr. 5329/2004. Contencios → |
|---|
