ICCJ. Decizia nr. 6889/2004. Contencios. Anulare decizie a Colegiului Medicilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6889/2004
Dosar nr. 2543/2003
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
M.A., în contradictoriu cu Colegiul Medicilor din România, a solicitat anularea deciziei nr. 198 din 14 noiembrie 2002, emisă de pârât, precum şi a deciziei nr. 260 din 12 februarie 2002 a Colegiului Medicilor judeţului Timiş.
La 8 aprilie 2003, reclamantul a precizat că solicită anularea deciziei nr. 198/2002, emisă de pârât şi să i se comunice de unde provine sângele transfuzat lui în ianuarie – februarie 2000, la Spitalul Judeţean Timişoara Clinica I de Ortopedie şi dacă există vreo dispoziţie ca înainte de transfuzie, pungile ce conţin sânge, să mai fie verificate de cei care dispun transfuzie şi cine se face vinovat de infectarea sa cu virusul hepatitei B.
Reclamantul arată că nu a primit răspuns, ci s-a stabilit lipsa de vinovăţie a medicilor, ceea ce nu solicitase de fapt.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 135 din 22 aprilie 2003, a respins acţiunea.
Instanţa a reţinut că cererea iniţială a reclamantului avea ca obiect, solicitarea comunicării care sunt persoanele vinovate de infectarea prin transfuzie, respectiv prin transmitere, a sa şi a soţiei sale, cu virusul hepatitei B şi pe aceasta s-a pronunţat Comisia de jurisdicţie profesională Timiş, prin Decizia nr. 16 din 12 februarie 2002, prin stingerea acţiunii disciplinare, soluţie menţinută prin Decizia nr. 198/2002, emisă de pârâtă.
Chiar dacă la pârâtă s-a solicitat comunicarea celor precizate, şi prin acţiunea introdusă la instanţă, aceasta s-a pronunţat legal, numai asupra răspunderii disciplinare a medicilor care au operat transfuzia de sânge, întrucât aceasta a făcut obiectul cauzei.
Considerând hotărârea nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea şi casarea sentinţei, întrucât nu s-a pronunţat pe obiectul cererii, iar soluţia dată nu-şi găseşte reflectarea în actele dosarului.
Recursul este fondat.
M.A. a suferit în 1996, o amputaţie traumatică de membru inferior. În anul 2000 a avut nevoie de un retuş al bontului pentru care a suferit o intervenţie chirurgicală, în cadrul căreia a fost transfuzat cu cinci unităţi de sânge.
După câteva luni, acesta a fost internat la clinica de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Timiş, iar pe biletul de ieşire i s-a pus diagnosticul de „hepatită post transfuzională", de conferenţiar doctor C.M. – medic primar boli infecţioase.
Investigată şi soţia. a rezultat diagnosticul portaj VHB contact în 2000. cu soţul M.A., cu diagnosticul hepatită post transfuzională.
Faţă de situaţia creată, reclamantul s-a adresat Colegiului Medicilor judeţului Timiş şi a solicitat a se face cercetările necesare la Clinica I Ortopedie a Spitalului Judeţean, pentru a se stabili cine se face vinovat de infectarea sa prin transfuzie.
Colegiul Medicilor din Timiş, având în vedere precizarea diagnosticului făcută de aceeaşi doctoriţă, „calea de infectare – posibil post transfuzională", a considerat că nici un cadru medical nu este vinovat.
Nemulţumit de soluţie, reclamantul s-a adresat Colegiului Medicilor din România.
Din dosarul ataşat, rezultă că reclamantul a formulat contestaţie, însoţită de acte, ce are ca obiect cererea de comunicare de unde provine sângele transfuzat în ianuarie – februarie 2000, la Spitalul Judeţean Timişoara – Clinica I Ortopedie şi dacă există vreo dispoziţie ca înainte de transfuzie, pungile ce conţin sânge, să mai fie verificate de cei care dispun transfuzia.
Comisia Superioară de Disciplină a menţinut soluţia Colegiului Medicilor, reţinând concluziile expertizei Institutului de Hematologie Transfuzională Bucureşti şi a Clinicii de Boli Infecţioase şi Tropicale Spitalul „Dr. Victor Babeş".
De precizat că, din actele dosarului rezultă neconcordanţele care nu au fost lămurite cu probele administrate, respectiv concluziile expertizelor sunt în contradicţie cu diagnosticul pus în biletul de ieşire din spital, din 11 iulie 2000, semnat de conferenţiar doctor C.M. – medic primar şi certificatul medico-legal eliberat de Institutul de Medicină Legală Profesor Doctor Mina Minovici – Laborator Exterior Timişoara, semnat de doctor F.C.
Pentru lămurirea acestor contradicţii, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei, în baza art.313 C. proc. civ., cu trimitere, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, pentru completarea probelor, cu acte şi eventual, expertiză, pentru a se pronunţa dacă contaminarea cu hepatita acută tip B avută de reclamant, s-a datorat transfuziei făcută acestuia.
Critica din recurs, prin nepronunţarea pe obiectul pricinii, nu poate fi primită, întrucât cererea iniţială privea doar comunicarea persoanelor vinovate de infectarea prin transfuzie, respectiv prin transmitere, a sa şi a soţiei sale, cu virusul hepatitei B.
Completarea obiectului acţiunii s-a făcut în calea administrativă de atac prealabilă a deciziei contestate, şi nu în acţiunea iniţială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A. împotriva sentinţei civile nr. 135 din 22 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6887/2004. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 6894/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
