ICCJ. Decizia nr. 5525/2004. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 5525/2004
Dosar nr. 3814/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 164/2003, Curtea de Apel Piteşti a admis cererea reclamantului C.D. şi pe cale de consecinţă, a obligat Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea să recunoască acestuia, drepturile conferite de Legea nr. 309/2002, decurgând din efectuarea stagiului militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, pe perioada 28 martie 1953 - 30 martie 1956.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs. pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea. criticând-o pentru greşita reţinere a efectuării stagiului militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii. deoarece reclamantul a fost încorporat într-o unitate militară care a fost subordonată Ministerului Apărării Naţionale. ori, doar acele unităţi, subordonate Ministerului de Interne au făcut parte şi au avut Direcţii Generale ale Serviciului Muncii, nu şi cele dintâi.
Examinând recursul, prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond,în mod corect a reţinut pe baza menţiunilor inserate în livretul militar, că intimatul a efectuat stagiul militar în cadrul unor unităţi militare, ca mână de lucru „în construcţii".
Cum aceste unităţi au fost integrate în cadrul Direcţiilor Generale ale Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, rezultă că drepturile acordate conform art. 1, 3 şi 6 din Legea nr. 309/2002, sunt legale.
Nefiind îndeplinit nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru eventuala casare a deciziei instanţei de fond, urmează ca în temeiul art. 312, coroborat cu art. 296 C. proc. civ., recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 164/F/C din 1 septembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5519/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5526/2004. Contencios → |
---|